Valoarea totală a lucrărilor pe str. Tudor Jarda (foto 1) este de 2,1 milioane lei (482.000 euro), iar pe str. Simfoniei (foto 2) – 1,1 milioane lei (263.000 euro).
La ora actuală, sistemul rutier în zonele respective este alcătuit dintr-o împietruire uşoară care prezintă o stare de degradare avansată din cauza inexistenţei unui sistem de scurgere a apelor pluviale de pe suprafaţa străzilor. Pe aceste străzi nu există trotuare şi nici sistem de colectare a apelor pluviale.
Primăria Bistriţa derulează în această perioadă procedurile de achiziţie a serviciilor de asistenţă tehnică pe perioada execuţiei lucrărilor la amenajarea şi modernizarea a patru străzi în zonele noi de locuinţe: str. Compozitorilor (contract încheiat cu SC LDP SA), str. Mateiu Eminescu (SC Dimex 2000 Company SRL), str. Vasile Petri din Unirea (SC LDP SA) şi str. Iuliu Hossu. Municipalitatea a declanşat aceste proceduri pentru că firma din Cluj care a făcut proiectarea nu mai poate asigura asistenţa tehnică deoarece şi-a încetat activitatea.
În acest an, de la bugetul local a fost alocată suma de 7.972.000 lei pentru amenajarea de străzi în zonele noi de locuinţe (asfaltare): str. Compozitorilor, str. Mateiu Eminescu, str. Vasile Petri, str. Valea Rusului, str. Ulmului, str. Viile cu Pomi, str. Busuiocului – legătura între str. Tărpiului cu Subcetate, str. I. Hossu, str. T. Brediceanu, secundară 9 Viişoara, str. Av. M. Berbecariu şi Castelanului.
Adaugă comentariu