Sâmbătă 31 octombrie, de Halloween, la Hotel Castel Dracula din Piatra Fântânele e petrecere.
Organizatorii au pregătit numeroase surprize pentru cele aproximativ 100 de persoane, grupuri din SUA, Belgia, Spania, dar și din România, care vor sărbători în compania Contelui și a altor personaje de legendă.
”Petrecere de Halloween sâmbătă 31 octombrie, ora 19.30. Tunelul Groazei și Cavoul Contelui Dracula, foc de tabără, torțe suedeze, lăutari și alte surprize. Balul Draculiștilor – intrarea în sala de petrecere: 35 lei/adult, 20 lei/copil”, se arată pe afișul evenimentului.
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este celebrat în noaptea de 31 octombrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental – catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând ”Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări Halloween este serbat prin parade și carnavaluri. Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.
Foto: arhivă
La Balul Dracustilor este obligatorie costumatia? Trebuie sa facem rezervari inainte?Unde se va tine Balul?