Actualitate

Prefectura lansează un concurs de idei, cu premii. Dolha: Cred că este momentul zero

”Nu cred că mai avem voie să fim indiferenți. M-am săturat de instituții peste instituții în care se plimbă hârtii și nu se face nimic. Cred că este momentul zero în care putem face ceva, cu pași mărunți, dar trebuie făcut ceva”, a declarat într-o conferință de presă prefectul Stelian Dolha, referindu-se la problema consumului de droguri în județul Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha a menționat că situația reală a fost mușamalizată de prea mult timp. ”Am avut destul de recent un caz, un tânăr de 17 ani care ziua în amiaza mare a sărit cu cuțitul la gâtul unei vânzătoare. În subordinea prefectului era constituită o comisie de vreo 30 și ceva de oameni care s-a întâlnit o singură dată în 2019 și care avea doar planuri pe hârtie, nimic mai mult. Mi se părea firesc să avem deja un telefon verde, unde să răspundă cineva în permanență. Avem doar un telefon național și atât, deși există un centru de consiliere antidrog. Va trebui să rezolvăm și această problemă, nu poți să suni la București să rezolve ei cazul. Singurii care și-au dat seama cât de gravă este această problemă în Bistrița-Năsăud și au văzut fața hidoasă a acestei probleme au fost cei de la Serviciul de Criminalitate Organizată (SCO), ei au recunoscut că se consumă droguri la petrecerile tinerilor, se consumă în licele noastre și e o problemă pe care am ascuns-o prea de multă vreme. În liceele bune din Bistrița se consumă. De s-a ascuns? Pentru că scade eticheta liceului și atunci mușamalizezi”.

”Desființez comisia și înființez un grup de lucru din care să facă parte ISJ sau conducerea principalelor licee, Poliția, Centrul de consiliere antidrog, DSP, CJRAE, medici, psihologi, reprezentanți ai tinerilor”, a anunțat Stelian Dolha.

Prefectul județului a afirmat că va fi demarată o amplă campanie de prevenire a consumului de droguri, în care vor fi implicați tinerii. ”Lansez astăzi acest proiect: pliantele și afișele vor fi realizate de tineri pentru tineri, cu alte cuvinte concurs de idei, cu premii. Am găsit bani, vom avea firme partenere care au răspuns pozitiv. Pliantele și afișele vor fi gândite de elevi și studenți, așa putem ajunge la ei, pentru că sunt pentru elevi și studenți. Nu văd altă soluție. Mesajele date până acum nu au avut niciun efect, trebuie să schimbăm abordarea. Ca să ajungă la ei trebuie să plece de la ei. Va exista o motivație financiară, vor fi trei premii: premiul I – 3.000 de lei, premiul II – 2.500 de lei, premiul III – 2.000 de lei, ca să îi stimuleze să intre în acest proiect. Jurizarea va fi făcută de grupul de lucru despre care am vorbit. Afișele și pliantele trebuie să ajungă în toate instituțiile publice, pe toate mijloacele de transport în comun, în taxiuri, și mă voi implica personal. Am demarat acest proiect nu numai în calitate de prefect ci și de părinte, băiatul acela care a atacat cu cuțitul e cam de vârsta fiului meu, chiar avea niște rezultate bune la matematică și a ajuns acolo”.

Propunerile pentru afișe și pliante pot fi trimise pe adresa de e-mail prefect@prefecturabn.ro sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha a mai spus că îi va încuraja pe directorii de școli să aibă în program și un curs opțional de educație juridică, ”pentru a le spune tinerilor ce se întâmplă dacă iau droguri, că viața lor poate fi nefastă, trebuie să îi conștientizăm”.

8 comentarii

  • Felicitari d-le Prefect si spor in toate. Eu, si colegii mei asteptam in schimb un concurs pt protectia mai eficienta a starii MEDIULUI din BN. Desi am depus nenumarate petitii si sesizari Institutiei Prefectului inainte de a fi numit d-vs. nimic nu s-a intamplat. Vrem sa ne inscriem si intr-o sedinta comuna cu sefii de asa zise DECONCENTATE (ce sunt alea ? ) unde sa va expunem niste anomalii care nu sunt rezolvate si intelese de acesti directorasi.

  • Lăudabilă iniţiativă, dar apropos: oare aşa intenţionează dl. prefect să îşi protejeze băiatul de eventuale-posibile repercursiuni ale unorpotenţiali consumatori care ar putea ajunge prin preaja juniorului ???
    Oricum, gândeşte tare bine vis a vis de această problemă!!!!

  • Concurs de idei???? Sa înțelegem ca PNL nu mai are idei? Ca erau plini de idei insinte de alegeri! Așa au spus: ca au soluții la toate problemele si oameni care mai de care !!!:::)))) vrăjeli la nivel de asociație de locatari!!!!!!! Pentru asra e plătit fin banii mei???? Sa plătească ptr concursuri de idei????? Din banii noștri?? Cs noi ii plătim salariul ca sa aibă idei! Și daca nu mai are…..sa lase pe alții!!!!

    • Dati afara incompetentii de la buget si angajati oameni cu idei sclipitoare. Orasul Bistrita ar putea fi o bijuterie de oras dar mentalitatea proasta ale vatafilor de la conducere a facut ca orasul sa arate MEDIOCRU. Ati angajat tot felul de pile si acum aveti raspunsul.

  • Ideea este f buna.Nu avem vreme de pierdut.Trebuie facuti pasi concreti pana nu va fi prea tarziu.E vorba de copiii si nepotii nostri si nu putem sta nepasatori.Flagelul acesta ne poate costa enorm pe toti.Sunt lucruri despre care nu se poate vorbi cu glume si preferinte politice.Nu va grabiti sa-l felicitati pe Dl Prefect:de la vorbe la fapte poate fi drum lung.Asteptam fapte concrete.Intentiile sunt laudabile,dar nu uitati ca si drumul catre iad este pavat tot cu bune intentii!Vrem fapte!

  • Premiul e mic în raport cu prețul drogurilor! Doar câteva grame! Ideea e că, cel care a atacat vânătoarea, a atacat-o de foame, din lipsa unui loc de muncă cred! Ar trebui să faceți ceva in privinta locurilor de muncă și să stimulați cumva copii atrăgândui înspre latura muncitorească! In concluzie cei care consumă nu au ce face cu banii!!! S-au părinți lor le oferă mai mult decât e nevoie! Altundeva e problema! Precizez ca nu am nimic in cea ce priveste drogurile e doar o parere personală!!!

  • poate vor sari multi cu gura dar vedeti cati tineri care frecventeaza constant biserica,indiferent de confesiune se drogheaza!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS