Social

Președintele CJ, la sărbătoarea satului Jeica

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a mers la sărbătoarea satului Jeica din comuna Mărișelu, care a împlinit 683 de ani de la prima atestare documentară.

”M-am bucurat să fiu alături de prieteni vechi la sărbătorirea a 683 de ani de la prima atestare documentară a satului Jeica, comuna Mărișelu. Chiar dacă localnicii sărbătoresc acest eveniment doar din 2002, vreau să îi felicit pentru implicarea și devotamentul de a ține vie această manifestare culturală. Le mulțumesc pentru primirea călduroasă de care am avut parte și, de asemenea, îi felicit și pe tinerii dansatori care au întreținut atmosfera”, a menționat președintele CJ pe Facebook.

Satul Jeica, mai demult Șeica/Șelca este atestat documentar în anul 1332 sub numele Zselyk. În timpul reformei protestante, locuitorii maghiari ai satului au trecut la de la Biserica Catolică la cea Evanghelică. În secolul al XIX-lea satul avea o populația pe peste 800 de locuitori și era unanim maghiar. În perioada comunistă, populația satului a scăzut drastic datorită unor deportări. Populația satului, îmbătrânită și într-un continuu declin, în 1850 avea 723 de locuitori pentru a ajunge la 684 în 1900, 502 în 1966, 333 în 1977 și 147 în 1992. Ssatul a avut unanimitate maghiară. La recensământul din 2002 populația satului Jeica era de 126 de locuitori. Toți locuitorii satului s-au declarat de etnie maghiară și de confesiune evanghelică.

1 radu moldovan jeica 15 2 radu moldovan jeica 15 3 radu moldovan jeica 15 radu moldovan jeica

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.