Actualitate Recomandări

Preşedintele PNL Bistriţa, Sorin Hangan: Fac un pas important pentru mine şi organizaţie

Preşedintele PNL Bistriţa, consilierul municipal Sorin Hangan, a anunţat, într-o postare pe Facebook, că a decis să facă „un pas important” pentru el şi pentru organizaţia pe care o conduce. „Mi-am depus candidatura în alegerile interne din PNL pentru funcţia de primar al Bistriţei”, a anunţat el.

Liderul grupului liberal din Consiliul Local Bistriţa spune că, înainte de a lua această decizie, a discutat „cu bistrițeni obișnuiți, prieteni, colegi şi am decis să fac acest pas important pentru mine şi organizaţia PNL Bistriţa pe care o conduc”.

„La momentul alegerii în funcţia de preşedinte al PNL Bistriţa mi-am asumat practic rolul de a prezenta o alternativă la actualul primar şi majoritatea PSD din Consiliul Local Bistriţa. Am urmat o procedură democratică de alegere a candidatului, iar în perioada următoare ne vom face cunoscute proiectele pentru Bistriţa, iar cel care va fi ales candidat va fi susţinut de toţi colegii liberali.

Bistriţa are nevoie de un nou proiect care să genereze dezvoltare şi care să dea strălucire oraşului. Sunt convins că putem face mult mai mult şi mult mai bine pentru oraş. Bugetul oraşului poate susţine construcţia şi modernizarea străzilor, şcolilor şi o regenerare urbană modernă. Bistriţa poate avea un act cultural de calitate cu mult mai puţini bani decât se consumă astăzi iar prin crearea unor facilităţi şi implementarea unor idei inovative va fi atractiv pentru generaţiile tinere.

Proiectul pentru Bistriţa va fi o rodul unei colaborări cu mediul privat şi colegii din PNL. Sintetic le-am prezentat colegilor principalele domenii şi linii de dezvoltare pe care vreau să le atingem”, a scris Hangan.

6 comentarii

  • va inchipuiti ca daca asta participa la alegeri si nu o sa avem pe cine vota ca nu avem…vom fi nevoiti SA-L VOTAM
    Asta inseamna ca noi vom vota pentru ca lui sa-i fie mai bine …ca noua sigur nu ne va fi!

    • Facem pariu ca guta a inteles ce am scris si tu nu ?
      (daca-l vezi pe strada pe ala de sus spui ca e ultimul mohican, asa cum a fost si cretu in comelf..un „lacatus”!!!)

  • Pacat domnule Sorin ca a-ti pierdut multi oameni tineri din partidul dvs, daca altii „cu functii„ nu iau bagat in seama , puteati dumneavoastra sa faceti acest lucru..

    Pacat, pacat, sincer nu va vad un favorit la alegerile interne Pnl , nici la cel de primar.
    Si inca ceva, un partid fara tineri e ca o caruta cu roate patrate.

    Sanatate

  • Sanse reale are doar Turc , este adevarat sprijinit de dei din PNL, de unii
    Unii sunt in partid doar cu interes, nu-i asa doamna Diana Morar??

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.