Sănătate

Petreceți duminica, în lavandă. La Nușeni, decorurile sunt pregătite pentru o zi de neuitat

Atelierul Dealul cu Lavandă din Nușeni își deschide porțile duminică, 23 iunie, pentru a-i primi pe toți cei care doresc să petreacă sărbătoarea de Rusalii în mijlocul florilor parfumate.

”Vă așteptăm cu mic, cu mare,
Azi în zi de sărbătoare,
Să petrecem o zi făină,
Printre rânduri de lavandă!

Pentru prima dată, în cadrul evenimentului nostru anual cu lavandă, am pregătit un mic spectacol cu invitați speciali!

Vom avea un apus de poveste în ritmuri de folk & chitară!

Invitati speciali:

Cei mici se vor bucura de spatiu de joaca special amenajat, cu trambulină, jocuri, activități, planșe, precum și pictură pe față realizată de o tânără artistă.

Deoarece este un eveniment pentru toată familia, părinții vor putea face cele mai frumoase poze în decorurile speciale din acest an, apoi se vor putea relaxa în hamacele din pădure!

Mâncarea și băutură răcoritoare este asigurată și în acest an de Brutăria Negrilești!

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.