Actualitate

Premierul Florin Cîțu, noul președinte al PNL. 98 de liberali bistrițeni, la Congres

(VIDEO) Aproape 5.000 de delegați au participat la Congresul PNL în urma căruia a fost ales preşedintele formaţiunii pentru următorii patru ani. Au intrat în cursă actualul lider, preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. La începutul evenimentului a fost prezent şi șeful statului Klaus Iohannis, fost preşedinte al PNL.

🟡 Premierul Florin Cîțu a devenit noul președinte al partidului, cu 2.878 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a strâns doar 1.898. Un număr de 72 de voturi au fost declarate nule.

”Acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. Trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dvs., pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală”, a spus Florin Cîțu.

”Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru: din momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus Ludovic Orban.

🟡 La Congresul organizat în Capitală la Romexpo au luat parte 98 de delegați ai PNL Bistrița-Năsăud, liderul filialei județene, Ioan Turc, exprimându-și susținerea pentru Ludovic Orban.

🟡 Congresul a debutat cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis şi cu mesajele transmise de liderii Grupului PPE din Parlamentul European, urmate de mesaje ale liderilor politici invitaţi, prezentarea rapoartelor de activitate ale actualei echipe de conducere şi apoi a moţiunilor celor doi candidaţi. Ulterior a început votul.  

🟡 Preşedintele Kaus Iohannis a spus că nu a fost o campanie internă aşa cum s-ar fi dorit şi că i-ar fi plăcut să vadă mai multe dezbateri de idei, nu atacuri la persoană și derapaje, cum au fost în ultimele luni: ”S-au spus cuvinte dure care sapă puternic credibilitatea unui partid puternic încercat. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior”. Numele lui Ludovic Orban a fost scandat de susținătorii săi atât la sosirea și plecarea lui Klaus Iohannis, cât şi în timpul discursului președintelui. ”Văd că sunteţi energizaţi şi aşa e bine, dar la final trebuie să fim o echipă”, a afirmat șeful statului.

”Viitorul preşedinte al PNL va avea o misiune foarte, foarte grea. Să demonstreze, în primul rând, că PNL este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiţia sa, nu doar pentru istoria sa indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală, ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o ţară democratică. Vremea confruntărilor electorale s-a încheiat. Să nu uităm că am promis oamenilor în 2020 patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze şi să finalizeze investiţii structurale majore şi reforme sistemice îndelung aşteptate. Nu există niciun motiv ca premierul să fie demis sau să demisioneze. Membrii PNL își aleg conducerea pe care o consideră potrivită. De mâine, însă, ambele echipe trebuie să fie conștiente că menținerea unității partidului este esențială pe mai departe. Cel mai important argument e că România are nevoie de un liberalism puternic. PNL se află în fața unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea de a înțelege care îi este rolul în societatea românească. PNL are obligaţia să îşi asculte alegătorii şi să se adapteze la problemele reale ale prezentului. E un apel pe care îl reiterez pentru că nu toţi cei din arcul guvernamental au dat dovadă de maturitate. Dacă vom continua aşa, riscăm să pierdem încrederea în electorat”, a spus Klaus Iohannis. Aici întregul discurs.

🟡 Ludovic Orban și-a manifestat ”respectul, recunoștința, aprecierea” pentru munca depusă de fiecare membru PNL. ”Noi, liderii, suntem nimic fara voi, baza PNL”, a zis Orban, în aplauzele și scandările delegaților. ”În condiții grele, cu un PSD care a capturat aproape integral toate pozițiile statului, cu o majoritate parlamentară apăsătoare, cu un PSD agresiv care a încercat să facă praf justiția, economia, a încercat să diminueze atribuțiile președintelui, PNL a dus o luptă zi de zi împotriva PSD și a reușit să învingă această ciumă roșie, a reușit să scoată PSD de la guvernare și să îndrepte România în direcția bună. Apreciez participarea, efortul depus, munca fiecăruia dintre dumneavoastră. Tot ceea ce s–a realizat se datorează fiecăruia dintre membrii PNL”, a spus el.

Ludovic Orban a afirmat că Florin Cîţu nu s-a consultat cu el sau forurile statutare când a luat decizia de a îl remania pe Alexandru Nazare sau înainte de a provoca ieşirea USR PLUS de la guvernare şi criza politică actuală, deşi acum premierul susţine că va consulta liberalii în luarea deciziilor, dacă va fi ales la şefia partidului. El a adăugat că sprijină strategia de a reface coaliţia de guvernare şi i-a întrebat pe liberali cu cine va face formaţiunea majoritate parlamentară, în cazul în care USR PLUS nu revine la guvernare prin îndeplinirea cerinţei acestora ca Florin Cîţu să nu mai fie prim-ministru. El a mai spus că nu este o opţiune refacerea USL, printr-o colaborare cu PSD. ”Dacă cineva îşi imaginează că un guvern minoritar va putea rezista cu sprijin în Parlament, înseamnă că este naiv”. Aici discursul său.

🟡 Premierul Florin Cîţu, confruntat la începutul prezentării moţiunii cu care candidează la preşedinţia PNL, cu scandări ”Demisia!” şi cu huiduieli, s-a adresat contestatarilor săi spunându-le: ”Ştiţi că asta înseamnă să va daţi jos propriul Guvern, pe model Dragnea”. ”Ştiţi că asta înseamnă să vă daţi jos propriul Guvern. Deci numai Dragnea făcea asta. Câtă emoţie! Frumos, frumos. Deci PNL este viu şi asta trebuie să vadă toţi românii. Democraţie. Vă salut pe toţi, dragi colegi liberali. O campanie lungă şi dificilă, nu e aşa? Aşa e, dar eu vă spun că nu regret nimic din această campanie pentru am văzut că românii au nevoie de liberalism. Domnule preşedinte, nu am nevoie de susţinere. Pot să îmi susţin moţiunea şi în uralele tuturor românilor. Eu pot să îmi susţin moţiunea. Do your worst. Eu ştiu că nu am fost perfect, am făcut greşeli, dar doar echipa câştigătoare a avut o campanie optimistă şi pozitivă pentru că am avut încredere în voi, toţi colegii liberali. Ştiu că astăzi veţi lua decizia corectă. Colegi liberali, eu sunt Florin, omul care nu a intrat demult în politică, dar care a muncit mult ca să ajungă aici”.

Cîţu a afirmat că a început spălând vase în SUA ca să se întreţină în facultate, apoi a lucrat în bănci şi în sistemul privat. El l-a atacat pe Ludovic Orban, subliniind: ”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votaţi PSD!”. Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern”. Aici discursul premierului.

🟡 Duminică, în ședința Consiliului Național al PNL se va alege structura de conducere, care va cuprinde prim-vicepreședinți, vicepreședinți pe domenii, vicepreședinți pe fiecare regiune a țării sau simpli membri. Actualul secretar general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, se luptă cu europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de vicepreședinte pe politică externă și afaceri europene, în timp ce primarul Bistriței, Ioan Turc, își dorește poziția de membru în Biroul Politic Național.

20 comentarii

  • Nu mi se pare o idee buna sa declansezi alegeri, sa creezi haos, sa arunci cu noroi in colegii de partid si sa scazi in sondaje.
    Asa ceva nu exista in tarile cu democratie dezvoltata si nivel de trai ridicat.
    Presedintele partidului ramane in functie cat timp CASTIGA ALEGERILE PARLAMENTARE, iar partidul este LA PUTERE.
    Orban trebuia lasat in functie ( PNL este la guvernare), iar daca in 2024 castiga PSD, atunci Orban isi da demisia, de bunavoie si nesilit de nimeni.
    Iar daca PSD va fi in opozitie si in 2024, atunci isi da demisia Ciolacu.

    Asa functioneaza democratia in Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda; Islanda etc.
    Pleci din fruntea partidului DOAR daca piezi alegerile.

  • USRul face alegerile online,astia trebuie sa se adune,au bani de la rumani sa umble aiurea prin tara.Salariile sunt mari(la stat),banii de la Europa vin gramada pt spagarii rumani,de aia se sfadesc astia intre ei.Toate porcariile ciumei rosii au fost preluate de astia galbeni(lucrul de care s a temut Corneliu Coposu)

  • De azi o să ai o slugă prim-ministru, , justitia ( mostenita intacta de la banditii lui dragnea ), parchetele ,legile croite anume pentru hoti ,toate le aveti la picioare !
    Pe Kovesi ai executat-o cu sânge rece !
    Banii sunt pe mâna voastră , nimeni n-o să va intrebe de sănătate !
    Idioții ăia de români ,care v-au votat din convingerea că veți fii altfel decât mafioții ce-au condus țara 31 de ani , tocmai realizează ce spitz in dos au luat !
    Spor la furat , gangsterilor !

  • Bine ca a-ți pus restricti , dar voi nu aveți nici o restricție când e vorba de ciolan , ținând cont ca Bucureștiul este în scenariu roșu , sa va fie rușine ca nu va interesează de nimica , ați oprit nunțile, îngropați pe cei din horeca, sunt curios dacă voi PNL- LOR ați întrat pe baza de certificat de vaccinare , sunteți toți vaccinați sau testați????
    NU VA INTERESEAZA DE TARA ASTA !!!!

  • „De ce nu se vaccinează românii? Sunt mai puțin informați despre imunizare decât vesticii? Ori mai fraieri cum îi consideră unii (chiar dintr-ai lor)? Sunt românii mai lași, mai fricoși, mai împotrivitori, mai conspiraționiști decât europenii, americanii sau israelienii? Știu ei ce ceilalți nu știu? Nici pe departe.

    Românii nu se vaccinează pentru că nu au încredere în politicieni. De trei decenii toate promisiunile parlamentarilor sau guvernanților au eșuat. Iar politicul a devenit necredibil. Politicienii dâmbovițeni postdecembriști sunt asemeni unui clown care după ce a izbucnit un incendiu a intrat în sala de teatru și a strigat la oameni să evacueze încăperea că „arde”! Numai că toată asistența credea că zbieretele clownului fac parte din spectacol. Și au ars aproape toți! Datorită promisiunilor neonorate (a se citi „minciunilor”) politicienii nu sunt crezuți oricâtă campanie pro-vaccin ar face! Fecioria odată pierdută nu se mai reface!” Nicolae Geantă

  • Coposu nu a fost niciodată PNList
    PNL a distrus PNT -CD, și toate alianțele de dreapta din care a făcut parte. PNL + PSD ( FSN, PSDR…) =LOVE
    Tot timpul a trădat pt ciolan (aripa tânără, Quintus, susținerea PSD 2000-2004, Tăriceanu, USL, acum Câțu) SINGURA speranță acum e doar … ?

  • Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, un sustinător inversunat al premierului Florin Cîțu, a avut un discurs delirant la congresul PNL de sâmbătă, 25 septemprie. Acesta a strigat, la propriu, de la microfon, până a regusit, fără să spună nimic concret. Din contră, acesta a dat dovadă de lipsă de logică si de isterie adresând un mesaj către copreședintele USR- PLUS Dacian Cioloș, căruia i-a transmis să-și „aducă jucăriile înapoi” si să revină la guvernare, după ce, numai cu câteva zile in urmă l-a adulat pe Florin Cîțu pentru ruperea coalitiei sustinând că Ministerul Transporturilor si Ministerul Fondurilor Europene trebuie să revină la PNL.
    Pe 15 septembrie-2021, economistul Cristian Păun, profesor universitar la ASE l-a atacat dur pe Rareș Bogdan, pe pagina sa de Facebook: Cum naiba s-a procopsit liberalismul din România cu infiltratul și decapatul ăsta? Cine naiba l-a băgat pe gât celor din PNL? Sunt câțiva `teroriști politici` în PNL bucuria adversarilor politici”.
    (vezi: https://ziare.com/rares-bogdan/stiri-rares-bogdan/fost-consilier-orban-atac-rares-bogdan-gargaragiu-moljaie-flema-comanda-aport-1700331)

  • O televiziune a surprins-o acolo la congres și pe distinsa FLORICICA DANSATOAREA ! Nu a putut da declarații că era cu gura plină de mici.

  • Rezultat prost pt. români!
    USR-PLus a spus clar, că nu se întorc la guvernare atât timp cât e premier Câțu!
    Și atunci ce o să facă PNL? Nu au majoritate in Parlament.
    Ori cade guvernul- varianta cea mai bună.
    Ori guvernează cu acordul PSD și atunci nu se va întâmpla NIMIC BUN. Nu vor reforma statul.
    Parca văd ca o sa învie USL -ul.
    PNL-PSD = aceeași mizerie.
    AUR sunt ultima opțiune de vot, m-au degrabă pun ștampila pe PSD decât pe AUR.
    UDMR este exclus, pt ca nu sunt maghiar.
    Așa ca singura opțiune de vot rămâne USR-Plus!

  • Tocmai a murit alt partid preistoric , bată-l Dumniezo ! Au avut grijă feseniștii să-și distrugă eventualii inamici . Nu mai rămâne decât să așteptăm nașterea unor oameni politici cu vocație și a unor partide “ cu sânge în instalație” printre care un partid ultras cu “ boală” pe comuniști .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.