Cultură Social

Poveste de iarnă în ”Ţara Minunilor”

Zăpadă din belşug, concursuri, muzică şi distracţie cât cuprinde. Toate acestea au atras ca un magnet sute de oameni în Wonderland, lângă aerodromul Unirea, unde primăria a organizat în premieră Serbările Zăpezii.

Distracţia a început încă de sâmbătă dimineaţă, când lumea a umplut mijloacele de transport puse la dispoziţie gratuit de primărie, iar Dealul Cocoşului, zona în care va fi amenajat complexul sportiv şi de agrement Wonderland, a fost luat cu asalt de iubitorii sporturilor de iarnă şi de amatorii de aer curat, dornici să-şi încarce bateriile.

Sâmbătă, încă din zorii zilei, un ratrac a făcut ture pe deal pentru a nivela stratul de zăpadă.

De la mic la mare, cu sănii, schiuri, saci, plăci sau bureţi, bistriţenii – care au avut parte şi de o repriză de ninsoare, dar şi de razele soarelui, – au profitat de zăpada aşternută din abundenţă în ultima vreme.

Iar pentru ca distracţia să fie deplină la a noua ediţie a Serbărilor Zăpezii, cei prezenţi au fost invitaţi să participe la jocuri şi concursuri, pentru a pune adrenalina în mişcare. Sâmbătă au fost programate întreceri de coborâre cu sania, cu sacii din plastic şi cu placa, de sănii alegorice şi de schi-fond. Din programul celei de-a doua zile de serbări, duminică, nu lipseşte o nouă serie de coborâri cu sania şi cu sacii, dar şi concurs de mountain-bike, tracţiuni de câini, concursul de frumuseţe ”Crăiasa Zăpezii”.

După atâta agitaţie pe pârtie, participanţii au putut bea vin fiert, ţuică fiartă sau ceai cald. Din ofertă nu au lipsit nici mititeii, fripturile, cârnăciorii sau popcornul. Buna dispoziţie a fost întreţinută de un DJ.

Cadrul hibernal, dar şi atmosfera destinsă, l-au determinat şi pe primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, să-şi pună schiurile în picioare ca să dea un exemplu celor aflaţi pe pârtie. Alături de el, dar nu pe schiuri, s-au aflat viceprimarul George Avram şi deputatul Emil Radu Moldovan.

”Serbările Zăpezii au devenit o tradiţie, iar aici avem o locaţie foarte bună. Viitorul Wonderland este dedicat celor care iubesc sporturile de iarnă şi se bucură de plăcerile zăpezii. Şi sunt foarte mulţi”, a spus Ovidiu Creţu.

Salvamontul, Jandarmeria, Ambulanţa, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală şi Poliţia Rutieră au supravegheat cu atenţie buna desfăşurare a manifestării şi traficul în zonă.

Proiectul Wonderland este unul ambiţios, care va pune Bistriţa pe harta turistică a României, va atrage mii de turişti din Transilvania şi va fi singurul parc de distracţii din nord-vestul ţării, care va creşte potenţialul economic al zonei. Complexul se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agreement şi recreere pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi cu o lungime de 1.050 metri dotată cu instalaţie de nocturnă, telescaun cu o capacitate de peste 2.000 de persoane pe oră, 4 tunuri pentru zăpadă artificial, parcare la baza pârtiei cu o capacitate de 200 de locuri pentru autoturisme şi 9 locuri pentru autocarfe, patinoar în aer liber), sporturi de vară (aqualand, înot, polo, terenuri de tenis, baschet, teren de golf, hipodrom, pistă de karting, agreement (hotel de 4 stele, centru spa, restaurant, baruri, cafenele, săli de conferinţe şi spectacole, scenă mobilă pentru spectacole în aer liber, spaţii amenajate pentru competiţii, demonstraţii şi antrenament cu role, skateboard şi biciclete), precum şi o sală polivalentă cu capacitate de 4.000 de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.

În iunie este programată începerea amenajării pârtiei de schi.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea galerii foto din prima zi a Serbărilor Zăpezii. Click pe cuvintele selectate cu roşu!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.