Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și viceprimarul Bistriței Cristian Niculae au prezentat într-o conferință de presă obiectivul de investiții ”Complex Sportiv în Wonderland”, cu stadion și sală polivalentă, precum și planurile legate de Stadionul ”Jean Pădureanu” (cumpărarea arenei de către Primăria Bistrița, demolarea acesteia și extinderea Parcului Municipal pe suprafața respectivă de teren).
Radu Moldovan:
”Se discută de foarte multă vreme despre ce se întâmplă cu Stadionul ”Jean Pădureanu”. Cel mai bun lucru este Legea sportului, care nu permite ca în locul bazelor sportive să se facă altceva. Datorită acestui fapt, astăzi avem încă un Stadion ”Jean Pădureanu”, altfel găseam sigur acolo alte tipuri de investiții. Salut decizia de asumare din partea lui Cristian Niculae de preluare a comisiei de negociere pentru cumpărarea stadionului de către Primăria Bistrița și de a trece la discuții concrete cu lichidatorul. Dacă Primăria Bistrița nu dorea să preia stadionul, eram hotărât să o facem noi anul acesta.
În paralel, CJ a decis, deocamdată de oportunitate, și va merge în ședința de plen de joi cu câteva lucruri concrete, în legătură cu dezvoltarea unui complex sportiv în Wonderland, cu stadion nou și sală polivalentă, investiție care va fi preluată de CJ în integralitate, prin Compania Națională de Investiții. Sunt convins că într-o perioadă de doi-trei ani putem să mutăm activitatea sportivă de bază, cu toate facilitățile, în Wonderland.
Imediat după ce va fi preluat actualul stadion de către Primăria Bistrița, se va igieniza și se va pune în valoare către cetățeni mai bine decât este pus astăzi. Stadionul nu poate fi demolat până nu se face cel nou, pentru care vom propune tot numele de ”Jean Pădureanu”. Sigur, eu aștept ca Primăria Bistrița să și susțină activitatea sportivă în următoarea etapă”.
Cristian Niculae:
”Intră pe linie dreaptă, pentru a fi realizat în câțiva ani, un proiect important. Am vorbit de multe ori despre extinderea Parcului Municipal, având în vedere că parcul este supraaglomerat în zilele de vară, am spus că trebuie să ieșim cu acest parc la malul râului Bistrița și că trebuie să derulăm un proiect de amanajare a malurilor cu o zonă de promenadă. Nu putem desființa o arenă fără să punem o alta în loc în același oraș. CJ vine cu această investiție prin CNI și prin alte fonduri guvernamentale, este foarte necesar ca în scurt timp parcul să fie extins.
Este un proiect care va fi realizat în mai multe etape. Prima, în ședința următoare de Consiliu Local voi propune o comisie de negociere a cumpărării Stadionului ”Jean Pădureanu”. Vechea comisie era una care trebuia să se exprime cu privire la oportunitate. N-am nicio problemă și nicio frică să merg în această comisie, totul se va face în baza legii. Interesul nostru, al comunității, este să cumpărăm stadionul cu un preț cât mai mic. Vă asigur că în cel mai scurt timp vom cumpăra Stadionul ”Jean Pădureanu” și după ce vom avea construit și dat în folosință stadionul din Wonderland vom căuta finanțare pentru a demola actualul stadion și a-l transforma în parc. În bugetul pe 2019 vom prinde bani pentru un studiu de fezabilitate în vederea amenajării malurilor râului Bistrița, de la puntea de la Spitalul TBC până la Podul Berăriei, și extinderea Parcului Municipal.
De ce nu reabilitarea actualului stadion? Pentru că nu mai permite un acces facil și realizarea de locuri de parcare. O arenă modernă de 10.000 de locuri trebuie să aibă câteva mii de locuri de parcare, dar și transport în comun. Stadionul actual stă pe 4,5 ha, Parcul Municipal are 5,5 ha, deci se va dubla practic suprafața parcului după demolarea stadionului.
Anul trecut, au fost transferate 3 ha de teren din proprietatea municipiului în cea a CJ pentru realizarea unui complex sportiv compus din sală polivalentă de 2.600 de locuri, teren de handbal exterior, teren de baschet exterior, pistă de alergare pentru sprint, amenajări specifice probelor de atletism triplusalt, săritura în lungime și în înălțime. Astăzi a fost depusă la Primăria Bistrița o cerere de transfer a încă 12,5 ha de teren pentru construirea noului stadion ”Jean Pădureanu”, cu o capacitate de 10.000 de locuri, la standarde UEFA. În parteneriat cu FRF și AJF va fi realizat și un teren sintetic de dimensiuni oficiale, cu pistă de atletism omologată pentru competiții. Este un proiect vital pentru orașul nostru”.
Radu Moldovan:
”Am încercat de 5-6 ani să preluăm Sala Polivalentă existentă, n-au documentele necesare, multe n-au. Am renunțat. Am primit 3 ha în Wonderland, am bugetat anul trecut studiul de fezabilitate pentru viitoarea Sală Polivalentă și celelalte facilități. Am denumit proiectul Complex Sportiv, așa este în hotărârea de la CNI prin care se finanțează astfel de investiții, inclusiv sala polivalentă. Vrem o sală polivalentă cu facilități multiple, terenuri, și s-au cerut de la federațiile de specialitate toate datele necesare pentru a avea totul omologat. În sală se vor putea organiza și concerte, vor fi spații pentru scenă, lumini și tot ce trebuie, cu scaunele care se pot pune vom avea aproximativ 5.000 de locuri pentru concerte și alte tipuri de evenimente care necesită scenă. Va fi și un hotel cu 27 de camere. Ne gândim să organizăm competiții precum Final Four la handbal sau volei și vrem să avem și facilități de cazare, pentru a putea fi cât mai atractivă noua sală. Se vor putea organiza conferințe, prezentări, expoziții. Sala va avea și loje VIP, este o condiționalitate pentru organizarea de competiții, vor fi și un lift special pentru persoane cu dizabilități, zone pentru cărucioare.
Cred că ideea de a construi un nou stadion, modern, este foarte bună. Ne-am gândit la un stadion de 10.000 de locuri, dedicat fotbalului și altor sporturi pe iarbă, cu tribunele lângă teren. FRF are alocate de la UEFA sume pentru realizarea unor terenuri sintetice la dimensiuni oficiale, 106×68. Ei pun suprafața, iar eu voi propune CJ să realizăm facilitățile: viabilizarea terenului, vestiare, tribună de 500 de locuri. Terenul poate fi împărțit în trei terenuri de minifotbal, cu nocturnă. Aici vrem să facem o pistă de atletism la standarde internaționale, unde să putem organiza competiții.
Pentru acest complex sportiv, mai puțin stadionul, studiul de fezabilitate este gata, documentele au fost depuse de anul trecut la CNI. Ministrul Dezvoltării Regionale este cel care aprobă lista sinteză a CNI, avem acordul CNI de anul trecut. Sper ca CNI să dea drumul rapid la licitație pentru proiectare și construcție Complex Sportiv. Se va demara și realizarea PUZ și studiul de fezabilitate pentru stadion.
Investiția în acest complex sportiv, fără stadion, se va ridica la aproximativ 10 milioane de euro, pentru stadion vom vedea suma în funcție de studiul de fezabilitate. Primăria Bistrița a depus pe PNDL un proiect pentru drum de acces și utilități în Wonderland, cu tot ce trebuie – străzi, trotuare, piste de cicliști, apă, canal, energie electrică. Având această infrastructură, noi vom prinde bani să extindem toate rețelele respective către obiectivele de investiții.
Sunt optimist că în doi-trei ani putem să inaugurăm acest complex, inclusiv stadionul, văzând că sunt companii care și-au asumat să construiască un stadion într-un an de zile, pentru Euro 2020. Vreau să-i arătăm domnului Iohannis, care spune că nu sunt bani, că putem realiza și un complex sportiv.
În momentul în care vom avea o sală polivalentă nouă, trebuie să ne gândim ce utilizare i se va da celei actuale. În niciun caz demolare, tot facilități pentru cetățeni. Poate fi sală de concerte, sală de sport pentru diferite ONG-uri…”.
Planuri Complex Sportiv:
În Wonderland s-au realizat până acum pârtia de schi dotată cu telescaun (din iarna viitoare, și cu teleschi), precum și un parc de aventură. Urmează Aqua Park, Alpine Coaster (instalație de vară) pe amplasamentul pârtiei, parc dendrologic, muzeu al satului.
Imi aduc aminte cand s-a construit stadionul, era Butuza la echipa si cand dadea cate un sut mergea mingea pana in apa ca nu era tribuna din spate.
Pacat ca s-a degradat asa tare, trece repede timpul peste noi toti!
Pentru tineret ar fi foarte bine sa aiba o sala unde sa poata practica sportul de performanta si macar asa poate facem sa avem din nou campioni ai orasului.
Multa sanatate domnule primar sa va dea Dumnezeu putere de munca ca sa faceti ce v-ati propus!
O investitie mare pentru Bistrita. O investitie de care Bistrita are nevoie. Cu putina rabdare vom avea o noua sala polivalenta, moderna si un stadiou adecvat timpurilor in care traim. Spor la munca sa aveti.
Faceti baieti,faceti,ca oricum receptiile o sa fie facute de altii,speram mai cinstiti ca voi!!
Nu- i deloc o idee rea, parcul se va mari și vom avea stadion nou… din epava care este acum e foarte costisitor sa refaci tot.
Din pacate timpul si-a lasat amprenta si asupra stadionului si asupra salii polivalente. Este nevoie sau de reabilitarea lor sau de constructia altora. Cred ca cea mai buna varianta este a doua. In cazul unei reabilitari s-ar consuma multi, foarte multi bani si tot nu s-ar ridica la standardele actuale. Mie imi place ideea, ce sa zic, spor la treaba.
Asta-i o veste care ma bucura. Pentru noi, cei de varsta a doua, faptul ca se investeste in marirea spatiului verde si mutarea unor cladiri in afara orasului nu poate decat sa ne incante. O idee minunata. Vrem mai multi copaci, vrem mai mult aer. Parcul este minunat, daca isi va dubla suprafata va fi fantastic. Atunci, cand toti investesc in constructii, care aduc un profit imediat, uite ca se mai gasesc oameni care se gandesc si la alte lucruri decat la bani. Este o investitie pentru copii si pentru nepotii nostri. Va felicit din toata inima si va multumesc in numele copiilor nostri.
Comentarii de kkat!
Ofensiva a inceput in momentul in care ei au inceput discutiile…
stiti Gabi Firea nu e proasta!!! E Perversa… ca restul colegilor… incep sa discut despre ceva… ca apoi sa zic ca se discuta prea mult ca sa am baza desfiintarii acelui lucru!!!
Desfiintati fratilor… ca oricum opozitiave cu pluta!!! Ei se ocupa si discuta de Kovesi!!!!
Mutati ce vreti voi, unde vreti voi… o sa vina altii si la fel ca voi vor incepe discutii si vor zice ca sau saturat si o sa mute ce ati refacut voi in cimitir.. probabil
Eu nu cred ca sunteti intregi la cap! Asemenea proiecte trebuie sa aiba consensul oamenilor care traiesc in acest oras. Puteti fi voi de acord ACUM, dar cine ne garanteaza noua ca veti fi si in 20 20 ca sa continuati lucrarile? Pana atunci, nici proiectele nu va vor iesi! Ceausescu putea gandi asa ceva…voi cred ca puteti numai daca va asemuiti cu el. Ce e cu voi mai oameni?!
Poi da, ai dreptate, intr-o lume normala asa ar trebui sa fie, oamenii sa decida ce vor. Dar astia fac ca in comunism, adica nu intreaba pe nimeni. Doar dicteaza.
eu sunt de acord!!!!! si daca voi va inchipuiti ca in orasele civilizate primariile cer acordul pentru orice locuitorilor, va inselati!!! Pentru unii orice se face este gresit, asa a fost si cu parcul, si acuma este muuuult prea mic ptr toti care vor sa se plimbe vara, la fel a fost cu cinema Dacia, ca e mic, ca e urat si sala este plina, la fel a fost si cu Mall-ul, ca e naspa ca ce ne trebe, si e plin……………………..
Foarte bine! Orașul asta are nevoie sa se dezvolte și nu e rău ca să le mute din centru orașului pentru evitarea aglomerației, mai ales ca o sa fie mijloace de transport în comun
Flori iar faci comentarii pentru partid??? Esti de serviciu la postare? Ce aglomeratie vezi tu in centru??? Raducule lasa vorbareala si promisiunile.
Este un plan măreț, iar dacă se va realiza, poate va produce beneficii locuitorilor orașului. Dar, deși văd exprimate câteva opinii optimiste, mă gândesc că, înainte de a hotărâ ce veți face, eu zic că ar fi trebuit să întrebați proprietarii acestui oraș dacă sunt de acord cu ceea ce ați hotărât voi, administratori vremelnici ai acestui oraș, slujbași, angajați pe perioadă determinată, dacă stăpânii de drept, care vă plătesc salariile, așa cum sunt ele, sunt de acord cu ceea ce v-ați propus voi să faceți cu, și pe proprietatea stăpânilor. Mă refer aici la faptul că ar fi trebuit să consultați întâi stăpânii dacă, și ce doresc să se înfăptuiască pe această proprietate și cu capitalul lor? Oare nu aveți alte priorități care ar trebui rezolvate mai devreme, înaintea celeia pe care voi ați pus-o pe tapet fără o consultare prealabilă, punând stăpânii în fața faptului împlinit? Dar poate vă veți gândi, ”și veți măsura de trei ori înainte de a tăia”, așa cum face un bun gospodar (chiar dacă e angajat, mai bine zis cu atât mai mult că e plătit) ca să-și merite salarul, așa cum este el (salariul) ? Eu zic că veți proceda ca bunii gospodari, ”care-și fac iarna car și vara sanie”, dar înainte se gândesc cum să facă, încât lucrurile să-i fie de folos atât familiei, cât și urmașilor lor, veți dovedi astfel că sunteți mai înțelepți decât vă cred unii sau alții, care vă judecă și vă răsplătesc strădaniile !!!
Tara arde si baba se piaptana. Astia nu-s intregi la minte. Bistrita nu mai are fotbal si ei vor sa mute stadionul, ca sa extinda parcul. Stadionul din Bistrita are o anumita istorie din perioada de GLORIE a fotbalului bistritean si el trebuie sa ramana acolo unde este in prezent. Cu atat mai mult cu cat gruparea sportivă GLORIA s-a întemeiat la Bistrița în anul 1922, peste 3 ani serbeaza centenarul. Si apoi de ce sa faci un stadion nou cu 10.000 de locuri cand actualul stadion care are acum 7000 de locuri, poate fi extins daca e necesar prin construirea unei peluza pe latura vestica (in spatele tabelei de marcaj).
Pe de alta parte, mutarea stadionului pentru extinderea parcului este o idee tampita atata vreme cat parcul se poate extinde prin amenajarea padurii Codrisor. In acest sens exista inca din 2015 o hotarare a Consiliului Local. De fapt ideea a fost lansata de un PSD-ist despre care sa spunea ca e altfel decat Cretu, ceea ce nu s-a demonstrat.
Vezi:https://www.timponline.ro/ce-sanse-sunt-sa-apara-blocuri-in-locul-stadionului-jean-padurean/
pe stadioane nu se joaca doar fotbal, desi unii numai asta aveti in cap!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! mingea!!! ba sa se faca! felicitari si succes administratiei!!!!! ca destul au fost administratii care n-au facut nimic, si acuma unii zic ca suntem inapoiati!!! pai de aia suntem…..fiindca nu suntem de acord cu progresul. Tot zic unii ca astia fura ca bla bla. Ati facut vreo plangere undeva, sau la fel putem crede si noi: ca atunci cand vor iesi ai vostrii la fe o sa fure dar aia nici macar nu fac!!!!!!!!!!!!!!!!!!! hai sa facem referendum sa vedem cati nu vor!!!Un stadion degradat si periculos in care nu mai merge aproape nimeni, si un parc mult prea mic ptr populatia orasului. Sa vedem…. cati ar zice sa ramana asa.
Alo, alo; daca va fi PARC atunci mai mere. Da PARC sa fie nu BLOCURI ca altfel ati belit LULA !
Orasul acesta nu duce lipsa de eminente cenusii,care stiu totul ,se pricep la toate.Noi,prostimea nu avem decat sa punem botul{votul}.Ne vom trezi din nou amanetati pe 50 de ani pt niste idei marete ale conducatorilor iubiti si atoate stiutori!CONSULTATI-NE SI PE NOI,domnilor!
Da’ cine te crezi dumneata ca sa te consultam ?
Datoria dumitale e sa plătești impozite !
E treaba noastra cum si pe ce le tocam !
Auzi tupeu la contribuabil !
SA MUTE SI CONSILIUL JUDETEAN SI PRIMARIA IN PADURE LA COCOS…CA ACOLO LE E LOCUL!
uitati-va la ei: IN PADURE SUNT ACASA
NICI O DIFERENTA INTRE EI SI ALEA DIN COPACI CaRE SE CATARA SI FURA BANANE
Domnule RADU MARES; puteti sa asteptati ce va doriti mult si bine. Atata timp cat soc. civila sta in casa si nu se implica si nu vin la dezbateri publice pe bugete si nu se organizeaza in nici un fel nimeni nu ne va baga in seama. De aceea BISTRITA CIVICA incearca sa trezeasca civismul bistritean prin organizarea de dezbateri publice. Din pacate raspund maxim 50 de bistriteni de fiecare data. Suntem o societate in faza de leguma , plina de plictiseala si dezinteres.
Primarul municipiului Bistrita de ce nu a participat la ședința cu nasul și vice-finul? Sa fie la ski? Dar unde? Cocos sau în Austria? Alandala/John-golden-mouth nu vrei sa ne luminezi? Sau faci și tu o tură prin Austria?
In momentul in care se va demola stadionul o sa apara de nicaieri mostenitorii terenului si dupa ani si ani in care se vor judeca cu statul o sa apara mandrete de blocuri care intamplator sau nu vor fi construite de acelasi dezvoltator imobiliar Negrea! Vad ca stadionul asta le-a cam stat in gat unora asa ca o sa dispară curand. Despre povestea cu extindetea parcului tot absolut intamplator nu se va putea realiza.
Înțeleg că Sala Polivalentă nu-i a lui Răducu. Sau cum? Adică n-a putut s-o preia dar îl frământă intens grija ce-o să facă cu ea după ce-și va face alta. Nu ar fi normal să-i lase să se preocupe de asta pe cei a cărora este sala? Sau nu-i a nimănui? Sau, e a tuturor și dispune partidul ca și în cazul Stadionului?
Așa o să arate și primăria lui Niculae cu Răducu în cârca lui și Dragnea cu meleoanele din cripta lui Vâlcov călare în vârful gramezii?
Băi băieți, nu vreți voi să ne lăsați!
Ceva este putred in Danemarca pardon pe valea Bistritei.
Este bizar sa muti o afacere falimetara cum este fotbalul. In primul rand pierzi bani cu demolatul stadionului de fotbal, in al doilea rand pierzi bani la construitia celui nou care culmea prostiei il vrei si mai mare cand tu deabia poti aduna cativa oameni rataciti la meciurile de fotbal. In prezentarea proiectului nu sa spus nici un motiv pentru care sa se mute stadionul !!!!!! Mai oamenilor voi sunteti intregi la cap? Un stadion de fotbal ar pute fi construit de un privat cu bani lui pe terenul lui, asa ar fi normal!!!!!!!!!!
Unde e Alan Dala,
Unde s-a ascuns zilele astea?
A, da Dna Kovesi a stat dreaptă, iar minciunile repetate pe toate canalele posibile de către grupul infracțional organizat care se numeștePSD, n-au reușit să impresioneze Europa.
Uite Alan Dala, o parte din iubiții tăi din PSD și programul național de dezvoltare locală.
Miniștrii influenți , gen Stănescu, perindați și pe la Bistrița.
https://recorder.ro/video-dumnezeul-achizitiilor/
V-ați prins la ce folosește PNDL-ul inițiat de dna Sevil?
La FURT GENERALIZAT .La peticiri suprafacturate. Lucrări pe hârtie.
Se plătesc 2000 de Euro pe un bec.
Telefoane de sus, presiuni de la Partid, pentru a accepta contractele doar cu anumite firme. Paravan. Conduse de oameni cu 0 experiență profesională în domeniu, 0 realizări.
Consilieri din Ministere.
De aia e un Stat Mafiot.
Vă mai mirați că lumea pleacă din țară?
Sărăcia în care trăiesc copiii aceia din reportaj.
Sincer, nu m-ar mira ca noul ministru al dezvoltării să aibă schelete în dulap.
Judecând după cei 250000 euro returnați.
Și judecând după onorul dat ironic zilele trecute mitropolitului Andreicuț, același mitropolit care și-a promovat șoferul personal FĂRĂ CARNET DE CONDUCERE în posturi de conducere din Poliția Română, concluzia se trage automat.
O parte din persoanele din autoritățile române sunt părtașe la jaful și risipa generalizată.
Vă mai mirați că oamenii pleacă din țară???
PSD-ul în loc să-și adreseze propriile probleme, care se văd din satelit, preferă să prolifereze minciuna la rang de politică de stat.
Trist, dar asta este.
Da oare niste asfalt mai punem si noi pe arterele din oras??
Referitor la sala polivalenta, desi nu este chiar in centrul orasului (dar nici foarte departe), ar putea fi transformata in noua parcare sub si supraterana dupa momentul inaugurarii celeilate.
Tinand cont ca am dat acesta idee buna si am scutit municipalitatea de niste bani pentru studiile de prefezabilitate, as dori sa aleg eu primele 3 strazi care vor fi reasflatate si unde, bineinteles, vor disparea cablurile de pe stalpi cu ocazia asta, fiind introduse in canale dedicate.
AlanDala e in concediu. A lasat-o Niculae sa plece sa se relaxeze.
Lasati prostiile si faceti ceea ce este obligatoriu pentru oras si judet adica: o noua Varianta Ocolitoare, piste de biciclete, un Aeroport international, Autostrada. Acestea sunt nevoile adevarate ale bistritenilor.
lasati ca vine Sighiartau si face el policlinici si spitale la fiecare colt de strada, asa cum a mai facut PNL-ul cand a fost la guvernare :::))))
Asta cu Aeroportul International e tare de tat, si noi inca ne cacam in vale. La ce afaceri second hand se desfasoara la B-ta fix de peste ocean vor veni miliardarii in vizita la turnul din centru sa se dea cu liftul de sticla montat de primar si care este unic intre Viena si Moscova. De ras dar si de plans.
Dragi tovarăși și prieteni care nu vă puteți dezlipi curul din scaunul SUV-ului, Stadionul și Sala Polivalentă au super acces fiind plasate în Centrul orașului. Nu există amplasament mai bun! Jumătate din populația orașului are acces la ele în max. 15-20 de minute de mers pe jos. Cam tot atâta cât v-ar lua vouă să vă parcați hărăbaiele pe patru roți cu care vă purtați burtoacele la vizionat spectacole sportive. Niculae, las-o pe asta cu parcările că nu toată lumea e proastă sau pesedistă sau proastă și pesedistă.
Și, puteați să-l luați și pe Crețu în conferință că dacă nu își lua el în freză toate înjurăturile de pe lume, ani și ani de zile nu aveați acum despre ce vorbi că nu era nici locul pregătit, nici drumul, nici curentul, nici lumea învățată cu idea.
De ce nu investiți într-un sistem de tuneluri prin Subcetate. Ați mai putea ieşi noaptea când dorm oamenii cinstiți să mai treceți pe acasă, să vă vedeți nevestele, să vă urecheați beizadelele, să vă mângâiați maşinile, ăsta în caz că nu primiți cu confiscare extinsă. Și atenție, complexul de pe Cocoş, neapărat să fie vizibil de pe Tărpiului. Printre zăbrele.
ECOLOGISTU , draga colega. Nu este vorba aici ca te pricepi au ba. Aici cand vrei sa exprimi ceva trebuie sa si gandesti. Un aeroport nu se justifica la Bistrita pt. ca la 100 km exista cel international de la CLUJ NAPOCA si la 95 km este altul la TG. MURES. In cel mai fericit caz la B-ta doar o modernizare mai consistenta a Aerodromului actual pt. avioane usoare .Aici nici macar nu s-au ocupat locurile special create din asa zisa zona industriala SARATA, Despre ce vorbim ?Despre ce vorbim atata timp cat administratia a ingropat banii intr-o partie inerta care doar consuma nu produce. Si chiar daca produce , produce in buzunarul altcuiva.
Câteva întrebări și considerații:
1. Dacă cei ce administrează sala polivalentă nu au acte de proprietate, trebuie demarată procedura de trecere în proprietatea municipiului Bistrița; ca orice bun aflat pe domeniul public pe care nimeni nu-l poate dovedi cu acte convingătoare că este proprietatea sa trece în proprietatea publică de interes local.
2. De ce la Cluj au reconstruit stadionul pe același amplasament, tot în parcul municipal iar alături au ridicat sala polivalentă; de ce la București Arena Națională a fost reconstruită pe același amplasament?
3. Actualul stadion are un teren bine amenajat, cu instalație de încălzire a gazonului; poate că tribunele trebuie recondiționate, dar de ce să mai cheltuim o grămadă de bani pentru construcția, de la zero, a terenului cu gazon?
4. Actualul stadion are o pistă de atletism modernă, de ce să o desființăm când avem club sportiv cu foarte mulți atleți de mare valoare și când foarte mulți bistrițeni se duc după amiaza și aleargă pe această pistă?
5. Pentru un stadion de 10.000 de locuri pe amplasamentul actula, nu ne trebuie parcări pentru 2000-2500 de mașini, pentru că aproape toți pot ajunge pe jos la stadion; la Unirea toți ar trebui să meargă cu mașina, întrebarea e: pe unde? Pe Valea Ghinzii sau pe drumul de la Unirea, pe podul acela îngust?
6. Oare de ce această conferință de presă a fost făcută chiar a doua zi după ce primarul, împreună cu o gașcă impresionantă din primărie, au plecat la schi în Italia sau în Austria (pârtia Struțo-Cocoș e pentru proști, nu pentru protipendada din primăria Bistrița, dacă aveau puțin bun simț rămâneau să schieze pe „măreața” lor realizare).
7. Radu Moldovan și Cristian Niculae ar trebui să învețe din eșecurile lui Crețu, dar se pare că vor să pună cireașa pe tort.
Daca chiar esti ECOLOGIST te astept sa ma contactezi in functie de timpul tau sa ne cunoastem la o discutie mai ampla. Seara faina !