Actualitate

Președintele CJ Radu Moldovan cere ajutor de la chinezi. ”Vom interveni peste tot unde este nevoie”

”Protecția cadrelor medicale este prioritară, ei fiind în prima linie a luptei cu Covid-19. Vă asigur că toate sponsorizările primite de către Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor fi folosite pentru interesul comun al cadrelor medicale și al cetățenilor și vom interveni peste tot unde este nevoie. De asemenea, dacă va fi cazul, am toată disponibilitatea să convoc Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în ședință de îndată, pentru a găsi resursele necesare să fie asigurate toate măsurile de protecție pentru cei care acum sunt în prima linie, eroii zilelor noastre, pentru protejarea lor și a cetățenilor. Nu vă lăsăm, tocmai acum când avem cea mai mare nevoie de voi! ”, spune președintele CJ Radu Moldovan într-o postare pe Facebook.

Șeful CJ a decis să ia legătura cu conducerea Provinciei Hunan din China, înfrățită cu județul Bistrița-Năsăud: ”Ținând cont de situația delicată, am luat decizia să îl contactez pe guvernatorul Provinciei Hunan din China, regiune care este înfrățită cu județul nostru, de unde voi cere sprijin pentru furnizarea materialelor sanitare de care avem nevoie”.

El a menționat: ”Aici, la nivel județean vom face tot ce este posibil să ne implicăm, să vă fim alături! Însă, vă rog și pe dumneavoastră să ne ajutați, stând cu toții acasă! Este o necesitate! Dacă respectăm acest lucru, totul o să revină la normal mai repede! Închei prin a vă asigura că, aici la nivel județean, împreună cu echipa, vom face tot ce ne stă în putere să asigurăm protecția cadrelor medicale și a dumneavoastră!”.

25 comentarii

  • Mai bine ai sta cuminte domule președinte, tu nu vezi ce au pățit cei care s-au combinat cu chinezii?
    Uită-te la frații italieni, care au ignorat regulile economice din Uniunea Europeană. Încă de pe vremea lui Matteo Renzi au început colaborarea cu China,fără să-i intereseze problemele partenerilor europeni. Așa că fii mai ponderat în afirmații în această perioadă.

  • Tu numai de la comuniști știi cere ajutor? Suntem țară membră a uniunii europene,nu ai aflat încă? Te credeam mai informat și mai bazat. Nu ai si tu un prieten prin parlamentul european,ăla de la Bruxelles?

    • Fane dragă,în situații de criză uită de politică.Vecinul de aproape e mai bun decît neamul de departe.Văd cum ,,frații din UE” ajută Franța cu 300 de miliarde de Euro,iar România cu 1 miliard.Dacă doamne ferește vom fi la terapie intensivă,o să întrebăm de unde-i aparatul,iar dacă-i din Rusia sau China vom refuza întubarea?
      Prietenul la nevoaie se cunoaște,orice ajutor e binevenit.
      PĂREREA MEA!

    • bai nea ioane ,cand mai citesti vreo stire,citeste-o de 2,3 ori pana o intelegi,Franta si-a deblocat singura 300 miliarde ca sa poata garanta imprumuturi date de banci firmelor aflate in nevoie, si au cerut voie CE pt acest lucru. In contextul actual prea mult ajutor nu o sa primim de nicaieri pt ca toate tarile o sa-si protejeze cetatenii si interesele iar noi o sa culegem ceea ce am semanat in cei 30 de ani de la revolutie.

  • Sunt in stare de orice numai sa castige capital electoral.
    Prefectu ce face, el este reprezentantul Guv in teritoriu. Sau face si tace nu posteaza si pozeaza toata ziua.

  • Ce ajutor sa soliciti de la Hunan? O simpla privire pe harta Chinei iti arata ca provincia Hunan se invecineaza cu provincia Hubei a carei capitala este nimeni alta decat orasul Wuhan, greu lovit de epidemie. Trebuia sa trimiti ajutor acolo, nu sa soliciti de la ei. Te doare capul, parca a reinceput Daciada comunista.

    • Ai vazut tu prost care sa inteleaga? Daca ar fi asa Romania ar fi plina de genii, dar nu ca Radu Moldovan si gasca lui de pupincuristi.

  • Hmmmm… asta pute a propaganda electorala comunista, mi se pare normal la ce sa avem echipament medical la spital ca ne trebuia pârtie și wonderland și struți. Acum ia-l pe Crețu de mânuța și mergeți pe pârtie poate găsiți masti, halate și alte echipamente care lipsesc… Aaaa stai ca bani îs prin conturile și buzunarele voastre …

    • Tocmai am citit articolul dlui Yuval Noah Harari, despre cum e posibil să arate lumea după pandemie. Pandemia egal suspendarea drepturilor acolo unde populația nu gândeşte cu capul şi votează cu picioarele. Din păcate românii nu au internalizat valori ca şi autodisciplina individuală când e vorba de protejarea grupului . Apelarea la chinezi înseamnă recunoaşterea eficienței gestiunii prin autoritarismnşi nu prin implicare personală la nivel comunitar. E evident cã resursele economice, ştiințifice şi tehnologice depăşesc multe națiuni. Dar să ajungi să-ți transferi libertatea medicală din domeniul privat spre un sistem unde luarea temperaturii personale va deveni centralizată, pentru ca şi covidiot nu ai realizat că ai o responsabilitate individuală de a te gândi la ceilalți -spală-te pe mâini, menține distanța de 2 m , evită deplasările inutile îmi pare că va fi prețul plătit pentru supraviețuitorii crizei. E păcat că educaťia a fost lăsată la mila religiei, iar politicienii au lăsat garda jos când era voba imixtiunea acesteia în schimbul voturilor.
      Mulți comentează negativ U.E dar uită să remarce țări care în prezent fac față crizei foarte bine.

  • Ba, da voi sunteti cretini rau de tot. M-am convins ca romanul isi merita soarta. Voi inca nu v-ati lamurit care-i treaba cu U.E.? Mai scoateti dracului capu din troaca si mai judecati un pic si singuri. Respect CHINA!!! UE U.E.!!!

    • Nu s-au prea lamurit, pentru ca in general oamenii nu au puterea sa vada dincolo de perdeaua de fum a propagandei globaliste. Asa ca nu au opinii proprii, ei preiau fara sa-si dea seama parerile altora. De aceea se utilizeaza cu succes formatori de opinie (influenceri) de tip CC care sa fie prezenti zi si noapte pe forumuri.

      Uniunea (Sovietica) Europeana este de fapt o inchisoare a popoarelor. Asta in prima etapa, cea actuala. In etapa urmatoare va fi baia de acid unde se vor topi popoarele. Nu vor mai exista popoare, doar populatie Atata cat va ramane. O populatie fara identitate, fara obiective, fara vointa, fara putere, docila, indoctrinata dincolo de orice speranta. O turma zombificata.

      UE la randul sau este gandita ca o veriga intermediara spre etapa finala: guvernarea mondiala. Le mai stau in gat Rusia si China.

      Hai, neobolsevicilor sorosisti, sariti sa ma faceti putinist.

    • Nu eşti un putinist. Eşti un covidiot .
      E vorba de sănătatea populației măgarule.
      Dacă în deplină cunoştiință îți sacrifici un procent al populației neadoptând practicile care au salvat vieți şi care costă relativ puțin chiar zero ( distanța socială de 2 m) dar cheltui milioane de euro pe echipamente de ultimă generație pe care.le fluturi ca remediu fără să realizezi că sistemul medical îți est compromis de inconştiența covidioților. Puțini operatori, tratanți.atunci asta este.
      Meritați soarta.
      Dar nu şi nevinovații ,ce nu au greşit.
      După criză , Biserica va trebui privatizată şi scoasă din spațiul public al educației.

      Până una alta trebuie accelerate eforturile de achiziționare, producere a medicamentelor
      https://techcrunch.com/2020/03/20/hydroxychloroquine-chloroquine-and-other-potential-covid-19-treatments-explained/

  • Acestia sant politruci nostri,ai un ‘vecin’ iti arunca dejectile pe terenul tau ,familia iti moare ,iar tu cu lasitatea mostenita te duci sa ceri mila.De ce dracu nu ati ramas in China,rosilor,mergeati in china in grupuri la distractie.Aceiasi politica a sefului Dragnea,in loc sa te infratesti cu localitati din Norvegia,Elvetia,noi hop cu galbejiti,ori cu rusi din glodeni,ai nebunit toti primari sa se infrateasca cu moldoveni si ati pompat lumea de bani la betivi de rusi.Politica de rahat,tu nu ai ce baga in gura dar pompezi bani la rusi moldoveni.Am fost la Bistrita cand a venit ‘tarul’ Dragnea,nici daca venea Dzeu nu aveati mocile asa speriate.Vati batut joc de oameni si cand va venit ideia de a aduce pe hotul de Dragnea la Nasaud,saraci oameni cadeau de caldura,iar tu alaturi de Dragnea radiai de fericire.Dute tu in China si nu cred ca o sa te mai revada nimeni

  • Pana atunci cand virusul o sa inceapa sa rapeasca dintre cei apropiati, ne incordam muschii, facem misto, prajim niste mici si bagam ceva bere la burtica… Faptul ca nu intelegem nimic, este evident! Fix asa e si cu cele necesare. Germania, Franta…etc si-au oprit exporturile de produse si tehnica necesare luptei impotriva COVID-19. Si atunci, avem 2 posibilitati: cerem produsele de la cei care le ausi carre sunt si dispusi sa le exporte (nu ca „fratii” UE) sau ne plangem ca nu putem rezolva nimic si asteptam sa intram in urmatoarea faza de criza. Mare e orgoliu asta, dar mai ales lipsa ratiunii! Vad multe comentarii potrivnice acestei stiri, din articol, in special de la cei anti-PSD, evident! dar am o intrebare pentru voi: de ce nu rezolva Guvernul aceste neajunsuri, astfel incat sa nu fie nevoit nimeni sa apeleze caute aceste produse vitale in China? Iohannis este neamt, nu-l baga Merkel in seama? Julien Ciolos, este liderul grupului european din care face parte si partidul lui Macron…nimic, nici el? Vasile Blaga are o „infinita” experienta in proceduri import/export si e europarlamentar PNL…nimic? Siegfried Muresan, el este „sforarul” PNL din PPE…tot nimic? Orban e la izolare, stim deja…oricum…tot nimic! Si atunci ce sa faca romanii? Sa-si planga de mila in timp ce urla dupa ajutor la „Marea Poarta”? Treziti-va, dupa inamicul asta invizibil lucrurile se vor schimba radical in lume, dar mai ales in UE. Brexit-ul a fost „parfum”! Pana atunci, sanatate, frati romani!

  • Ptr. d-ul Bin: Noi avem o „democratie” originala creiata de scumpul si prea iubitul vostru conducator ILIESCU. Legile si institutiile sunt conform tarilor cu democratie autentica, dar numirile se fac politic. Parlamentul ales democratic isi subordoneaza tot ce este sub el si conduce dictatorial, chiar si legile facute sunt astfel concepute, total in afara Constitutiei, care chiar si ea nu e perfecta si las loc de intors, sunt in interesul puterii. In nici o tara democrata din lume nu se intampla asta. Atunci cum se poate numi tara asta ca e democratica. Numai in mintea unor tampiti se crede asta. Noi de 30 de ani mimam democratia, iar Social Democratii, putrezi de bogati, din furt si spaga, plang in hohote pe umarul celor saraci. Sa ma ierte D-ZEU dar asa nu mai merge.

  • China, se pare că, este vinovată de propagarea masivă, practic exportul coronavirusului în LUME!?
    1.Un tribunal din SUA a făcut o plângere pe drept internațional, la finalul săptămânii trecute, referitoare la manipularea și întârzierea cu care comuniștii chinezi au tratat infecția cu noul coronavirus!
    2. A lua ghidul de ”bune practici” a urmașilor lui Mao în acest timp, al pandemiei, este egal cu a finanța uciderea a mii și zeci de mii de oameni din întreaga LUME!
    3.Coreea de Sud are rezultate foarte bune în lupta cu noul virus chinezesc. De ce nu am cumpăra de la ei?
    4. Plătim cu banii lui Radu Moldovan sau cu ai bistrițenilor?!
    5. Din Coreea nu se dă parandărăt?

  • Bravo „Jos UE” cc e un sexo- neo – marxist,i-am spus-o demult si se infurie,acum e necajit tare ca nu mai pot poponautii sa-si faca „praidu”. Pe de-asupra nu stie sa vorbeasca/scrie civilizat daca-l contrezi!

    • Asta cultivă „ciuma roșie” pe Bîrgău, în județ și în țară. Ăsta-i electoratul lui Radu Moldovan și al PSD. Mai scrie-ne Borgo că ne era dor de fanii lui Dragnea, Vasilica, Olguța, Codrin, Iordache și toți ceilalți „patrioți” mai mult sau mai puțin penali. Să nu uităm ce-am avut și ce riscăm dacă se vor mai alege încă o dată.

  • Limbaj usr caramitru.Daca m-ai cunoaste nu te-ai ambala!Am fost contra lui Iliescu inca din ’89 Am votat Ratiu si PNL Campeanu.Ulterior am adoptat remarca lui Twain cu privire la alegeri cu cateva exceptii conservatoare de orientare crestina!Dar cei ca mine n-au loc in „raiul”progresisto lgbtq+×-ist pe care-l visati!Si desi n-am nicio tanganta cu zona, se scrie „Bargau” nu „Birgau” Iar UE(D+F) e o cutra , a intors spatele Italiei!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Remus Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS