Această veste minunată au aflat-o jurnaliştii care au fost invitaţi marţi la 11.28 să participe la o conferinţă de presă organizată de Prefectură la ora 11.30.
La celebra întrunire cu şefii instituţiilor statului care s-au ocupat de liniştea şi ordinea publică la manifestaţii, prefectul ia-l de unde nu-i. Subprefectul Ioan Cătălin Păun i-a ţinut locul şi i-a motivat absenţa: e în concediu şi vine în 23 ianuarie. Până atunci poate se vor plictisi şi cei care îi ţipă în zadar pe la ferestrele Palatului Administrativ. Subprefectul nu a fost în măsură să ne indice zona în care prefectul se relaxează, Austria la schi, în Dubai la soare sau în Egipt la piramide. Cert este că nu e acasă, aşa că degeaba se ostenesc unii şi alţii să-l tot cheme la dialog.
Una peste alta, am aflat ceea ce ştiam deja: că la primul miting au participat 400 de persoane, la al doilea 500 şi că nu au fost înregistrate acte de violenţă. Jandarmii consideră totuşi manifestariile de risc moderat (dacă ar fi risc zero ar însemna că nu e nimic), ei fiind cât se poate de îngăduitori în privinţa autorizaţiilor lipsă pentru aceste „manifestări spontane”.
În fotografia pe care v-o prezentăm, prefectul, cândva mare erou al luptei pentru legi pedeliste, a ieşit în stradă să discute cu manifestanţii şi i-a poftit să intre în clădire. Acum, luaţi-l de unde ştiţi că este!
Cristiana Sabău
inainte sa scrieti, informati-va. din cate stiu eu prefectul este in concediu dinainte de sarbatori. in plus exista un subrefect care cred ca are destule calitati, incat sa-l inlocuiasca cu brio pentru ca de aia e pus acolo. ma dezamageste modul tendentios in care srieti acest articol.
Dacă aţi şti câte mă dezamăgesc şi pe mine! De exemplu, când arde ţara, autorităţile care taie frunze la câini 360 de zile pe an ar putea să renunţe la concedii şi să vină să vadă cât de tare arde ţara care le plăteşte lor salariile. Le cerem prea mult? Sau îi deranjăm prea mult? Mă mai lăsaţi cu ifosele astea pe bani publici? Că mi-e plin podul de ele! În alte judeţe, prefecţii vorbesc cu oamenii, nu se ascund ca şobolanii. Că de eroi pe vreme pe pace ni s-a cam luat!
doamna Cristiana nu vreau sa va jignesc dar prefectul si-a cumparat bilet chiar de la agentia noastra de turism cu o luna inainte cred ca saracul nu avea de unde sa stie ca ies oamenii in strada oricum sunt bune articolele astea ptr ca asa ne mai dam seama si noi de calitatea oamenilor..
Poate ne spuneţi şi nouă unde s-a dus ca să vedem unde-şi petrece concediul un funcţionar al statului cu salariul tăiat!
Mi-e greata de toti acesti lingai si iubitori de ciolan PDL care sar cu gura ca niste catei, de indata ce apare in presa un articol corect si indreptatit in ceea ce spune (ca acesta). Prefectului ar trebui sa II PESE ca sunt manifestatii, nu sa fie in concediu, sa se intoarca din concediu daca ‘tara arde’, vorba Cristianei. Dar de ce ar fi el mai cu mot decat Base si Boc, care n-au avut mai nimic de zis de 4 zile incoace de cand….. tara arde. Niste lasi sfidatori.
…am stat la aceeasi masa cu el si m-am convins de comportamentul lui de mitocan aproape instant cand a reusit sa jigneasca intr-un mod gratuit si nedrept pe chelnerita care ne servea. Acesti oameni conduc Romania…