(FOTO-VIDEO) Prefectul Stelian Dolha a trăit senzații tari duminică în mașina de curse condusă de Natalia Iocsak, o tânără speranță a motorsportului românesc. Sportiva din Satu Mare, care are unul dintre părinți originar din Bistrița-Năsăud, l-a invitat pe prefect să-i stea în dreapta la o demonstrație de drift pe care a făcut-o la ”Raliul Doamnelor”, organizat de ACR.
”Mă numesc Ioan, sunt născut în Rebra. Aveți în față o adolescentă de 16 ani, jumătate sătmăreancă, jumătate bistrițeancă. Ea este licențiată la Clubul Minaur Baia Mare (…) Anul acesta ne-am înscris în campionatul european de drift. Aceste mașini sunt pregătite special pentru a face drift. E o fetiță talentată și mă mândresc că sunt din Bistrița”, a spus tatăl ei la microfon cât timp Natalia făcea drifturi pe pistă cu prefectul.
La sosire, Stelian Dolha a spus: ”După o cursă ca asta nu ți-e mai frică de nicio competiție. Intri în orice! A fost palpitant, foarte fain”.
Natalia Iocsak e din Livada (Satu Mare), iar de mică a fost prezentă pe circuitele competițiilor, fiind atrasă de sportul practicat deja în familie.
”Am un frate mai mare care a început cu raliul şi eu am început de la 9 ani. Am descoperit şi alt sport, driftul. Nu am avut experienţa, făceam doar ce ştiam eu. Mă simt norocoasă şi sunt foarte curajoasă. Nu mi-e frică şi îmi place mult adrenalina”, a declarat Natalia.
Tatăl ei spune că încă mai are emoții până când fiica sa nu coboară cu bine din mașina de sute de cai putere. Iar asta nu e de mirare, în vara acestui an, tot la un campionat, mașina pe care o conducea Natalia Iocsak a fost implicată într-un accident.
Adaugă comentariu