FOTO Deputatul Doina Pană, lider al PSD Bistrița și al OFSD BN, a participat la festivitatea care a avut loc la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Bistrița cu ocazia începerii noului an școlar.
Deputatul PSD Daniel Suciu a fost prezent la deschiderea noului an școlar la Rodna: ”Prima zi de școală… emoții, bucurie și lacrimi, atât pentru copii cât și pentru părinți. M-am bucurat să fiu în mijlocul comunității din Rodna în această zi specială. Tuturor celor care au trăit emoția școlii, copii și părinți deopotrivă, vă doresc mult succes și bucurii în acest nou an școlar”.
Copreședintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a fost prezent la festivitatea de deschidere a anului școlar 2015-2016 la unitățile de învățământ din Anieș și Maieru, alături de primarul Vasile Dumitru și copreședintele TNL BN Florin Moldovan. ”Am trăit emoția primei zile de școală alături de copiii și dascălii lor din Anieș și Maieru. Momentul a fost unul cu totul special și pentru administrația comunei, care a inaugurat clădirea Școlii Profesionale Maieru, o investiție din fonduri europene și resurse bugetare locale. Școala care va instrui pe viitor mecanici, lucrători comerciali, dar și alte meserii în funcție de cererea de pe piața muncii din zonă, este rodul unui efort de 8 ani al administrației conduse de primarul Vasile Dumitru”, a menționat pe Facebook Stelian Dolha.
Tot la Maieru a ajuns și inspectorul școlar general Camelia Tabără.
Senatorul PSD Ioan Deneș a mers la festivitățile de la Beclean: ”Doresc tuturor elevilor succes în noul an școlar, iar părinților și profesorilor multă răbdare”.
La Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, șeful APM BN, Sever Mureșan, a fost alături de fiul său care a început clasa pregătitoare, iar Doris Moldovan alături de fiica sa Alexandra, care a intrat în clasa a VI-a.
”Vreau să urez mult succes elevilor care încep astăzi un nou an școlar. Știu că sunt emoționați și încă cu gândul la vacanță, dar știu de asemenea, că vor avea capacitatea să se adune, să studieze cu atenție, să treacă testele cu note mari și să asculte de sfaturile părinților și profesorilor, pentru că ei vă vor numai binele. Vreau să transmit un gând bun tuturor dascălilor, pentru răbdarea și dedicarea cu care pregătesc noua generație. Le doresc putere de muncă și multe împliniri. Vă doresc un an școlar plin de succes, momente frumoase și cât mai multe împliniri!”, a transmis pe Facebook președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.
OARE CE AR FI SA LACATI COPIII IN PACE ?!
Chelnerul nu serveste scoala , nu a servit-o niciodata . El e la vanatoare si transmite secretara lui mesaje pe Facebook . Logic .
doinita lasa-ne, lasa-ne… ori in politica, ori la catedra