Actualitate

PPU-SL și-a lansat candidatul pentru funcția de primar al Bistriței

Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) Bistrița-Năsăud și-a lansat candidatul la funcția de primar al Bistriței în prezența fostului vicepremier Grațiela Gavrilescu, deputat și membru al echipei de conducere a partidului fondat de Dan Voiculescu, și a senatorului Ioan Simionca.

Pentru funcția de primar candidează secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Sorin Roșu-Mareș, liderul filialei județene.

”Sunt onorat să fiu candidatul Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal). Experiența pe care am dobândit-o în toți acești ani în mediul privat, ca antreprenor, ca angajat al unei instituții care se ocupă de accesarea fondurilor europene, de aducerea lor la beneficiarii din mediul rural, iar în ultimul timp funcția de secretar de stat mă obligă să îmi asum această candidatură, să dau înapoi Bistriței și bistrițenilor ceea ce mi-au dat ei mie. Cu siguranță vreau ca Bistrița să fie un oraș modern, dar ancorat în tradițiile pe care le are”, a spus Roșu-Mareș.

El a precizat că aceia care vin din altă parte la Bistrița sunt încântați, dar el crede că locuitorilor orașului trebuie să le placă să trăiască în el.

”Eu vreau ca locuitorii să fie la fel de mulțumiți de oraș ca și cei care ne vizitează. Prioritate pentru mine este educația, siguranța cetățenilor și a locurilor de muncă, precum și atragerea fondurilor europene”, a spus Roșu-Mareș.

Deocamdată, PPU-SL nu a definitivat lista de consilieri și nici nu a anunțat candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

”Lista de consilieri a PPU-SL pentru Consiliul Local Bistrița este deschisă și îi rog pe toți cei care vor să vină alături de noi să o facă”, a spus Roșu-Mareș.

3 comentarii

  • Fix trînta.Tusa,giungiu și strănutu.Ăștia în viața lor n-au făcut nimic în mediul privat.Toată viața lor au fost niște parveniți.Auzi la Sorinel ,el strîngea lapte pe sate la Berende,acum zice că a fost antreprenor…Papagalul de Grațiela,ne-a tot mințit cu măsuri de protecția mediului,reducerea noxelor…nimic ,nimic..de ăsta cu bărbuncul ce să mai zici,la pus Țintean la mișto pe lista ALDE,prin minune s-a trezit senator,iar acum la spartul tîrgului,mai ciugulește ceva și de la varanul de Voiculescu.Ăștia dacă iau 50 de voturi îi mare minune.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.