Povestea ”cătanelor negre”. Grănicerii năsăudeni, la un pas să îl omoare pe Napoleon Bonaparte

Povestea extrem de interesantă a „cătanelor negre” o spune oricui vrea să o audă Dan Prahase (foto stânga), ghid la Muzeul Grăniceresc Năsăud, un om pasionat de adevărul istoric inclusiv sau mai ales atunci când el nu coincide cu ceea ce s-a scris în cărţi.

„Regimentul de Graniţă a fost înfiinţat la 1762. Era format din 12 companii repartizate pe 44 de comune. Regimentul apăra graniţa Imperiului Habsburgic despre care ştim bine că, după pacea de la Karlowitz de la 1699 între Liga Sfântă şi Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic primeşte Transilvania şi Ungaria. La 1762, Maria Tereza, împărăteasa Austiriei, hotărăşte înfiinţarea acesteui Regiment de Graniţă cu centrul la Năsăud. Militarizarea s-a făcut în trei etape, iar faza maximă a fost cea cu 12 companii în 44 de comune”, a relatat Dan Prahase pentru Timp Online.

Potrivit acestuia, scopul pentru care austriecii au făcut acest regiment nu a fost unul filantropic.

“Ei au avut probleme cu grofii unguri cărora nu le convenea autoritatea Vienei. Normal că au existat revolte ale grofilor împotriva habsburgilor şi atunci austriecii au decis să facă ceva. Ca să nu mai existe astfel de probleme şi îşi să poată consolida stăpânirea, au dat nişte drepturi unor cetăţeni, românilor din Ţinutul Năsăudului. De exemplu, fiii grănicerilor erau şcolarizaţi pe cheltuiala Imperiului, au avut acces la cultură, mai ales după Edictul de toleranţă al lui Iosif al II-lea de la 1781, iar în schimbul acestor drepturi pe care populaţia românească nici nu le visa –  fiindcă românii erau iobagi sub maghiari – grănicerii au slujit Imperiul Habsburgic, în primul rând să consolideze stăpânirea Imperiului în zonă, mai ales că a fost şi revolta lui Tănase Todoran la 1763. După aceea, Regimentul a început să prindă rădăcini în zonă. Oamenii şi-au dat seama că sunt pe un prag superior din punct de vedere social faţă de alţi români din Transilvania care erau iobagi sub unguri şi încep să ţină la împărat. În zonă a fost un fel de mit al bunului împărat. Iosif al II-lea era considerat un împărat care ţine la oameni, apropiat de nevoile lor şi, în consecinţă, năsăudenii şi-au făcut datoria faţă de Imperiu”, a spus Dan Prahase.

La secţia de istorie a Muzeului Grăniceresc Năsăud se păstrează bota şi ce a mai rămas din Drapelul Regimentului de Graniţă, dar şi o ladă de valori a Regimentului prevăzută cu nişte lacăte care, dacă se iau, lada nu se deschide întrucât are un mecanism secret.

„Ofiţerii îşi protejau foarte bine valorile şi ideea era să nu cadă planurile de luptă în mâinile inamicului şi atunci protejau aceste planuri în lăzi cu mecanism secret care erau vitale pentru ei, în cel mai rău caz întârziind căderea a ceea ce se găsea în ele în mâna inamicului. Se mai păstrează monede din vremea aceea şi chiar o bancnotă emisă la Viena. Am fi vrut noi să avem uniformele adevărate, însă, din păcate, nu s-au păstrat, dar am făcut nişte replici ca să poată vedea lumea cum erau acele uniforme”, a mai spus Dan Prahase.

El a explicat că numele de cătanele negre venea de la culoarea sumanului în care luptau.

„Nu toţi îşi permiteau să-şi cumpere uniformă. Oamenii erau săraci şi atunci austriecii, înţelegând situaţia, le-au permis să lupte în sumanele lor negre şi sub acest nume au fost cunoscuţi pe câmpurile de luptă din Europa, de cătanele negre. Situaţia aceasta a durat până la 1830 când s-a înfiinţat un fond de haine militare. Comunele au pus la comun sume de bani, iar din acest fond se cumpărau uniforme pentru cei care nu îşi permiteau să le cumpere. De la 1830, s-a luptat în uniforme regulamentare. Cu sau fără uniforme, soldaţii năsăudeni şi-au făcut datoria pe câmpurile de luptă. Se întrebau la un moment dat unii de ce a reuşit Revoluţia Franceză să învingă trupele austriece şi habsburgice. Ideea era că francezii îşi apărau teritoriul, iar ceilalţi erau mercenari. E adevărat ce s-a spus, însă cu o mică rectificare. Aceste regimente de graniţă îşi apărau pe câmpurile de luptă din Europa drepturile. Împăratul nu ţinea Regimentul de Graniţă dacă militarii nu se luptau vitejeşte pe câmpurile de luptă şi atunci ai noştri, ca să-şi apere drepturile câştigate aici, trebuiau să dea dovadă de vitejie pe câmp de luptă. Din această cauză, aceste regimente de graniţă au devenit mai dure decât trupele imperiale obişnuite. Împăratul se baza pe ele mai mult decât pe aramata imperială austriacă tocmai pentru că militarii aveau ce pierde. Dacă nu se luptau vitejeşte, redeveneau iobagi. Pentru asta mâncau jar pe câmpurile de luptă”, a explicat el.

În bătălia de la Arcole (15-17 noiembrie 1796) între Generalul Napoleon Bonaparte şi trupele austriece au luptat şi grănicerii năsăudeni, mai exact trei companii din regimentul năsăudean.

„Aceasta a fost o bătălie care e descrisă doar la campania lui Napoleon, însă e o bătălie în care Napoleon nu ştie la început cu cine se bate. Atunci îi spun soldaţii francezi că în faţa lui sunt nişte oamenui îmbrăcaţi în haine negre şi tot timpul de la ei se aude strigătul Dăi, mă! Era strigătul regimentului în momentul în care soldaţilor li se termina muniţia şi loveau cu patul armei. Francezii au înţeles acest cuvânt dayma, scris într-un cuvânt, şi Napoleon, în care fierbea sângele să cucerească acest pod de la Arcole, s-a aruncat personal în luptă. E ţintit foarte probabil de Regimentul năsăudean şi este nimerit aghiotantul lui care i-a murit în braţe. Vă daţi seama dacă murea Napoleon de mâna năsăudenilor la 1796 cum se scria istoria! După aceea, a fost aruncat în apă şi scos într-o situaţie extrem de periculoasă de francezi. A fost la un pas de moarte, a fost bătălia în care Napoleon se expune în cel mai mare grad pericolului. El recunoaşte după această bătălie că a întâlnit un batalion îndrăcit şi, dacă în armata lui ar avea astfel de soldaţi, în trei zile ar ajunge la Viena. Ne gândim că era pe teritoriul Italiei, nicidecum pe cel austriac, şi totuşi şi-a dat seama de vitejia celor care i-au ţinut piept”, a spus Dan Prahase.

Ghidul muzeului spune că toate aceste detalii au fost ascunse de istoricii din comunism fiindcă, la vremea aceea, năsăudenii luptau pentru Casa de Habsburg şi nu dădea bine să te lauzi că ţi-ai dat dat viaţa pentru Imperiul Habsburgic. „Adevărul însă acesta este: cei care l-au ţinut pe Napoleon departe de Viena erau românii de aici!”.

Mai multe poveşti interesante despre grăniceri puteţi afla chiar de la Dan Prahase, un pasionat de istorie, cultură şi civilizaţie, în timp ce vizitaţi Muzeul Grăniceresc Năsăud, una dintre comorile noastre care merită descoperită.

Cristiana Sabău