Actualitate

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Florin Cîțu. Reacții după nominalizare

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de prim-ministru pe Florin Cîţu, ministrul Finanțelor Publice în Guvernul Ludovic Orban, și a semnat decretul pentru desemnarea acestuia.

”Noi nu ne dorim să blocăm România, ci să mergem mai departe, să rezolvăm problemele României. Am decis deja să fac deja o desemnare pentru a mişca lucrurile. Am decis să desemnez pentru poziţia de prim-ministru pe domnul Vasile Florin Cîţu, actualmente ministru al Finanţelor, care se va prezenta, sper, într-un timp scurt în faţa Parlamentului cu o echipă guvernamentală şi cu un program de guvernare”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

”Este o propunere care mă onorează şi care mă încarcă de responsabilitate. În baza acestei desemnări voi avea discuţii cu partidele parlamentare pentru constituirea unei majorităţi împreună cu Ludovic Orban, voi avea în plan un calendar al negocierilor. Fac parte din echipa guvernamentală condusă de  Ludovic Orban şi din echipa PNL. Desemnarea mea este o garanţie a continuităţii în guvernare a PNL, dar şi a orientării strategice a partidului pentru depesedizarea României. În cel mai scurt timp voi înainta Parlamentului lista guvernului şi a programului de guvernare şi sper că de data aceasta PSD nu va mai tergiversa calendarul”, a spus premierul desemnat Florin Cîțu.

”Vom susţine această propunere. Voi fi alături de premierul desemnat în toţi paşii următori, stabilirea listei membrior guvernului. Vineri vom avea o reuniune a forurilor statutare pentru validarea listei şi a programului de guvernare. Florin Cîţu este mâna dreaptă în Guvernul pe care l-am condus. Florin Cîţu va fi susţinut în perioada care va urma şi reprezintă o garanţie că guvernarea PNL se va desfăşura pe aceleaşi coordonate – repararea dezastrelor provocate de PSD”, a menționat liderul PNL Ludovic Orban, premierul demis.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu: ”Se pare că Iohannis și PNL doresc o instabilitate politică și o criză continuă. Este o glumă și o sfidare la adresa Parlamentului. E ridicolă nominalizarea. Nu o să votăm această propunere. Este clar parcursul care se doreşte, se forţează alegeri, dar cineva va trebui să răspundă”.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: ”A ales o soluție care adâncește criza. Deciza lui Iohannnis e clară: se dorește împingerea spre alegerile anticipate. A gândit că nominalizarea lui Cîțu va duce la căderea Guvernului în Parlament. Domnul Cîțu ne-a arătat că nu e adecvat nici măcar pentru funcția de ministru al Finanțelor, darămite pentru cea de premier”.

Președintele USR, Dan Barna: ”E o nominalizare previzibilă, vom vedea care va fi poziția premierului desemnat și ne așteptăm să fim invitați la consultări și la constituirea unei majorități parlamentare și vom lua decizia. Vom decide dacă vom vota la învestitură după discuții. USR nu oferă un cec în alb PNL sau premierului desemnat, ne așezăm la masă pentru a ieși din criză. Nominalizarea aceasta lasă deschisă și perspectiva anticipatelor, dar șansele reale ca acestea să se întâmple sunt destul de reduse. Vrem ca primul lucru să fie OUG pentru primari în două tururi”.

Președintele Pro România, Victor Ponta: ”Noi nu contăm la calcul. Dacă nu se votează și pică la vot, am putea avea alegeri anticipate pe la sfârșitul lunii iunie. E treaba PSD ce face, dacă se duce în sală se face cvorum și vom avea guvern. PSD și PNL s-au înțeles. Eu cred că domnul Cîțu vrea să guverneze. Dacă domnul Orban nu a vrut, o să vrea domnul Cîțu. Noi vom vota împotrivă, suntem în opoziție”.

11 comentarii

  • :::::)))))) frumoooos:::)))) votam Mâțu!!!! ::))) pe vecie!!!!!!! Sa vândă țara !!!! Cu totul ! Pe praf… si pulbere!!!! Multumim celor care au votat PNL!!!:::))))))

  • te asigur ca nu suntem postaci fost tovaras BALAN,,,,,,astia sunt de rasul curcii ce nu intelegi?
    e atat de simplu, pot dovedi in privat daca vreti ca nu sunt membru psd, nu sunt postac nu am fost de acord cu hamsteru niciodata

    astia sunt PENIBILI! punct
    nici coronavirusul nu mai vine cand aude asa ceva

  • E clar pentru toata lumea de buna credinta si cu un pic de carte ca aceasta criza prelungita nu se datoreaza PNL-ului, ci celor trei ani de guverhate haotica, cu perindarea a patru Prim-Ministrii, unul mai „bun” ca celalalt si adancirea crizei prin neaceptarea de alegeri anticipate. Toata europa ne spune ce dezastru economico-financiar a lasat PSD-ul in urma sa, numai ei nu recunosc si dau vina pe Catu, niste nesimtiti, inbuibati, imbogatiti peste noapte, cu averi greu de imaginat ,facute din salarii amarate de bugetari, care se dau mari SOCIAL-DEMOCRATI si plang pe umerii celor saraci. Hai lasa-ne. Numai social-democrati nu va puteti numi.

  • Pentru cei care-si dau cu părerea fără să stie, Florin Cîțu este licențiat în economie la Grinnell College, SUA, 1996, doctorand în macroeconomie și economie internațională la Iowa State University, având și un master în economie la această Universitate. A lucrat ca economist pentru Banca Națională a Noii Zeelande, în perioada 2001-2003 și pentry Banca Europeană de Investiții, Luxemburg, în perioada 20003-2005. A fost economist ștef și ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, București, în perioada 2006-20011. Florin Cîțu este membru în Comisua pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din 1 februarie 2018 și al Comisiei pentru afaceri europene din 24 septembrie 2018.
    In prezent Florin Cîţu, este ministrul Finanţelor Publice.

    • Un adevar incomplet este o minciuna.Din prezentarea facuta lipsesc date importante.
      Cîțu a fost implicat in atacul speculativ asupra leului in 2008.Atacul urmarea prabusirea monedei nationale tocmai la debutul crizei din 2008.Daca atacul ar fi reusit, el insusi si banca pentru care lucra s-ar fi ales cu profituri fabuloase.
      Intr-un interviu pentru Money Chanel admite ca el a fost la originea atacului asupra leului dar se apara spunand ca a fost o operatiune legala chiar daca recunoaste singur cq a fost imorala.
      A fost imorala pentru ca daca ar fi reusit sa prabuseasca leul, sute de mii de romani n-ar mai fi putut plati ratele la credite, dobanzile, preturile de consum ar fi explodat.
      Atacul a fost stopat de BNR, Cîțu a fost concediat de ING.
      Dupa concediere a amenintat ING Bank cu dezvaluiri despre operatiuni de „optimizare fiscala” la limita legii, prin plimbarea banilor in conturi off-shore.De ce nu a spus inainte de a fi concediat, daca stia, a participat lq operatiuni si a tacut nu inseamna ca a fost complice?
      Specialist in operatiuni speculative care se bazeaza pe parierea pe cursul de schimb, ca si cand ar fi pariat impotriva leului, dupa ce a ajuns ministru, prin declaratii publice, a determinat scaderea cursului leului si cresterea dobanzilor la creditele cu care Romania se imprumuta de pe piata internationala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.