Social

Peste 800 de elevi își vor petrece vacanța de vară în tabăra de la Sângeorz-Băi

Peste 800 de elevi din Constanța, Galați, Teleorman, Tulcea, Sibiu, Prahova, Buzău, București și Dolj își vor petrece vacanța de vară în tabăra de la Sângeorz-Băi, aceștia plătind pentru o zi de cazare și masă suma de 64 de lei.

Directorul executive al Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJTS) Bistrița-Năsăud, Raoul Zanca, a declarat, marți, într-o ședință a Colegiului prefectural, că sunt contractate zece serii a câte șase zile, un sejur costând 384 de lei. Centrul de Agrement Sângeorz-Băi este singura tabără din Bistrița-Năsăud funcțională în acest sezon, cele de la Valea Blaznei, Valea Mare, Fiad, Telciu și Colibița neavând aviz de funcționare. O parte din tabere nu au mai fost incluse în circuitul turistic din 2005, intenția DJTS fiind să le cedeze autorităților locale.

Centrul de la Sângeorz-Băi are o capacitate de 121 locuri repartizate în camere cu două până la șase locuri. Fiecare cameră are grup sanitar propriu și  televizor. În plus, centrul mai are două săli în care tinerii pot desfășura diferite activități cultural – educative și de divertisment, dar și o sală de mese cu 121 de locuri.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.