Recomandări Sport

Pregătiri pentru ”Rotunda Gate 2026”. Doi cerbi, filmați pe traseu

Jandarmii montani din Rodna execută în această perioadă misiuni de patrulare în zona Pasului Rotunda, în contextul pregătirilor pentru Campionatul Mondial WSA 2026 – competiție internațională de atelaje canine care va avea loc în perioada 6-8 februarie.

În cadrul misiunilor desfășurate, au fost surprinși în imagini doi cerbi, semn clar al unui habitat natural bine conservat, care necesită responsabilitate și respect din partea tuturor celor care tranzitează zona.

”Prin astfel de misiuni, jandarmii montani contribuie atât la siguranța participanților și a turiștilor, precum și și la protejarea patrimoniului natural, creând un cadru sigur pentru desfășurarea evenimentelor sportive internaționale”, a menționat Jandarmeria.

La Campionatul Mondial de atelaje canine pe zăpadă, ”WSA World Championships Sprint & Mid-Distance – 2026 Rotunda Gate”, vor participa sportivi din circa 20 de țări, cu peste 700 de câini.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.