La cumpăna dintre ani, preşedintele PNL Şieu Odorhei, Jenor Beudean, a declarat că anul pe care ne pregătim să îl încheiem a fost unul în care „am avut foarte multe de învăţat cu toţii”.
„Anul 2015 a fost unul în care am învăţat foarte multe cu toţii, din păcate în urma unor experienţe tragice. Cred că am înţeles, de la oameni de rând la politicieni, că lucrurile făcute de mântuială nu pot duce decât la dezastru. Omul sfinţeşte locul oriunde s-ar afla şi aceasta trebuie să ne dea de gândit mai ales că urmează un an electoral. În comuna Şieu Odorhei s-au început diverse investiţii şi este foarte bine. Din păcate, ca şi în alte locuri, s-a lucrat prost şi de mântuială, s-au irosit banii publici acolo unde puteau fi cheltuiţi eficient. Oamenii au văzut şi sunt nemulţumiţi. PNL fiind în opoziţie, noi nu am putut face altceva decât să votăm împotrivă şi să sancţionăm public toate derapajele administraţiei locale, dar oamenii au apreciat şi aceste gesturi ale noastre şi ne-au încurajat de fiecare dată. Le mulţumesc pentru că au avut încredere în mine şi în PNL Şieu Odorhei şi îi asigur că nu îi voi dezamăgi nici de acum înainte. Cât stă în puterea mea şi a colegilor mei vom face pentru a duce comuna pe un drum bun, aşa cum merită de altfel locuitorii ei”, a declarat pentru Timp Online preşedintele PNL Şieu Odorhei, Jenor Beudean.
La cumpăna dintre ani, liderul PNL Şieu Odorhei a ţinut să le transmită şi un mesaj locuitorilor comunei. „Vreau să le urez cetăţenilor din Şieu Odorhei să aibă parte de sănătate, de bucurii şi de prosperitate în 2016 şi vreau să-i îndemn totodată să se gândească bine la viitorul comunei. În 2016 avem alegeri locale, iar felul în care decidem într-o anumită zi ne influenţează viaţa în următorii patru ani. Îi îndemn să aleagă oameni care să îi reprezinte cu adevărat, cărora le pasă de ei şi de viitorul copiilor. E în mâinile fiecărui om care are o ştampilă cu votat destinul localităţii în care trăieşte.Îmi doresc ca 2016 să fie anul bunelor alegeri şi al unei cotituri în viaţa comunei noastre în care trebuie să se simtă tot mai mult pulsul României lucrului bine făcut.
La mulţi ani locuitorilor din Şieu Odorhei, de acasă şi de pretutindeni!”.
La multi ani fericiti cu multa sanatate, lumina si impliniri, vei ajunge cu siguranta primar in 2016! Un an nou plin de bucurii, cu mult respect prietenul din politica rurala.
La multi ani! tie si celor care tin la comuna noastra!
LA MULTI ANI JANE!!!!!!