Politică

Premierul Marcel Ciolacu a mers la Tășuleasa Social și pe Via Transilvanica

Aflat în vizită în Bistrița-Năsăud, premierul Marcel Ciolacu a mers la sediul Asociației Tășuleasa Social și a mers pe Via Transilvanica, ”drumul care unește”.

Tășuleasa Social a precizat:

”După multe încercări de a coopera cu autoritățile pentru a rezolva unele dintre problemele pe care le întâmpină Via Transilvanica, în urmă cu un an am reușit să supunem atenției o inițiativă legislativă prin care traseele de lungă distanță de interes național să fie reglementate și protejate pentru prima dată în România.

Întotdeauna un demers de acest tip nu este deloc facil. A fost o cale lungă în care o mulțime de specialiști și-au adus aportul ca această propunere să se transforme într-o lege. Domnul prim ministru, Marcel Ciolacu, a semnat această inițiativă pentru a fi depusă la Senat și Camera Deputaților. Săptămâna trecută aceasta a trecut de Camera Deputaților cu 233 de voturi și doar 3 abțineri.

Ne-am bucurat că domnia sa a făcut o drumeție pe Via Transilvanica și un popas la sediul organizației noastre. Astfel, am putut să explicăm pe larg ce ne așteaptă în viitor și ce trebuie să mai facă autoritățile pentru ca traseul nostru să devină un loc mai sigur, de care să se bucure drumeții din toată lumea.

Am discutat în special despre problema stăpânilor de animale agresive care pun în pericol pe oricine vrea să se bucure de natură. Nefiind reglementată și fiind scăpată de sub control, această situație poate deveni o piedică pentru proiectul nostru, Via Transilvanica.

Am primit asigurări că domnia sa va urmări îndeaproape subiectul expus, precum și parcursul pe care îl are de urmat în continuare legea inițiată de noi pentru ca ea să fie aplicată și să dea rezultate. E un mare motiv de bucurie pentru că, pentru prima dată în istoria recentă, a fost făcut un pas în a oferi mai multă siguranță tuturor iubitorilor de natură din România și de peste hotare”.

Marcel Ciolacu, vizită la noul corp al spitalului din Bistrița

”Am fost să văd noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, o construcție modernă care se ridică într-un ritm extraordinar, pentru că fiecare secundă înseamnă încă o șansă la viață pentru pacienții noștri. Este o construcție realizată prin PNRR, care devine model de bune practici pentru toate spitalele care se construiesc în alte zeci de județe ale țării. Constructorii spun că ținta lor este ca finalizarea lucrărilor să aibă loc până la finalul acestui an, urmând ca la începutul anului viitor să aibă loc dotarea și darea în folosință a unității sanitare.

Conducerea spitalului, împreună cu președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, pe care îl felicit pentru energia și seriozitatea cu care pune în practică investiții ce schimbă în bine viața bistrițenilor, continuă să atragă noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate. Asta voi face în permanență, alături de colegii mei din toate județele țării: vom finaliza toate marile investiții în spitale regionale, județene și municipale. Pentru că a pune sănătatea românilor pe primul loc este calea sigură pentru a dezvolta această țară!”, a menționat premierul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.