Sprint Media Group – o agenţie de management şi impresariat artistic – a avut aceste mirobolante două propuneri, alături de alte trei la fel de sinistre – ca să pună mâna pe 15.000 de euro puşi la bătaie de Primăria Bistriţa pentru concertul pop-rock-dance de la Zilele Bistriţei. Şi-au zis băieţii că, în Bistriţa, oraş de care nu au auzit probabil nici ei, „megastarul Pomohaci” e cel mai potrivit. Şi nu au raţionat greşit, ca să zic aşa. Cristian Pomohaci face furori pe la Năsăud, de Ispas, când tot stadionul cântă alături de el şi pe la alte evenimente chiar cu iz urban. L-am reperat, la un moment dat, pe la muzeu în faţa unei mulţimi care-i sorbea cuvintele şi melodiile făcând cerc în jurul lui. L-am văzut cântând ba în costum popular, ba în haine preoţeşti, servind publicului câte ceva din fiecare. Cum să huiduieşti un om care cântă îmbrăcat în haină neagră, lungă? Flăcările iadului te aşteaptă pentru veşnicie, sunt convinşi mulţi chiar şi agenţii de management şi impresariat artistic. Pe de altă parte, ştiu oameni care bat drumul până la el în parohie
Mie nu-mi place absolut deloc nici ce cântă Cristian Pomohaci, nici ce face. În general, consider că oamenii care aleg profesii de vocaţie, dacă nu sunt ipocriţi, nu au cum să se abată de la ele ca să facă şi altceva exact de la polul opus. Ca urmare, ori eşti preot, ori eşti cântăreţ pe bani. Cele două activităţi se cam bat cap în cap. Undeva eşti nesincer cu tine însuţi, iar lipsa de sinceritate face ca ceea ce se întâmplă în jurul tău, emoţiile pe care le transmiţi, să fie false.
Eu cred că un om poate fi preot şi, în acelaşi timp, scriitor sau administratorul unui centru cultural sau filatropic, dar nu cred că poate fi şi preot, şi megastar folosindu-se de cuvântul „părinte” ca să se vândă. Aşa cum puteţi vedea în oferta celor de la Sprint, Cristian Pomohaci nu e trecut cu numele lui, ci cu „părintele”. Vorba primarului Creţu, ce să facă într-un astfel de spectacol, să dea binecuvântarea? Cât de ridicol poate suna! Îngrozitor.
De altfel, nu suntem singurii care credem aşa ceva. Chiar şi Episcopia de Alba (de care aparţine judeţul Mureş -n.r.) i-a cerut anul trecut să aleagă între preoţie şi viaţa de „vedetă”. Mai mult, ca să-i intre bine în cap că nu poate continua aşa, a fost trimis la o mănăstire unde „în atmosferă de rugăciune şi har” să se reculeagă. S-a recules, vedem foarte bine. E în ofertă şi nu o dată, ci de două ori.
Cristiana Sabău
Nu se poate sluji la doi domni, Dumnezeu si Mamona………Dupa figura care o are, i-ar sta bine la fan in Rebrisoara.
Stiti, este cu doua taisuri si treaba asta. Unul este cel pe care l-ati prezentat dumneavoastra, unul o sa-l prezint pe scurt eu. Personal ascult muzica lui Pomohaci pentru ca ma regasesc in ea, bine in unele melodii, si tre sa recunosc ca imi dau o stare de bine, cand le ascult nu ma gandesc, ca ar fi popa sau ceva de genu. In plus,nu-mi place sa judec artistul dupa viata lui personala, pentru ca asa probabil nu as mai asculta muzica. Nu ascult queen pentru ca Freddie Mercury era gay, o groaza de artisti se drogheaza, sunt alcolisti, fac parte dintr-un stil de muzica neacceptat de multa lume, si cred ca exemplele ar putea continua. Pana la urma cel pe care il slujeste il va judeca daca a facut bine sau rau. Parerea mea 🙂
Andrei, din pacate lumea e plina de oameni de „calitatea” ta cu o gandire mega primitiva ce face referire la perioada „animalelor preistorice”. In general muzica populara romaneasca promoveaza betia zilnica, mintea aburinda, femeia umilita, barbatul macho de sat si genul de mesaj „sa moara capra vecinului”. Putem numara pe o mana cativa artisti de valoare: Hoarele Cucuteni, Carneci, Ioana Radu, Lia Lungu, Maria Ciobanu, Grigore Lese sau Maria Tanase, restul nu sunt decat afaceristi de sezon. Nici nu ma mai mir sa vad de ce societatea noastra e in cloaca in care e! Fi mai relaxat si iesi din indoctrinare!
Mai oameni buni :)) eu nu am zis ca ascult doar pomohaci si restu nimic. Am zis ca imi plac unele melodii, si ca daca m-as lua dupa viata personala a artistilor probabil nu as mai asculta nimic. Ascult rock, hip-hop si grigore lese etc. Dar cine is io sa-l judec pe omu asta? Daca lui asa ii place sa faca ce o vrea, o sa-l judece Dumnezeu . Cred ca tu faci referire la perioada animalelor preistorice daca nu poti accepta chesti asta. In plus, muzica de care vorbesti tu, barbatul macho si sa moara capra vecinului, nu este muzica populara autentica ci etno.
Aici vă dau dreptate. Pe mine mă deranjează însă prezenţa sa în oferta concertelor pop-rock-dance şi utilizarea expresiei „părintele Pomohaci” ca şi cum ar fi nume de scenă. În rest, să facă ce vrea, să-l asculte cine doreşte. Nu-i contest nici calităţile vocale, nici pe celelalte. Pur şi simplu mie nu-mi place, nu-l ascult şi nu m-aş duce la concertele lui, dar pot să trăiesc foarte bine şi aşa. 🙂
Dada, aveti dreptate. Nu isi are locul la astfel de concerte si nici expresia cu „parintele” . Probabil o sa cante pe scena de la Heidenfeld … ?
Grigore Leşe ne spunea, pe vremuri, că nu există concerte autentice de muzică populară, ci făcături moderne, falsuri. Omul de la ţară horeşte, deci îşi cântă bucuria, tristeţea, durerea de unul singur, de regulă din voce sau la fluier. Nu o face în faţa publicului, ci cel mult a oilor, nu aşteaptă aplauze, nu e interesat de alţii, cântă pentru sine. De-asta e autentic.
„Părintele Pomohaci” (aştept şi un feat) face show pentru bani, deci nu e deloc autentic, aşa că nu are ce exprima decât nişte sunete şi îndruga nişte cuvinte. La mine nu fac sens. În esenţă, dacă nu simt că omul are ceva de transmis, de ce să-mi pierd vremea ascultând? Un om care cântă pentru sine are ceva de dăruit şi altora. Cei care cântă pentru bani ….
Andrei….tu-l compari pe Frediie Mercury cu Pomohaci????
si ca idee….crezi ca daca ai asulta Queen ai deveni gay?
asculta-i si o sa incepi sa gandesti altfel!!! :))))
Era un exemplu, nu am zis ca l-as compara. Ascult freddie mercury si cand am zis ca nu il ascult pentr ca era gay, sau ca multi se drogheaza, era doar un exemplu(am scris deasupra ca nu judec artistul dupa viata personala). In plus, de unde ti-ai dat seama ca daca ai asculta queen ai deveni gay? Am zis eu asta? Daca ascult pomohaci inseamna ca ma duc in fiecare zi la biserica? Ai citit printre randuri, si prin urmare ai comentat doar ce te intereseaza..
Acum serios, Andrei, las-o asa, nu vezi ca nimeni nu a inteles ce ai vrut sa zici:)) nu are rost sa iti mai bati capul, pct tau de vedere e bun, cine are de inteles ceva o va face!!!
Nu știu sigur dacă ăsta e popă sau superstar, ce-i drept, din câte am văzut, la niciuna nu excelează… Știți vorba aia „Dacă fugi după doi iepuri, nu prinzi niciunul” 🙂
Dacă bine anticipez, singurul motiv pentru care nu e încă dat afară din preoție e că e un magnet de bani pentru Preafericitul Trafalete 🙂
Cristiana sa fim seriosi, nu putem compara ce canta Pomohaci, Lese si putini altii cu ce canta Aurel Tamas, Angela Rusu si ca ei mai sunt o gramada si care sunt invitati la toate evenimentele care au loc, inclusiv la taierea porcului. Imi pare rau ca plecand de la un anumit gen de muzica si anumite cerinte facute de publicul tanar s-a ajuns aici, probabil voit, ca sa avem ce scrie.
Vedeţi vreun Aurel Tămaş sau Angela Rusu în „oferta de concerte pop-rock-dance” de la Zilele Bistriţei? Dacă X sau Y e invitat nu ştiu unde bravo lui că e invitat şi nu trebuie să se autoinvite sau să se „oferteze” punând „părintele” în faţa numelui. Nu pot să cred că nu aţi prins ideea. Mie îmi este foarte clară în minte şi poate că e vina mea că nu am exprimat-o destul de clar.
Ideea am priceput-o, e f. clara si nu este singurul popa care canta si nu se face atata caz , nu e obligatoriu sa placa la toti
Amestecul dintre star si preot dovedeste cat de riguros e privita „misiunea preoteasca” de catre capii bisericii ortodoxe. Daca pe afise apare „parintele…” la biserica ar putea oficia liturghia „cantaretul de muzica populara… ” 😀
Plata spectacolelor făcută pe administrație este cea mai severă cenzură. Artiști în general, prin accesul lor la un auditoriu avizat, cultivat de talentul celui care se manifestă liber, sunt, sau ar trebui să fie, vocea civică și responsabilă a cetății. Plătiți și selecționați de politic devin fideli celui care îi plătește nu publicului. Perpetuarea acestor gratuități culturale se va ajunge la o uniformizare și limitare în înțelegerea actului artistic.
EGALITATEA DE SANSE DE A PROFESA SI MESERII LIBERALE ( ” HARTISTICE” ) OBTINANDU-SE BANI FRUMOSI, TREBUIE SA FIE LA FEL PENTRU TOTI…. ADICA NU NUMAI POLITISTII SI MILITARII ( TAMAS, LUPU REDNIC, ARCHIUDEAN etc…) SA UMFLE PARAUA SUPLIMENTARA SI NEIMPOZABILA DACA SE POATE …. CI SI PREOTII FARA CHEMARE ( UNII CHIAR DIVORTATI) …CA ALTERNATIVA, SA POATA RENUNTA LA BANUTUL VADUVEI….
Ce va mira fratilor?!!!!!La noi totul e cum nu trebuie:politicieni corupti organizati in clanuri, biserica care face politica si toarna la secu,examene fraudate ,angajari pe spaga si politic,pensionari care se sinucid in familie etc etc.Ce mai conteaza ca preafericitul in cele lumesti POMOHACI face ce face.De toate acestea ne facem cu toti vinovati si nu ne mai poate salva nimeni.
Fereasca Dumnezeu de mai rau !
Buna ziua,
Va respect dreptul la opinie si la libera exprimare, dar permiteti-mi sa intreb daca ati intreprins un minim demers jurnalistic de a cere opinia persoanei criticate. Eu suspectez ca Parintele Pomohaci nici nu stia ca a fost inclus in proiectele celor de la Sprint si inca se doua ori, asa cum spuneti dumneavoastra. Daca aveti contra argumente, va rog sa le prezentati.
De altfel inteleg faptul ca refularea dumneavoastra este efect al proiectului agentiei Sprint (nu o cunosc si nici proiectele, dar va cred pe cuvant), deci gasesc bizar faptul ca aduceti critici unei persoane incluse in proiect probabil fara sa stie, in loc sa va adresati celor care au realizat proiectul de fapt.
Daca Parintele Pomohaci a fost intr-adevar inclus in acest proiect, atunci sunt sigur ca cei de la Sprint stiu de ce au facut asta. Dupa cum ati observat si dumneavoastra, Parintele atrage aprecierea si atentia multimilor care il asculta formand cerc in jurul sfintiei sale, iar audienta crescuta este succesul oricarui eveniment organizat de Sprint, de dumneavoastra sau de oricine. Este evident ca dumneavoastra nu iintelegeti mesajul pe care Parintele il propaga, dar oamenii o fac si astfel se justifica una din binecuvantarile pe care i le-a dat Dumnezeu. Aici ma refer la succes, pe care vi-l doresc si dumneavoastra odata cu cat mai multe anchete obiective si echidistante.
Acest text nu e o anchetă. Mă îndoiesc profund de faptul că un solist, fie el părinte sau ne-părinte, nu ştie când are contract cu o agenţie de impresariat. Nu şi-ar permite nimeni, oricât de profan ar fi, să-l includă într-un program într-o anumită dată, într-un anumit plafon financiar. Eu tot aştept momentul în care toţi devotaţii unor cauze nobile – cum e şi aceasta, cântatul pentru propagarea unor idei religioase – să nu fie cu bani. Să cânte toţi, de drag, aşa, şi eu mă alătur mulţimii de fani, dar nu cred că va fi cazul în timpul vieţii mele.
Eu sunt de acord cu Silviu. Cred ca, mai inainte de a emite judecati daca un solist, fie el preot sau nu, stie cand o agentie vrea sa il implice intr-un spectacol, sa validati acest lucru si cu cei care au facut propunerea. Cu siguranta cei de la Sprint au inclus numele Parintelui Pomohaci pe lista, tocmai pentru a asigura audienta evenimentului.
Sunt convinsa ca si dumneavoastra, indiferent de faptul ca apreciati sau nu modul in care performeaza un artist, sunteti informata daca acela este un artist de succes sau nu.
Ceea ce ma mira de fapt, este ca aceasta lista de propuneri a stat la baza unui articol in care denigrati un cantaret. Evident aveti dreptul la o opinie. Dar pe de alta parte, dati-mi voie sa imi exprim si eu opinia: atunci cand nu mai avem subiecte interesante despre care sa scriem, apelam la un articol despre o persoana cunoscuta in aceasta tara, articol care stim sigur ca va starni comentarii.
E cumva similar cu propunerea celor de la Sprint – pentru audienta!
O seara buna.
„ospataru” = circoteca.
”Este evident ca dumneavoastra nu iintelegeti mesajul pe care Parintele il propaga, dar oamenii o fac si astfel se justifica una din binecuvantarile pe care i le-a dat Dumnezeu”. FOARTE BINE PUNCTAT, SILVIU. Nu doar ca nu intelegem dar si vorbim in necunostinta de cauza. Improscam doar cu noroi in stanga si in dreapta judecand pe toata lumea dupa caracterul nostru !! Poate ca participarea la o Sfanta Liturghie savarsita de parintele Cristian ne-ar mai deschide orizonturile…si drumul spre Dumnezeu!
”În esenţă, dacă nu simt că omul are ceva de transmis, de ce să-mi pierd vremea ascultând?” Acelasi lucru se poate extinde si aupra articolelor dumneavoastra,Cristiana Sabau. De ce sa ne pierdem timpul citind articole pline de venin, idei preconcepute si ”adevaruri” interpretabile? ”Un om care cântă pentru sine are ceva de dăruit şi altora. Cei care cântă pentru bani ….” Sa extrapolam, un om care scrie pentru sine, are ceva de daruit, cel care scrie GOGOMANII pentru bani…..unde se incadreaza? Apoi, stim noi ce face cu banii pe care ii castiga? Daca cu acei bani ajuta oamenii nevoiasi sau ridica biserici, nu ne punem oare paie aprinse pe cap??? Atunci cand articolele dvs. vor aduce liniste si pace in sufletele celor care le citesc, cu siguranta veti sta si dvs. ”în faţa unei mulţimi care sa va soarba cuvintele”. Lucru pe care vi-l doresc din toata inima Cristiana!
Nu este obiectivul meu în viaţă să stau în faţa unei mulţumi care să-mi „soarbă” cuvintele. Poate al părintelui Pomohaci şi al altor părinţi. Nu mi-am propus să lupt cu ceata fanilor lui. Eu spun doar că nu e star pop-rock-dance să cânte la zilele Bistriţei. În rest să facă ce vrea şi să fie sănătos. Personal, nu sunt încurcată de existenţa sa pe acest pământ.
Superb raspunsul. va mai asteptam sa va odihniti si delectati !
Va cred ca nu va incurca prezenta pe Pamant a Parintelui Pomohaci si sunt de acord cu aceasta abordare, dar ea nu a reiesit si din articol.
Revin la rugamintea de a verifica anumite informatii inainte sa judecati si sa publicati pentru ca aveti o putere foarte mare prin faptul ca publicati articole pe acest portal foarte vizitat si foarte citit si in acest fel aveti o responsabilitate direct proportionala cu numarul de cititori. Insist ca informatiile dumneavoastra asupra modului cum a aparut numele Parintelui Pomohaci in acel proiect nu sunt complete si altul ar fi fost articolul daca erau complete.
Va salut cu respect.
Stimata doamna Sabau,
Daca nu stiati, in aceasta lume a muzicii, ofertele si variantele de program prefera se fac de regula fara stirea artistului. Cred ca ati scris un articol subiectiv, destul de patimas, si direct proportional cu viziunea si preferintele dumneavoastra. Nu stiu daca ati intentionat sa defaimati in mod special sau la indicatiile cuiva. Daca ati fi dorit sa nu influentati opinia publica, dat fiind faptul ca este o publicatie online cu un anumit trafic, ati fi ales alta abordare.
Va scriu pentru ca sunt, de asemenea, artist si stiu cum se desfasoara aceste activitati si tin sa atrag atentia la pozitia dumneavoastra subiectiva fata de un alt artist si alte ansambluri pe care le-ati enumerat ca fiind „sinistre”. Nu comentez nici preferinta dumneavoastra fata de artisti, preoti, biserica in genere, si nici fata dubla calitate de preot si interpret al cantului romanesc autentic fiindca nu voi ajunge la niciun rezultat, mi-am dat seama din articolul dumneavoastra, avand pareri subiective si fata de celelalte propuneri, denumite „îngrozitoare”.
Pentru buna informare a celor care totusi citesc si comentariile, va spun ca agenţiile de management şi impresariat artistic fac aceste oferte de regula fara stirea artistilor, urmand ca in cazul in care se concretizeaza, sa procedeze la informare si semnare de contract. Nu sta nimeni sa intrebe: „doriti sa cantati, va place, va punem in oferta, e bine?” Never, ever. Aprofundati, un pic, nu va strica.
Poate, din nefericire, va incadrati in grupul celor care au incercat sa devina artisti si nu ati reusit si in acest moment gasiti tot felul de subiecte „interesante” pentru a face trafic pe website. Daca cumva sunteti jurnalist, atunci este chiar jalnica abordarea. V-as sugera impartialitate si dupa cum spunea un alt comentator, verificarea surselor. Este aur pentru dumneavoastra sa faceti aceasta verificare, in caz contrar, va discreditati, cu minusuri mari la reputatie.
Pe scurt, ati scris un articol subiectiv fara fond. Astept totusi un articol interesant, aveti talent la scris.
Cu bine
A
Dacă sunteţi un artist, de ce nu vă semnaţi? Vă e ruşine cu ce cântaţi? Cred că da. Mai lăsaţi-mă cu lecţiile despre jurnalism toţi care daţi din gură în diverse locuri şi nişte unii vă aplaudă, ok? Nu de alta, dar vă obosiţi degeaba. Orice jurnalist se semnează, restul nu sunteţi, deci ciocul mic!
De cele mai multe ori ne pricepem de minune sa balacarim si mai putin sa ajutam sau sa facem o fapta buna. Din pacate.
Din felul in care raspundeti, este extrem de clara abordarea dumneavoastra.
Imi dau seamna ca sunteti intelectuala si ca stiti ca cea mai buna cale de aparare este atacul, insa superficialitatea nu face casa buna cu jurnalismul.
Daca ma semnam, v-ati fi schimbat atitudinea si ati fi cautat sa verificati sursele si sa comunicati publicului? Asa procedeaza jurnalistii, de regula. Cred ca este lipsit de relevanta numele meu. Nu are nicio pondere. Sa patezi e usor, sa stergi, putin mai greu. Si, oh, da, ceea ce cant nu are nicidecum legatura cu numele meu sau nu ar fi necesar pentru a emite o observatie pertinenta.
Va intreb totusi, sintagma semnata Cristiana Sabau – jurnalist „Timp Online” – Bistrita – „Ciocul mic” nu vi se pare un pic „ca la usa cortului”? V-as fi intrebat ce pregatire aveti in comunicare alegand aceasta varianta de adresare, dar este de prisos.
Nu imi vine sa cred, sunteti chiar fondatoarea ziarului si avand premiul “Jurnalistul bunei guvernări” si mergeti pe premisa ca puteti publica orice in ziarul dumneavoastra? Din ciclul eu centrez, eu dau cu capul.. :))))))
CE nu vă vine să credeţi? Că exist, că am aceste păreri? Nu am cum să vă ajut. 🙂
Traiesc departe de Bistrita si vad ca presa a murit total. Jalnic, Cristiana, nu?
Ziar? Poate blog personal. Bob avea dreptate, publicam orice, fara editori, fara verificare, hai sa punem mana sa vedem ce iese… Oamenii halesc orice, merge si asa.. Hai sa dam in careva, ce mai scriem azi?
Atata timp cat ai scris ca „… promovează jurnalismul de calitate şi credibil, motiv pentru care, în repetate rânduri, a fost citat de presa naţională care a avut încredere în informaţiile postate pe portal.” – nu prea se cade sa fim subiectivi in blogul propriu..
La 1189 de vizualizari nici nu conteaza ce scrii pe blog..
Doamna Cristina Sabau, atitudinea dumneavoastra de a ataca persoanele care comenteaza abordarea articolelor nu va face deloc cinste! Imi pare rau sa constat ca va discreditati singura.
Am citit cu atentie comentariile de mai sus si toate cele care nu sunt in acelasi ton cu dumneavoastra au la baza modalitatea in care abordati subiectul. Aveti clar dreptul la existenta si opinie, nu vi le contesta nimeni, dar nu vi le exercitati in mod onest, cinstit, echilibrat si echidistrant. Titulatura ” Cristiana Sabau – jurnalist <> – Bistrita” va obliga la o abordare mai profesionista decat ati afisat aici si o verificare a informatiilor pe care le utilizati in mod disparat.
Este clar ca va formati initial o opinie subiectiva si apoi jonglati cu informatiile ca sa va argumentati opinia expunand totodata numeroase urme de subiectivism. Sunt sigur ca jurnalismul de care sunteti capabila se preteaza la mai mult decat atat si mi-ar placea sa constat pe viitor ca nu gresesc. Sper sa ma pot baza pe dumneavoastra.
Ce ne facem cu cenzurarea comentariilor, stimata doamna?
CE MOACA ZBARLITA DE HARTIST ….ARE …RASPOPITUL…..APROPO….PARINTELUL …ESTE CASATORIT ? ….ARE SOACRA ?
CUM SE SPUNE PE LA TARA….C-AM „ZBRAHUIECIC FICIORUL ” …!
Cine este aceasta doamna Cristiana Sabau care isi permite sa vorbeasca atat de persiflant despre un preot?! Si mai mult, inteleg din discutiile de mai sus ca are si mari abilitati de moderator si de comunicare in frumoasa noastra limba romana, atat de grea pentru unii ca doamna mai sus mentionata, care ne transmite impresii despre „oamenii care aleg profesii de vocatie”. Este clar ca pentru dumneaei jurnalismul nu este o vocatie, ci doar o profesie si aceea facuta pe genunchi. Intelegem din articolul semnat de aceasta distinsa doamna ca nici cu literatura romana nu este prea „apropiata” atat timp cat ne da citate din „primarul Cretu”.
Probabil ca aceasta distinsa doamna si domnul primar Cretu sunt doua megastar-uri locale, rurale, de prin partile Ardealului nostru, de altfel atat de frumos si cu oameni atat de primitori.
Stimata doamna, de parintele Pomohaci s-a aflat si prin partile noastre, prin Campia Romana, dar despre Domnia Voastra nu am avut cinstea, sa nu va fie cu banat !