În 20 septembrie, polițiștii au fost sesizați că pe raza localității Anieș, în apropierea unui autocamion, pe drumul forestier Valea Secii se află o persoană în stare de inconștiență. Din păcate, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Polițiștii au identificat persoana în cauza ca fiind un bărbat de 48 de ani din Rodna, care era angajat al unei societăți comerciale din Anieș și care, în mod obișnuit, conducea autocamionul respectiv.
În cauză, va fi dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar polițiștii din Sângeorz-Băi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu