Primii patru candidați ai PNL pe lista pentru Consiliul Local, copreședintele PNL Bistrița Sorin Hangan, Filip Moisil, ambii consilieri locali în funcție, președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, și fostul viceprimar Ioan Peteleu, actual consilier municipal, au vorbit într-o conferință de presă despre proiectele pentru Bistrița.
Sorin Hangan: ”Mă declar onorat să deschid lista PNL, care propune o echipă tânără, dinamică și mai mult tehnică decât politică din punctul meu de vedere, cu oameni inimoși care își doresc să schimbe fața orașului nostru. După patru ani ca membru în Comisia de urbanism a Consiliului Local, domeniu de care mă voi ocupa și în continuare, am înțeles cât este de periculos pentru orașul nostru lipsa unei viziuni în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică, adică Quo Vadis Bistrița din punct de vedere urbanistic, a unui arhitect al orașului, tânăr, profesionist și cu viziune, a unor reglementări și reguli clare pentru intravilan și extravilan pentru ca lucrurile să nu se mai întâmple după bunul plac al stăpânilor orașului. Va trebui să simplificăm modul de lucru cu cetățenii și agenții economici în ceea ce privește emiterea documentelor de urbanism. Un oraș care are un centru istoric, dar și cartiere de blocuri, zone rezidențiale, trebuie tratat unitar urbanistic, să înlocuim acest bun plac al unora cu o viziune profesionistă pe termen lung”
Filip Moisil: ”În Bistrița trebuie să fie un echilibru între cei ce au și cei ce nu au, toată lumea plătește taxe și impozite. În acest secol, ca să conviețuim trebuie să avem drumuri, apă și canalizare. De opt ani, de când e în fruntea administrației Ovidiu Crețu, Bistrița putea avea apă și canal pe toate străduțele, dar spre regretul nostru nu a vrut să se implice. Sunt foarte multe străzi neasfaltate, în opt ani s-au făcut 28 de străzi. Dar câte din aceste străzi sunt direcționate spre anumite zone, ca să nu zic persoane? Prioritatea nr. 1 trebuie să fie modernizarea străzilor, să nu ajungem în 2020 la concluzia că s-au irosit banii pe tot felul de proiecte futuriste, bani luați prin creditare”
Florin Chereji: ”Bistrițenii se așteaptă ca unul dintre proiectele importante pentru care voi milita să fie zona de agrement Pădurea Codrișor-malurile râului Bistrița. Sper ca în 2020 să avem cel puțin între Podul Jelnei și Podul Budacului o zonă de promenadă, iar în Pădurea Codrișor să fie transpuse în faptă lucrurile prevăzute în PUZ. Anul viitor sunt toate premisele să începem lucrările pentru realizarea acestui deziderat pe care bistrițenii îl așteaptă din 2006. CL are atribuții privind asigurarea unui serviciu de calitate în domeniul educației. Am început inițiativa cu asigurarea pazei în școli, sperăm ca viitorul CL să rezolve această problemă. Apoi, școlile trebuie dotate cu material didactic modern, un semnal ar fi: părinții – niciun leu pentru pază, dotări, întreținere și reparații, toate acestea trebuie făcute de municipalitate, părinții plătesc destui bani pentru impozite și taxe. Nu va fi ușor, dar trebui început un program pe termen lung pentru diminuarea abandonului școlar”
Ioan Peteleu: ”Orice oraș civilizat investește în parcaje. E suficient să ne uităm aproape, la Cluj. Și Bistrița are nevoie de parcaje. În opt ani de mandat Ovidiu Crețu, nu am primit decât promisiuni. Parcajul de pe Bistricioarei este mort, primarul nu a reușit nici măcar să negocieze cu proprietarii și ne-a dus cu zăhărelul de la un an la altul. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Aceeași situație este și în Eminescu. Nu poți să vii să spui că faci parcare și după opt ani de zile să nu se vadă nimic, doar niște hârtii cel mult. Bistrița suferă în acest domeniu și în zonele cu blocuri, spațiile de parcare fiind insuficiente. Primarul Crețu a implementat un nou concept, de reparații investiționale, sub această mască fiind făcute cârpeli. Zona Casei de Cultură a fost modernizată, dar unde parchează cei care vin la spectacole?”.
Ce ziceți voi ? Ca sunteți tehnici nu politici !? :)))))) Sunteți așadar niște tehnocrați 100% precum Guvernul Meu ! Veți avea aceleași rezultate , adică nule , daca ajungeți vreodată sa hotărați ceva … Noroc ca in afara de ai voștri , nici aia toți , nu va Votează nimeni !
Cei cinci magnifici care vor schimba fata orasului ! Uitati-va la voi. Sunteti de tot rasul.
Si daca o castiga? te bagi la un pariu? Atunci ce faci Sebastiane? Ce faci daca Stelian Dolha ia primăria? Iti spun eu: o sa dai din codita si o sa incerci sa te incolonezi asa cum s-a intamplat cand Vasile a pierdut si Cretu a intrat in Primarie
Mai ales primul! Din stinga!!!!!!!!!
Pufuletele vrea sa schimbe orasul…eu zic ca ar trebui sa se înscrie la gasca zurli…dar sunt convins că nici acolo ca si clown nu îl primesc.
Te repeti postac-baietas! Hai dear, ca ne-ai mai spus ca esti obsesiv compulsiv cu pufuletii astia. Dar sa inteleg ca tu consumi carne in exces la fel precum idolii tai, dolofanii Cretu sau Vasie zis Tînul.
Ce show va fi in 6 iunie cand „Tânu” va fi pe locul 2 şi Stelica pe 3.
Misule culca-te ca ai baut destul. Orasul asta nu poate fi condus la nesfarsit de pensionari. Nu spune nimeni ca pensionarii nu-s minunati. Doar ca dinamismul, creativitatea nu e chiar caracteristica varstei lor. Asa ca nu aveti decat o sansa: Stelian.
Cu multe sunt de acord cu voi. Atentie insa la parcarea din parculetul MIHAI EMINESCU. Este un subiect sensibil pe care foarte multi bistriteni il resping. Fiti atenti domnilor LIBERALI sa nu gresiti aici. Va atrag atentia prieteneste, si haidati sa gasim alte solutii, ca avem destule. Nu va luati dupa actualul edil ,care desfinteaza in mare viteza din pix spatiile verzi.
Balane las-o mai jos cu spatiile verzi ca in Bistrita avem peste 40 mp de spatiu verde/locuitor atata timp cat normele europene cer 26 mp/locuitor. Gaseste altceva cu ce să-l arzi pe Cretu sau ia-o pe păduri. Ai variante : Padurea Codrisorului, Padurea Ghinzii, Schuleward,Dealu Targului.
Nu a zis Cretu ca in Eminescu va fi doar beton si asfalt.
Bla bla bla ! Recunosc , la asta PNL ul este cel mai tare ! Ce fain vorbeau ei despre Titieni , ce fain vorbeau ei despre Marian Munteanu ! Tot la fel e si aceasta conferința de presa , vorbe , vorbe si atât !!!
Du-te ma Cosmine si te culca. La doua tururi de scrutin Stelian Dolha il batea pe Cretu cu certitudine. Aşa cu Tinul Moldovan si alte caricaturi care culeg cativa stropi va fi mai greu, dar nu imposibil. Ideea e ca oricine il vrea pe Cretu out, trebuie sa voteze cu singurul competitor care-l poate bate, cu Stelian Dolha-
Nici in 10 tururi nu-L bate ! Pentru ca e nul , NU A DOVEDIT NIMIC , a stat in parlament degeaba , iar acolo a ajuns datorită USL ului . PUFULEȚ si nimic mai mult !
Doamna, Domnisoara MIHAELA POP. Nu va lasati manipulata de cifrele primariei date de O. Cretu. Acolo nimic nu este real. Este posibil sa avem si 100mp de spatiu verde pe cap de locuitor, dar atentie , statistica de CACAOA este data cu dealurile BOBEICA si CIGHIR cu tot. Am primit aceasta statistica eu, inainte de D-vs, chiar intr-o sedinta de CL din anii trecuti. Stati cuminte ,ca sunt la curent cu aceste aberatii. Eu unul nu le pun asa usor la socoteala ca unii dintre noi.