Actualitate

Polițiștii rutieri au dat amenzi de peste 200.000 de lei și au reținut 92 de permise

În week-end, polițiști de la mai multe structuri operative au desfășurat în Bistrița-Năsăud acțiuni în sistem integrat. Polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat în tot județul. Totodată, la controale au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, acțiuni speciale.

Au fost efectuate peste 400 de testări etilotest și drugtest, iar pentru neregulile rutiere constatate au fost aplicate peste 620 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 204.285 de lei și au fost reținute 92 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au legitimat peste 900 de persoane și au controlat aproape 800 de vehicule. În urma constatărilor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În dimineața de 6 august, în jurul orei 05.00, pe strada Sucevei din Bistrița, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără de 18 ani din oraș, iar în urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv în cazul substanțelor metamfetamină și canabis. Ea a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate. Totodată, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Tot În dimineața zilei de 6 august, în jurul orei 02.30, un șofer de 40 de ani din Bistrița nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj pentru a părăsi un sens giratoriu și a intrat în coliziune cu un indicator rutier, montat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, pe trotuar. Ulterior, acesta și-a continuat deplasarea și, ajuns în proximitatea unei intersecții din apropiere, a acroșat un tub de canalizare din beton, aflat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, distrugându-l. Polițiștii aflați la fața locului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.