Timp de gândire

Politica bate filmul

Când le-am spus unora sau altora să aştepte să aflăm ce spun cei implicaţi în scandalul de la Prundu Bârgăului şi apoi să emită judecăţi de valoare s-au uitat la mine ca la o ciudată. Toată lumea a bătut câmpii cu cronici de fim când noi nu văzusem filmul. În timp ce Poliţia bâjbâia, un ministru din Guvernul României ne spunea cu nume şi prenume cine e agresorul şi că nu e membru PSD.

Înainte să apucaţi o piatră de jos ca să daţi în mine, să-mi spuneţi că sunt cu unii sau cu alţii, vă rog să ţineţi cont de câteva lucruri. Mai întâi de toate, o femeie a fost lovită în plină stradă. Au confirmat lucrul acesta medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa printr-un comunicat, dar şi medicul legist care a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie că leziunile necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. E clar până aici, nu? Aşadar, timp de 4-5 zile, eu înţeleg că agresatul trebuia lăsat în pace să-şi vadă de sănătate.

Instituţia statului român numită Inspectorat Judeţean de Poliţie, cu documentul de la medicul legist în mână, nu numai că nu aşteaptă 4 zile, nu aşteaptă nici 24 de ore şi se grăbeşte să „elucideze dosarul”. Inexplicabil, nu credeţi? Nici dacă aş vrea să fiu acum de partea „organelor” statului grăbite să pedepsească agresori nu pot fi pentru că am fost şi eu la un moment dat în stare de şoc după ce am suferit un accident rutier. Cred că abia după câteva zile bune am început să plâng tot mai puţin şi să realiez că a fost un accident – ceva ce nimeni nu şi-a dorit să fie – că li s-a mai întâmplat şi altora, că va trece cumva, aşa cum toate trec. Aşa suntem noi, femeile, plângem. Ce să facem altceva dacă nu am fost înzestrate cu muşchi şi pumni de oţel? Poliţiştii de prin zona Becleanului care au anchetat accidentul în care am fost implicată s-au purtat ca nişte părinţi cu mine – Dumnezeu să le dea sănătate! – m-au calmat, m-au încurajat, m-au dus la spital. Nu mi-au luat declaraţie când eram grămadă, pe şosea, înţepenită de spaimă. De aceea mi-e foarte greu să înţeleg acum de ce nişte poliţişti cu mai multă şcoală şi cu funcţii mai importante, de la judeţ, nu au procedat nici măcar aşa cum au înţeles să o facă nişte colegi ai lor de la un post rural.

Pe de altă parte, nu ştiu cum aş reacţiona dacă ar veni cineva spre mine şi s-ar apuca din senin să mă lovească în cap. Ca orice om care nu a lipsit de la orele de anatomie ştiu că e cel mai fragil organ al corpului şi că e de ajuns o mişcare greşită, o lovitură la tâmplă ca să faci comoţie cerebrală, ca să nu mai vorbesc de ochi, de nas, de dinţii din gură. Nu ai de unde şti ce are în minte un om care te loveşte din senin fără ca tu să-i fi făcut ceva. Poate că primul gând e că şi-a pierdut minţile, iar un om nebun e în stare de orice. Dacă îl mai şi cunoşti sau ţi se pare că-l ştii de undeva probabil că ai de două ori o problemă: ce l-a apucat şi cine l-a pus? Cum niciodată răspunsurile nu vin aşa, deodată, începi să te temi că unul care te loveşte din senin e capabil de orice şi nu doar în ce te priveşte pe tine, e capabil de orice în general. O mamă se gândeşte la copilul ei şi, cel mai probabil, că atunci realizează că nicio politică din lume, nicio campanie nu merită pusă în balanţă cu viaţa şi siguranţa celui pe care l-a adus pe lume. Din acest punct de vedere, eu pot să înţeleg reacţia femeii Monica Săsărman, dorinţa ei de a-şi proteja viaţa personală şi siguranţa familiei. Nu înţeleg multe alte lucruri care s-au mai întâmplat pe parcurs. Nu pricep de ce liderii ACL s-au apucat să ţipe în miez de noapte că PSD e de vină. Nu înţeleg nici cum de a fost posibil ca un ministru din Guvernul României să ne spună înaintea Poliţiei cum se numeşte agresorul şi că nu e membru PSD.

Încă de sâmbătă seara m-am trezit vorbind singură – fiindcă nu m-a ascultat nimeni – că ar fi mai înţelept să aşteptăm să ne spună cei implicaţi despre ce a fost vorba fiindcă nu aveam decât mărturii ale unui băiat care nu a auzit decât jumătăţi de fraze şi a unor politicieni care nici măcar nu fuseseră de faţă. Sinceră să fiu, mă aşteptam ca duminică Poliţia să vină cu un comunicat de presă în care să elucideze împrejurările în care s-a petrecut incidentul. E prima oară în 18 ani de presă în care aud că Poliţia „clasează” dosare, dar nu e prima oară când constat că, atunci când eu nu „muşc” informaţiile pe surse se găsesc alţi flămânzi care să le devore.

Nervii sunt atât de întinşi, miza alegerilor de duminică e atât de mare, încât am uitat să mai fim oameni. Râuri de ură s-au revărsat de o parte şi de alta, bârfe s-au scurs de la cel mai înalt nivel. Astăzi, la conferinţa de păresă susţinută de Monica Săsărman, eu am văzut o femeie traumatizată şi o mamă care se teme pentru copilul ei, nu ştiu dacă motivat sau nu, dar e mai puţin important. Cred că mă pricep cât de cât la oameni încât să-mi dau seama dacă joacă teatru sau sunt sinceri. M-aş fi aşteptat la mai multă compasiune din partea tuturor. Alegerile vin şi trec, cineva tot va conduce România, noi trăim într-un oraş mic în care ne întâlnim zi de zi unii cu alţii. Chiar trebuie să ne urâm de moarte? Nu putem fi adversari, dacă avem idei diferite, iar la final să ne dăm mâna prieteneşte? E politica, sunt funcţiile mai importante decât viaţa şi sănătatea?

S-a făcut atât de mult zgomot legat de incidentul de la Prundu Bârgăului încât, oricât m-am chinuit să aflu ce e în spatele lui, tot nu am reuşit. Eu cred că, atât timp cât o femeie de lovită în stradă, România are o problemă, indiferent de cine ar fi guvernată.

Cristiana Sabău

47 comentarii

    • Asta spuneţi dumneavoastră, un anonim care poate aveţi un interes. Vă supăraţi foarte tare pe mine dacă insist să ne spună asta instituţiile – aşa-zis neutre – ale statului? Cred că noi, toţi, oamenii care plătim taxe la stat şi implicit salariile bugetarilor avem dreptul la un răspuns oficial. Dacă e ce spuneţi dumneavoastră, eu nu cred până nu văd un document semnat de Poliţie sau de Parchet. După ce îl văd, semnat, ştampilat, îi cer demisia doamnei Săsărman şi cer ieşirea ei din viaţa publică definitiv.

  • mare tupeu au putut sa aiba psdistii sa plateasca un fost client al doamnei pe care l-a aparat intr-un proces……iar individul respectiv dupa ce a castigat acel proces acum isi bate avocatul…..viata bate filmul…..

    • Eu chiar nu vreau să prostesc pe nimeni. Nu sunt anchetator, nu am luat declaraţii de la nimeni. Tocmai de aceea, insist să încetaţi cu diversiunile şi să observaţi ce e de observat: politicul nu dă doi bani pe instituţiile statului, nu are încredere în ele, nu aşteaptă finalizarea anchetelor, presează lucrurile, iar statul e slab, cocoşat, ineficient

  • Mi se pare josnic sa dai intr-o femeie, dar toata povestea nu are nici o noima . Sa o luam cu inceputul, doamna a fost lovită, spune ca nu cunoaște agresorul, șefii dansei dau declarații imediat , acuzând psdul fara nici o dovada . Apoi se afla ca agresorul e un fost client (adica doamna Sasarman a mintit ) care a câștigat procesul in care a fost implicat . Depune plangere, nu mai depune plângere , apoi depune plângere… Adica știți povestea cu lupul ? Cam aceeasi situație, nu mai avem cum sa o credem

    • Eu am spus de la bun început, chiar pe la spital, din câte îmi amintesc, faptul că avocaţii sunt oameni care lucrează cu tot soiul de indivizi, unii infractori, alţii procesomani şi că nu ar fi exclus să fi fost vreo răzbunare. Toţi urlau că e politică toată treaba. Apoi s-au stârnit vijeliile din toate direcţiile fiindcă au cu toţii interes să propage în aer versiunea lor. După 16 noiembrie, nu mai contează. Subiectul e folosit pur cu scop politic de ambele tabere, iar dosarul de cercetare nu îşi urmează cursul firesc. Asta e tot ce mă îngrijorează pe mine: că trăim într-un stat în care autorităţile care instrumentează cauze după viteza impusă de politic, nu cu răbdarea şi profesionalismul celui care caută adevărul. E foarte periculos lucrul acesta, să ştiţi. Mâine, dacă iau eu pumni în cap pe stradă, iar un lider politic e supărat pe mine, nici nu vreau să mă gândesc la ce se întâmplă.
      Repet: eu nu acuz politicul. Şi unii, şi alţii, au acum interese, miză mare. Eu acuz statul român, scheletul lui, instituţiile, ca să mă înţelegeţi, sunt îngrijorată de ce se întâmplă cu această supuşenie maximă a statului faţă de politic. Mă întristează diversiunile, bârfele, ştirile „pe surse”, minciunile. Aş vrea adevărul pur sânge fără înflorituri. Cred că cineva va înţelege exact ce scriu aici.

    • Ioana, doamne fereste sa treci prin ce trece o victima. Esti confuz, nu te regasesti cateodata zile la rand si te porti ca un robotel. Nu cred ca merita sa arunci asa cu presupunerile. Femeia a fost intai victima si abia apoi avocat. Dar organele astea ale statului slugarnice si servile s-au gandit sa se spele repede pe maini . Cum sa supere pe seful cel mare? Asa ca au inchis ei frumusel un dosar fara sa apuce sa-l faca. Au luat ei o declaratie acolo unei doamne confuze si speriate, i-au soptit aluia, agresorul, asa faca frumos sa o convinga, au trimis-o acasa, apoi au chemat-o repede inapoi. Si tac-pac: cazul e inchis. De ce?

    • daca intai a fost victima si dupa aceea avocat sa inteleg ca s-a nascut in urma unui viol?
      (nici un agresor „platit” nu accepta ca victima o persoana cunoscuta si….mai mult sa-i si castigat un proces….!)

  • Toate reactiile aparute in presa Bistriteana, chiar si a lui Ciprian Moldovan au avut o tenta de afinitate politica. Stirile date de tine au fost singurele corecte care cautau adevarul fara sa faca comentarii mai mult sau mai putin politice.

    • Vă mulţumesc, nu credeam că observă cineva 🙂 Probabil că am suficientă experienţă ca să nu „muşc” din prima tot ce mi se serveşte. Har Domnului, mi se servesc multe, să ştiţi. Ştiu că mi-am făcut mulţi duşmani cu această ocazie, ştiu că fiecare tabără crede că mă manipulează cealaltă şi că fac te miri ce joc.Tocmai pentru că ştiu lucrurile acestea, nu le mai bag în seamă. Caut să înţeleg şi atât. Şi nu am înţeles tot nici azi. Spunea Varujan Vosganian că suntem un popor de oameni care nu vrem să auzim liniştea din spatele scenei zgomotoase, tonurile joase, imperceptibile. M-am gândit azi la asta, să ştiţi.

    • Dupa declaratia data de d-na Sasarman intr-o alta publicatie, scena e inspirata din Miorita, doar zonele geografice sunt schimbate: unul moldovean si unul ungurean au vrut sa se razbune pe cel vrancean si au nimerit in oita.
      Declaratia d-nei M.S. imi aminteste cuvintele unui simpatic roman: „Eu sunt satul de minciunile mele, nu mai am timp sa le ascult si pe ale altora”!

  • Intr-adevar politica bate filmul! Recent s-a anuntat ca TITUS CORLĂŢEAN A DEMISIONAT din funcţia de ministru al Afacerilor Externe. „Am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe. Nu pot să accept ca MAE să încalce legea”, a spus Titus Corlăţean într-o declaraţie de presă la sediul MAE.
    Corlăţean a afirmat că nu există temei legal pentru înfiinţarea unor noi secţii de votare, în ciuda comunicatului BEC care afirma că acest lucru poate fi realizat. Prin urmare, Corlatean sustine prosteste ca nu pot fi infiintate noi sectii de votare in strainatate desi
    BEC a dat o astfel de aprobare prin Hotărârea nr. 4H/4.11.2014 care a fost publicata publicată în Monitorul Oficial, avand caracter de lege.

    • Ar trebui sa plece si Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, care a facut afirmatii jignitoare la adresa romanilor din diaspora care doreau sa-si exercite dreptul constitutional de a vota. De altfel, insusi Ponta a jignit pe cetatenii din diaspora cand, in loc sa recunoasca incapacitatea organizatorica a guvernului, a spus ca s-au format cozi din cauza ca nu s-a mai putut frauda votul.

  • eu zic ca PSD s-a delimitat f clar de acest incident . Au declarat alb pe negru ca nu au nimic de-a face cu el si ca regreta ca o femeie a fost agresata . Au tipat isterici Oltean si Dolha , bazandu-se pe declaratia bietei traumatizate ! Rusine ACL !

  • Ieri Olteanu spunea ca doamna Sasarman i-a spus la telefon ca azi o sa-i explice de ce nu a depus plangere . Normal era sa-i zica : Maine depun plangere ! Mincinosii au avut nevoie de timp sa se inteleaga asupra minciunii . Nu s-au asteptat sa se afle adevarul ca era un client al ei atat de repede ! De saptamana viitoare nu mai conteaza !

    • Parca ar fi un guvern de proxeneti. In loc sa se ocupe de dezvoltarea economiei si crearea de locuri de munca, guvernul in frunte cu premierul meteo (MTO) se ocupa numai de gainarii. Dupa intalnirea de pomina de la Cotroceni pe tema reducerii CAS, cand Ministra Finantelor a spus ca astupa gaurile din buget „cu sufletul” , Ioana Petrescu, a spus sâmbătă că, prin legalizarea prosituţiei s-ar putea aduce mai mulţi bani la bugetul României.

  • Meleșcanu noul ministru de externe, dupa demisia lui Corlateanu. SRI coordoneaza alegerile. Uite ce bine este recompensat un contracandidat pentru suportul oferit pentru turul II. Mai rau, uite cum ajunge Ponta sa controleze procesul electoral cu ajutor SRI si SIE. Oameni buni, nu se va face nimic pentru semenii nostrii din diaspora, ba s-a facut, au fost trimisi 800 de angajati MAE in diaspora sa face ce? sa calmeze votantii care vor descoperii ca nu s-a luat nici o masura pentru turul II? sa anunte jandarmeriile si politia ca grupurii huliganice si instigatoare ataca consulatele? Nu s-a aprobat un numar mai mare de sectii de votare in conditii in care s-au anuntat si mai multi votanti la turul II. In schimb s-a aprobat 2 stampile in plus, 2 cabine de vot si multiplicarea in prealabil a declaratiilor pe proprie raspundere. Cu alte cuvinte, vin mai multi, mai inghesuim doua cabine de vot in aceeasi incitnta, rezultatul fiind exact opus, ingesuiala va fi si mai mare in sectia de vot, drept urmare se v-a sta si mai mult la coada decat in turul I. Ei au facut practic invers, intentionat, mai ales ca in diaspora Ponta , per total a avut sub 10%. Doamne fereste si ne pazeste ce ne asteapta! Cat de mult isi poate umili conatonalii acest om???? Dle tu ai fracturat romanii in doua tabere si i-ai facut sa se urasca, le-ai calcat in picioare demnitatea i-ai exilat pentru ca nu ai nevoie de ei pentru ca votul lor de dezavantajeaza. Dar nu uita Ponta ca in diaspora nu s-au dus simpatizantii pdl, s-au dus romanii de rand, cei care au acasa de zece ori mai multe rude, rude care cu siguranta nu sunt bogate si ar fi votat stanga. Tu ai dat in familiile lor si asta te va costa, va intoarce votanti psd impotriva ta pentru ca se tem pentru ai lor de afara, pentru ca indirect ai dat si in ei. fara a fi considerata instigatoare, tare imi e frica ca daca castiga Ponta se va lasa cu manifestari spontane si ostile. Si poate atunci la modul cum va reactiona statul impotriva acestor manifestari, romanii vor vedea pentru prima oara ce bestie au ales sa-i conduca.

    • Dar ce te asteptai de la Paris, aia care au votat la fiecare 15 sec la foc automat in 2009 cu dragul tau Bashescu? Si chiar, cate sectii de votare a facut PDL-ul in 2009? Exact, tot atatea…

  • Doamna Sasarman , ipocrita la maxim ! Mai intai nu-l cunoaste pe agresor , desi i-a fost client intr-un proces, pe care chiar i l-a castigat ! S-o credeti voi , ca nu l-a recunoscut , client inseamna cineva pe care il reprezinti , iti aduce acte , vorbesti cu el ! Si mai ales daca ii si castigi procesul , presupunem ca ramai cu o amintire frumoasa , si tu si el ! Dar vai , ulterior doamna nu mai depune plangere , ii baga in ceata chiar si pe sefii ei , care o ameninta cu excluderea din partid ! Asta dupa ce au ponegrit PSD-ul la maxim, dupa ce i-au acuzat ca au batut o femeie fara aparare ! Azi , ce sa vezi ? DOAMNA SASARMAN SE RAZGANDESTE ! Depune plangere , victima e din nou victima ! Inscenarea , nu v-a iesit , v-ati facut de ras ! Ghinion !

  • Ceea ce trebuia demonstrat: Ponta a fost ofiter acoperit al SIE, in ciuda dezmintirilor lui Melescanu, care acum se confirma ca fiind lipsit de credibilitate.

  • Imi plac si comentariile care nu au legatura cu subiectul si incearca sa distraga atentia de la el ! Degeaba sau ghinion, cum va place ! Oamenii au vazut adevarata fata a ACL-ului !

    • Stelutule, Romania, romanii in general nici macar nu au citit de cazul monicai sasarman. Dar au aflat jocurile de culise si murdare ale lui ponta care face orice numai sa impiedice votantii de dreapta sa mearga la vot. Stiu ca nu poti digera, analiza, sintetiza si emite o judecata de valoare legata de cazul de agresiune al MS, dar te asigur ca in pruml rand nu a fost o inscenare, doi la mana chiar daca ar fi fost o inscenare, la modul cum s-au derulat evenimentele ulterior, oricum ai analiza-o in nici un caz ACL nu este dezavantajat, ba dimpotriva PSD-ul da. Omull e rand in prumul rand vede suferinta acestei femei si in plan secund vreun plan marsav, in schimb agresiunea fiind certa, acuzatia in primul rand aplaneaza asupra adversarilor politici. Nu degeaba reactia lui RM este atat de necontrolata si rusinoasa. Asa ca nu va mai chinuiti sa va autoconvingeti ca ar fi altfel, pentru ca pana la definitivarea anchetei si dosarului, din pacate pt voi buba este in terenul vostru.

  • Stimta D-na Cristina,urmaresc de mai mult tinp,observatiile dv.pe onlein felititari pentru modul in care faceti acest lucru.Din pacate Bistritieni inca nu sau maturizat suficent ca sa poata priceapa ca DEMOCRATIA nu are nimic cu politica vreunui partid,ci cu CULTURA siEDUCATIA.Ar fi corect ca atunci cand ai ce va de spui sa ai curajul sa iti scri NUMELE si sa iti asum si consecintele.!

  • E clar ca totul a fost pus la cale de ACL. Mi se pare totusi josnic sa te lasi batuta numai ca sa pui opozitia intr o lumina proasta.

  • Au gafat -o rau cei de la ACL. O sa-i coste incidentul asta cateva voturi. Si cred ca domnul Dolha este negru de suparare. GHINION, nu i au iesit planurile cum a vrut el.

  • Anca, te imbeti cu apa rece , ca si toti ai tai ! Nimeni nu ar putea crede ca PSD-ul ar apela la un fost client multumit al doamnei , pt a o agresa . Eu nu pot sa cred nici ca acel client ar accepta asa ceva . Daca ii pierdea procesul ,mai aveati o sansa , dar asa NU ! Si cica nu l-a recunoscut ! Isi recunosc profesorii elevii dupa 20-30 de ani , iar tanara doamna nu-si recunoaste clientul pe care l-a aparat nu de mult ! Faine minciuni , potrivite bine , marca ACL !

  • Eu zic ca data viitoare cand mai vreti sa faceti o miscare asemanatoare, sa va ganditi mai bine la plan si sa alegeti un alt actor. Altfel sunteti de circ,…ca acum.

  • A confirmat si Sasarman ca e o minciuna cand s-a prezentat ca avocata a celui care a atacat-o:))incerc sa mi-o imaginez:))cum se acuza si cum se apara???:))Cum puteti da vina in continuare pe psd dupa tot ce a fost??

  • probabil ca doamna a fost batuta…dar mi se pare ciudat de ce e pusa vina pe un psdist si de ce pe ultima suta de metri a alegerilor parlamentare….haideti totusi sa meditam putin apoi doamna in cauza se afla intr-o dilema cand vrea sa puna plangere cand nu…deci cv nu e curat la mijloc…deci in concluzie eu zic ca e o inscenare marca ACL nereusita…

  • Îmi pare rău că nu s-a înţeles. Pe de altă parte, m-am săturat de bârfe. La ele ne pricepem toţi. Eu cred, totuşi, că nu plătim instituţii de tip Poliţie, SRI şi alte asemenea cu bani grei ca să lase câmp deschis pentru bârfe şi să ascundă adevărul. Vă asigur că se amuză toţi, copios, de toate glumele nereuşite cu iz sexual. Ei îşi iau lefurile, noi tot în ceaţă. E nedrept. Asta tot încerc să spun de trei zile, dar am impresia că pe nimeni nu interesează adevărul, cât versiunile lui.

  • Subscriu întru totul Cristianei!

    Oameni ar trebui să fim, înainte de orice funcție și context, fie el și politic. Faptul că partidele politice s-au grăbit să dea verdicte înaintea legii, asta e un abuz grosolan, după părerea mea.

    Ah! IPJ nu are dreptul să își bage coada în politică, pentru că mie asta mi se pare că au făcut. Au dat apă la moara pesedeului.

    Să stea fiecare în banca lui și să nu judece ei ce s-a întâmplat.

    O femeie nu trebuie să fie lovită. Nicicum. Niciodată. Punct.

  • Azi doamna Sasarman nu-si mai aminteste ce a declarat sau daca adeclarat … Cum ramane atunci cu promisiunile electorale ??? Si le mai aminteste dupa alegeri ???

  • Securisti perversi !!!

    Astia ne-au condus timp de 10 ani. Sunt in stare s-o vanda si pe mama lor.

    Auto B 100 PZZ e o masina luata in leasig, cred. Am dat o raita pe la instante (vezi Tribunalul BN) si ghici ce? Atacatorul (tipul cu masina) e clientul perversei si acum… sau nu?

    Te salut moshule. te astept in Italia PD-ist mushchiulos ce esti (cum ii place lui Mexicanu sa te alinte… :))) ).

    Ia cautati baieti si voi, ca nu trebuie sa fii mare specialist.
    http://portal.just.ro/112/SitePages/Rezultate_dosare.aspx?k=pizzeta&a=%20scope:vDosar%20MJmpIdInstitutie=112

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui petru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS