Actualitate

ISU Bistrița: Principalele cerințe de avizare/autorizare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița reamintește proprietarilor sau administratorilor de localuri de alimentație publică principalele cerințe de avizare/autorizare:

– În conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul ori beneficiarul construcţiei are obligaţia să solicite şi să obţină avizul de securitate la incendiu înainte de începerea lucrărilor de execuţie la construcţii noi, de modificare a celor existente şi/sau la schimbarea destinaţiei acestora;

– Avizul de securitate la incendiu este actul emis de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare;

– Potrivit legii, proprietarul ori beneficiarul are obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a clădirilor ori spaţiilor amenajate în clădiri. Autorizaţia de securitate la incendiu este actul administrativ emis, de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, prin care se certifică realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

– Autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale – securitate la incendiu;

– Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt stabilite prin HGR nr. 1739/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestui act normativ, orice obiectiv trebuie autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu, înainte de punerea în funcţiune, în măsura în care:

– are destinaţia de alimentaţie publică şi o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;

– are funcţiunea de comerţ şi o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 400 mp;

– este sală aglomerată (mai mult de 150 de persoane daca este amplasată la subsol sau etaj; mai mult de 200 de persoane daca este situată la parter şi o suprafaţa ce revine unei persoane mai mică de 4 mp).

Etichete

1 comentariu

  • Pentru un spatiu comercial cu suprafata de 100,18m la demisol este necesar autorizatie? sau se incadreaza in limita de 100m?
    Multumesc!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS