Spitalul Județean de Urgență Bistrița a scos la concurs postul de manager al instituției conduse până acum de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, căruia i se încheie mandatul și care se apropie de vârsta de pensionare. Data limită de depunere a dosarului pentru a participa la concurs este 26 iunie. Concursul se desfășoară în perioada 27 iunie – 12 iulie.
Printre cei care ar putea candida se numără actualul director administrativ al SJU Bistrița, Gabriel Lazany.
Concursul va avea loc la Biblioteca Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, strada G-ral Grigore Bălan, desfăşurându-se în două etape:
1. Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunțul de concurs, care va avea loc pe data de 27.06.2017, etapă eliminatorie;
2. Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management, care se va desfăşura la sediul spitalului, pe baza temelor-cadru, în data de 12.07.2017, ora 10:00.
La concurs pot participa persoane fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) cunosc limba română, scris şi vorbit; b) sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic,
c) sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
e) nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.
Dosarul de înscriere se depune la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, strada G-ral Grigore Bălan, nr. 43, mun. Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud până la data de 26.06.2017, ora 10.00.
Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:
a) cererea de înscriere la concurs, în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;
b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
e) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente; d) copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
e) curriculum Vitae: f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;
g) cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic, i) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989:
j) copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;
k) proiectul de management realizat de candidat; l) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;
m) declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia competentă existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;
n) declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.
Candidaţii interesaţi vor putea efectua o vizită în cadrul spitalului în data de 23.06.2017. ora 10:00, sub îndrumarea directorului financiar-contabil al spitalului, pentru a se informa cu privire la problemele de la faţa locului.
Orice persoană poate să îşi manifeste intenţia de a participa la susţinerea publică a proiectului de management şi poate adresa întrebări candidaţilor în legătura cu proiectul de management.
În acest sens, persoanele interesate vor transmite până la data de 05.07.2017, ora 14:00 pe adresa de e-mail spital.bistrita@agmail.com solicitările de participare, cu precizarea numelui şi prenumelui şi eventualele întrebări pe care vor să le adreseze candidaţilor în legătura cu proiectul de management.
Participarea persoanelor interesate, precum şi a mass-media, se face după confirmarea intenţiei de participare de comisia de concurs.
Pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa (http://spital bistrita.ro/), precum şi la sediul unităţii, se află afişate:
– Anuntul de participare: – Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică;
– Bibliografia de concurs, Temele-cadru pentru proiectul de management şi Structura proiectului de management.
Adaugă comentariu