Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a declarat, după desecretizarea costurilor cu deplasările fostului președinte al României Klaus Iohannis, că zeci de milioane de euro pentru ceea ce oamenii ar putea considera un lux nejustificat este prea mult.
”O să vă spun ce reacţie a avut cineva din familia mea, mult mai în vârstă, văzând aceste cifre. ”Vai de capul meu!”. Asta a fost reacţia. Iertaţi-mă! Este o reacţie normală a oricărui om care în ultimii ani a văzut un comportament prezidenţial, aşteptându-se la cu totul şi cu totul altceva. Nu negăm nevoia reprezentării statului român la evenimente extrem de importante. Nu negăm faptul că preşedintele României, indiferent de numele lui, trebuie să fie prezent în colţuri ale lumii. În schimb, 193 de deplasări, zeci de milioane de euro pentru ceea ce oamenii ar putea considera un lux nejustificat, cred că este prea mult şi cred că nu mai trebuie să ne punem întrebarea sau să aşteptăm ca istoricii să se pronunţe asupra mandatului lui Klaus Iohannis”, a spus Daniel Suciu la Parlament.
Potrivit deputatului PSD, ”orice ar fi făcut bun Klaus Iohannis, cu aceste cifre, cu aceste sume, a anulat din start, pentru că e prea mare diferenţa între indiferenţa unui preşedinte, între apetenţa unui preşedinte pentru lux şi ceea ce se aşteptau românii de la el”.
El a menționat că Parlamentul a aprobat un buget al Administraţiei Prezidenţiale, aşa cum face cu toate instituţiile din această ţară, şi niciun parlamentar nu a ştiut detalii despre aceste cheltuieli. ”Având în vedere că era un document secretizat, cheltuielile, orice ministru, orice premier care ar fi spus în spaţiul public vreo informaţie, chiar dacă ar fi ştiut, ar fi comis o ilegalitate, ca să ne înţelegem. Nu cred că ne puteţi suspecta vreodată pe noi, cei din PSD, de o foarte mare iubire vizavi de domnul Klaus Iohannis. Eu sunt convins că niciun preşedinte viitor al României, indiferent de numele lui, nu îşi va mai permite niciodată să facă o asemenea aroganţă vizavi de sumele pe care le cheltuie pentru propriul confort”, a mai spus Daniel Suciu.
Administraţia Prezidenţială a desecretizat, marţi seară, costurile pentru zborurile efectuate de fostul preşedinte Klaus Iohannis, începând cu anul 2015. În cele două mandate, cheltuielile cu deplasările se ridică la aproape 23 de milioane de euro.
Domnu deputat!
Dumneavoastră cred erați chiar președintele camerei când s-a votat bugetul.
Inclusiv capitolul destinat Administrației prezidențiale.
Atunci de ce ați tăcut, iar acum faceți pe viteazul ?
Nu este un gest frumos să nu previi ce poți, ca să critici pe urmă.
Povești cu ce-a zis tânu am mai auzit, dar ce a făcut guvernul când a făcut proiectul de buget și dv. când l-ați votat?
Asta vă întreabă un alegător, care este ”vai de capu meu” !
După soare chepeneag, după ploaie clop în cap, asta avem mereu.
Chemi un zugrav: cine ti a pus conductele asa de strambe?
Chemi un instalator: cine ti a tencuit asa de stramb?
Hai sictir clasa politica ca sunteti toti la fel…..niste ipocriti!! Asa ne ati pacalit 35 ani si inca mai credeti ca TINE!!!!
Cine-l mai votează pe Suciu, e la fel de prost ca și Cristela!
Vine ANAFul si mi taie jumate din TVAul platit la achizitia unei masini din banii munciti de mine si PTR CABINETELE PARLAMDNTARE SE DAU BANI FORFETARI FARA SA INTERESEZE CUM SE CHeLTUIESC
…multi parlamentari nici nu au sediu, nu cumpara pixuri, nu cumpara hartie, nu platesc utilitati si baga banii in buzunar!!!
O tara de hotzi care ne fac legi!!!
Bugetul tuturor instituțiilor de stat trebuie să fie PUBLICE!
Cum adică, să nu știe contribuabilii pe ce sunt cheltuiți banii!?!?!
De ce nu a insistat nimeni, să se publice aceste cheltuieli, în timpul președinției lui Johannis?
De ce se publică doar acum?
Dar banii care se dau la partide nu trebuie sa fie publici?
Acest articol suna de genul „Hot.. striga Hot..”.
Bugetul este un sac fara fund pt cei de la putere.
Si acum se dau de ceasul mortii ce deficit mare este.
Ei se fac ca nu stiu cine la facut si ne pun pe noi sa strangem cureaua (doar cureaua noastra).
Și avioanele lui Răducu?! Când vor fi făcute publice costurile? Ca să nu mai vorbim de flota de mașini de serviciu folosite în interes personal.
Avioanele si utilizarea masinii de serviciu in interes personal sunt una, dar apartamentul din Neuw York, ala sa il justifice…

Azi in partea de sus masinile electrice de la primarie de la cultura 28 si 30 erau pe post de taxi…isi aduceau copii de la scoala….eu tocmai ce am iesit din service si am platit 450lei pe bucse si am alimentat cu 400lei …SA MI BAG P…LA IN EL BUGET SI DACA VA MAI PLATESC EU IMPOZITE HOTZILOR
Fain avion şi eu vreau.
Ce tip de avion este Learjet sau Embraer ?
Haideți să o luăm logic!
deci 2,3 milioane/an!
23 milioane e o sumă mare, dar este pe 10 ani
Oare alți șefi de stat câți bani dau când merg să se întâlnească cu Macron, după aceea cu Scholta, după aceea cu Von der Laien, cu Britanicul, cu Zelenski.
150.000 euro/zbor deci e 750.000 euro într-o săptămână !
E scump, asta e!
Nu uitați ca după anii 90 președintele zbura cu un monstru de avion A310 cu costuri mari de operare, consum mare, 250 locuri , acest tip de avion il folosea Tarom la zborurile regulate la New York.
Iar compania de stat RomAvia care avea acest avion prezidențial A310 , cheltuia sute de milioane de euro!
Bine ca dat faliment și bine ca A310 a fost casat!
Am scăpat de cheltuielile imense!
E mai ieftin să închiriezi avioane mici, cum a făcut Iohannis! Nu ai cheltuieli cu mentenanța, salarii, asigurări , credite, leasing, dobânzi ….,,
Daniel Suciu isi pune poalele-n cap degeaba. Ion Iliescu a facut 60 de vizite externe in ultimul mandat (al treilea) tot prin Asia, Africa si America de Sud. L-a intrebat cineva cat a cheltuit? Nuuuu!
Suciule, costurile finale pentru lucrarile de la CNLR au fost duble fata de suma alocata initial. Tu te-ai laudat ca ai facut posibile aceste lucrari. Cum explici aceasta anomalie pe care tot noi o suportam din bugetul public?
Nu este bine ca președintele să aibă un avion propriu, care să stea degeaba parcat la sol, într-un colț al aeroportului, cu costuri , cu angajați, cu revizii tehnice periodice.
Nu ste bine nici să închiriezi , să nu știi niciodată cat costă, dacă avionul respectiv este disponibil când ai tu nevoie
Deci, Forțele Armate, Mapn, au diferite tipuri de avioane, Spartan etc, pe care le folosesc la misiuni civile, de transportat pacienți în spitale de arși, etc.
Dar să cumpere și câteva avioane mici, multirol, de supraveghere a traficului maritim, pe care să le folosească și președintele, când are nevoie!
Asta îl folosește și armata daneză, și primul ministru și regele!
Este al armatei!
https://www.forsvaret.dk/da/materiel2/cl-604-challenger/
Are dreptate , Suciu !
Avioanele cu care au zburat Ciolacu și Grindeanu la Monaco au fost mult mai ieftine .
De fapt n-au costat nicio lețcaie , a fost cadou de la bandiții Nordis !
Observ cu scârbă că în comentarii postacii de dreapta apără pe odiosul Werner prin acuzații naive gen „avioanele lui Răducu” sau Nordis. În orice caz ăștia cu fantezii „de dreapta” care l-au votat de 2 ori pe turnătorul Petrov și tot de 2 ori pe neamțul puturos, la următoarele alegeri să stea dracului acasă că au mână proastă și aduc „ghinion”.
Puțină minte ai , Sandule , dacă ai înțeles ca cineva îl apără pe sas.
Nordis nu e “acuzație naivă” , e hoție în stare pură , protejată la cel mai înalt nivel politic .
Ca să-ți mai treacă scârba îți promit ca în turul 1 o să-l votez pe puturosul de cacarau , candidatul alianței stanga-dreapta-Budapesta.
Necazul e ca nu va intra in turul 2 și iarăși va trebui sa aleg pe unul care-ți va strica , din nou , buna dispoziție .
Revenind la avioanele noastre , era un nebun pe-aici care cerea insistent construirea unui aeroport la Bistrița . Cu groază mă gândesc ce pleașcă ar fi asta pentru politicienii locali !
Dacă înțelegi ce vreau să spun !
Povești de Doru Leli pentru adormitul copiilor cu CES sau ADHD… Prea târziu. Mai scoate osul din gura câinelui. Voi, parlamentarii mei dragi, ați aprobat într-o veselie bugetul Faraonului. Acuma mucles. Pentru cei porecliți de televiziuni, idioți și pleava societății mai bine veniți cu desecretizarea anulării alegerilor, flituirea pensiilor speciale, pe când Parlament 300, indexarea pensiilor… contracararea Statului Eșuat lăsat de fostul.
Ete na. De parca voi nu știați de huzurelile președintelui. Păcat ca încă sunt atâția naivi care încă pun botul la poveștile voastre…
Poate ne spune dl. Suciu cât s-a plătit pentru dezăpezirea Bistriței în această iarnă!
Ce ipocriți sunt cei ce zece ani au văzut aceste zboruri ale baronului neamț ,dar n.au scos o vorbă! Acum sar ca arși,ca și cum nu ar fi fost în țara asta acești 10 ani!?Peste alți 10 ani veți avea din nou tresăriri de conștiință?