Actualitate

Pompierii, primii la salvat vieţi chiar şi atunci când e vorba de donat sânge. Cum a fost primit gestul lor

Sunt primii care sar în ajutorul oamenilor aflaţi în situaţii dificile şi tot primii la donat de sânge. Pompierii bistriţeni au răspuns apelului Centrului de Transfuzii care are nevoie de stocuri de sânge pentru intervenţiile din perioada sărbătorilor când numărul donatorilor scade. Ce vor face cu tichetele de masă.

La Centrul de Transfuzii Sanguine Bistriţa au sosit marţi dimineaţa primii donatori de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa. Lt. Ciprian Gabor s-a numărat printre ei:  „Noi suntem cei care îi ajutăm pe oameni, dar un ajutor în plus nu strică niciodată. Prin natura meseriei, ne dăm seama cât de important e sângele, aşa că eu cred că toţi oamenii sănătoşi ar trebui să vină şi să doneze de două-trei ori pe an. Am mai donat şi până acum. E plăcut să ştii că ajuţi pe cineva”

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus (foto), a explicat că pompierii militari bistriţeni au demarat, marţi, campania „Dăruind din suflet poţi salva o viaţă” care se va desfăşura până la sfârşitul săptămânii.

„Din estimările noastre, peste 50 de pompieri militari din cadrul ISU vor dona sânge pentru Centrul de Transfuzii Bistriţa. E o acţiune prin care vrem să sensibilizăm opinia publică şi să ne oferim ca exemplu pentru toţi cei care ar putea face la rândul lor acest gest. În ce priveşte bonurile de masă care sunt oferite de Centrul de Transfuzii, acestea vor fi donate de colegi benevol. Se vor achiziţiona produse şi alimente neperisabile pentru familiile nevoiaşe din comunitatea noastră”, a spus Marius Rus.

El a mai spus că nu e prima oară când pompierii donează sânge în mod organizat. „De această dată, am dorit să facem o campanie la nivelul judeţului. Donează pompieri din toate subunităţile de la Bistriţa, Sîngeorz-Băi, Beclean, Năsăud şi Prundu Bârgăului. Am făcut o planificare ca să nu perturbăm activitatea Centrului din respect pentru cei care donează în mod constant. Sperăm ca, la sfârşitul campaniei, cât mai mulţi dintre colegi săni se alăture”, a adăugat Marius Rus.

Purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa, Marius Cârcu, le-a mulţumit pompierilor pentru gestul lor.

„Având înMarius Carcu Centrul de Transfuzii vedere că, în fiecare zi, spitalele din Bistriţa, Năsăud şi Beclean, dar şi centrele universitare din Cluj, Mureş şi chiar de mai departe ne solicită 10-20 şi chiar 30 de unităţi de sânge, gestul lor este foarte important fiindcă ne vom completa stocul înaintea sărbătorilor când sunt câteva zile libere. Aşa cum se ştie sunt multe accidente rutiere şi e tot timpul nevoie de sânge. Cea mai mare nevoie de sânge este în caz de accidente. Mai avem însă şi probleme cu asigurarea stocului de sânge cu RH negativ. Din fericire nu e criză de sânge. Lunar avem 400-450 de donatori fideli”, a spus Cârcu.

ACTUALIZARE

Campania pompierilor militari din cadrul ISU Bistriţa – ”Dăruind din suflet, poţi salva o viaţă”, demarată la începutul acestei săptămânii, s-a încheiat în 19 decembrie.

Începând de marţi, 62 de pompieri militari de la toate subunităţile inspectoratului au donat sânge, iar cu ajutorul tichetelor de masă obţinute vor fi achiziţionate alimente pentru familiile nevoiaşe incluse în campaniile umanitare în care inspectoratul este implicat, desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Scopul acestei campanii a fost de ajuta semenii aflaţi la nevoie, conştienţi de importanţa sângelui în tratarea diferitelor afecţiuni medicale.

Centrul de Transfuzie Sanguină Bistriţa aprovizionează atât spitalele din judeţul Bistriţa-Năsăud, cât şi alte clinici din centrele universitare care nu dispun de suficiente unităţi de sânge.

ISU donare sange 1 ISU donare sange 2 ISU donare sange 3 ISU donare sange 4

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.