Preşedinta organizaţiei de femei a PSD Bistriţa-Năsăud, Adriana Doina Pană, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-au organizat meditaţii gratuite pentru elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat la română, matematică, fizică şi biologie.
„Iniţial, am anunţat că oferim meditaţii gratuite pentru română, matematică şi fizică, dar elevii ne-au cerut şi ore de biologie, aşa că le-am organizat. Au fost patru profesori care au lucrat voluntar şi peste o sută de elevi. Totul a decurs foarte bine şi pe noi ne-a convins că este ceva necesar. Vom face un program în acest sens, respectiv la anul atât înainte de examenul din iulie, cât şi înainte de cel din toamnă, vom mai organiza astfel de meditaţii gratuite”, a declarat Adriana Doina Pană.
Consilierul municipal PSD Camelia Tabără, profesor dee fizică, care a ţinut orele de specialitate, a declarat că
„Problema, în general, este cu copiii care au urmat ruta progresivă. La momentul respectiv nu au luat examenul de capacitate, au discipline pe care nu le-au mai făcut în clasa a XII-a, le-au făcut cu ani în urmă. Sunt lacune la matematică, la fizică. E clar că nu vor face mare performanţă, dar ideea e să atingă acel minim de nota cinci sau şase care să le permită să promoveze. Cu siguranţă că sunt printre ei copii care vor promova. E greu de spus dacă în totalitate”, a spus profesoara Camelia Tabără.
Meditaţiile în sediul PSD Bistriţa-Năsăud au început în 18 iulie potrivit unui orar anunţat de organizaţia de femei, însă la ore au fost primiţi toţi elevii care au dorit să participe, indiferent de apartenenţa politică a părinţilor lor.
În Bistriţa-Năsăud, şi-au luat examenul de bacalaureat 43,17 % dintre candidaţi.
Adaugă comentariu