“Vrăjitoarea din pădure”, “Pădurea de mesteceni”, “Loading (omagiu lui Giacometti)”, “Voinic” sau “Fiinţă” sunt doar câteva dintre lucrările care pot fi admirate la Galeria Arcade 24, unde a avut loc vernisajul tânărului sculptor Ionel Mihai, masterand al Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi laureat al premiului anual pentru sculptură “Grigore Bradea” 2015.
Premiul este acordat de Asociaţia culturală “Grigore Bradea” în parteneriat cu Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi Uniunea Artiştilor Plastici din Bistriţa şi presupune acordarea unui sprijin financiar şi organizarea unei expoziţii în Galeria Arcade 24 din Bistriţa.
A fost vernisată expoziţia SIHLA – prima expoziţie personală a tânărului Ionel Mihai, la vernisaj participând prietenii şi colegii tânărului sculptor, alături de pictorul Marcel Lupşe, prof. dr Alexandru Păsat, şeful catedrei de sculptură din cadrul Universităţii de Arte, Radu Moraru, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca.
Radu Moraru: ”Universitatea de este onorată de parteneriatul cu Galeria Arcade 24 care se poate mândri cu expoziţii de calitate pe plan naţional şi cu Asociaţia “Grigore Bradea” care dă posibilitatea unor tineri să se confrunte pentru prima dată cu publicul şi cu ceea ce înseamnă această întâlnire esenţială. Cei trei premianţi de până acum au făcut dovada că pot face o expoziţie de ţinută şi valoroasă, care să se ridice la nivelul Galeriei Arcade”.
Sculptorul prof. dr Alexandru Păsat a anunţat cu acest prilej şi laureatul premiului „Grigore Bradea” pentru anul 2016. Este vorba de Axenia Roşca din Bistriţa, absolventă a Liceului de Arte „Corneliu Baba”, în prezent doctorand al Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca. Ea va avea parte de o expoziţie personală în Galeria Arcade 24 anul viitor.
Scara valorilor e inversata .Cei fara valoare sunt in varf premiati la toate festivalurile.