Actualitate

Cât de plină este groapa de la Tărpiu și ce planuri are conducerea CJ. ”Nu vă panicați!”

”Noi acum cinci ani, când am venit aici, am luat proiectul de management al deșeurilor de undeva din spatele Clujului și suntem cu el funcțional parțial. N-avem noi nicio vină că aceia care au făcut proiectul n-au gândit o stație de tratare mecano-biologică la Tărpiu. Proiectul este pregătit, așteptăm deschiderea finanțării pe fonduri europene pentru a putea cumpăra și monta stația de tratare mecano-biologică, ne scoate undeva la peste 50% din deșeu, le selectează iar la celulă ajungem doar cu partea de fracție umedă care se depozitează. Acum cinci ani am preluat un dezastru. Am făcut ce am putut. Nu vă panicați, nu suntem în pericol de a da banii înapoi Uniunii Europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, într-o conferință de presă.

”E normal ca lumea să fie nemulțumită, și eu îmi doresc să am un operator cu contract stabil foarte repede, dar ce să fac dacă la Curtea de Apel s-a decis suspendarea procedurii și modificarea documentației? Am luat act de sentință, am făcut licitație, avem o altă firmă de consultanță care ne pune în acord sentința cu documentele. Terminăm sper eu într-un termen cât mai scurt documentația de atribuire a serviciului de operare, o punem pe SEAP, așteptăm licitația și vedem cât de tare va fi contestată. Sper să nu mai dureze un an și jumătate cum a fost la precedenta. Sunt lucruri care nu țin de noi”, a comentat el.

În ceea ce privește construcția celulei 2 la Tărpiu, președintele CJ a spus: ”Lucrările în fond silvic erau eligibile pentru rețele de utiliități, gaz, energie electrică, apă, canal, dar nu era eligibilă și varianta pentru sistemul de management integrat al deșeurilor. I-am scris doamnei Palmer anul trecut, nu cred că a făcut eforturi foarte mari în acest sens, dar am trimi și la Parlament și peste tot, iar la o amendare a Codului Silvic în vară a fost prins amendamentul ca eligibilitatea să fie și pentru SMID. Nu mai plantezi de trei ori suprafața de pădure pe care ai defrișat-o, ci doar în aceeași suprafață, 1 la 1, cum este la rețele. Încă nu sunt date soluții în privința celulei 2. Ne gândim la cele mai bune variante, de asta am gândit și varianta în pădure pentru că acolo putem lăsa o perdea forestieră de 25 de metri, să nu mai sufle vântul nimic, să nu mai ducă mirosuri nicăieri. Avem toate variantele pregătite”.

La rândul său, vicepreședintele CJ Ioan Țintean a explicat: ”Faptul că acele containere semiîngropate nu sunt degajate cu frecvența dorită ar putea împiedica să facem o colectare selectivă la nivelul la care vrem, 40% nu 25% cât avem obiectiv anul acesta. Dacă stația mecano-biologică va intra în funcțiune, atunci se reduce de cinci ori depozitarea, se depozitează cam la cinci mașini una. S-a făcut proba, a cincea mașină după ce se selecta urca la celula 1, care este cam la 70%, dar noi avem terenul pregătit pentru orice eventualitate pentru celulele 2 și 3. Trebuie să găsim cea mai bună soluție, să nu o ia solul la vale și masele de aer să se disipeze în toate părțile, să nu fie direct pe localitate. Analizăm variantele. Cea mai mare dorință a noastră este să implementăm acest proiect de tratare mecano-biologică pentru că atunci vom depune foarte puțin și va crește procentul de deșeuri selectate. Acum nu se reciclează la nivelul la care ne-am propus, față de 13.000 de tone reciclăm cam 5.000, poate 6.000”.

Construirea staţiei de tratare mecanico-biologică a fost prinsă în studiul de fezabilitate al proiectului ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, revizuit în 2014.

Staţiile de tratare mecano-biologică sunt instalații complexe care se amplasează în sectorul de recuperare a materialelor în vederea reciclării acestora sau pe platformele gropilor ecologice metropolitane. Ele deservesc capacități anuale cuprinse între 30.000-60.000 tone de deșeuri care includ fracțiunile: hârtie/carton, PET, plastic, textile, sticlă, aluminiu, etc. Deșeurile obținute din procesul de sortare intră în fluxul de reciclare sau sunt preluate de companii specializate în reciclare. Refuzurile nevalorificabile sunt compactate și transportate la groapa ecologică.

2 comentarii

  • Moldovan stai linistit ca eu nu ma panichez asa de repede. Putin ma intereseaza ce spui sau ce spune Tinteanu. Ma doare prea putin de ce faceti voi.

  • Super. Nu ne panicam chiar daca bagam RAHATUL in padure. Padurea rabda si nu se vede asa de bine ca in ses. Super inteligenta propunere. Oare CE stie ce aveti de gand si pe ce vreti sa cereti bani ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS