Poarta echipei de handbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va fi apărată din nou de Ana Maria Măzăreanu, care a mai evoluat la Bistrița între 2016 și 2019.
”Mă bucur că am revenit la Bistrița. Este locul pe care îl numesc acasă. Pentru sezonul următor îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun în toate competițiile în care echipa va fi angrenată și să ne îndeplinim obiectivele. Sunt nerăbdătoare să ne reunim și abia aștept meciurile de acasă pentru ca îmi este dor de atmosfera pe care suporterii bistrițeni o oferă de fiecare dată”, spune Ana Maria Măzăreanu.
Ea a venit la CSM Bistrița pentru sezonul 2016-2017, la finalul căruia a obținut medalia de bronz în Final Four-ul Cupei României, evoluând mai apoi la CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, echipă cu care a câștigat medalia de bronz în Liga Florilor la finalul sezonului 2018-2019. În sezonul recent încheiat, portarul a evoluat la Minaur Baia Mare.
Gruparea bistrițeană a anunțat până acum despărțirea de portarii Ljubica Nenezic, Ana Maria Inculeț și de interul Teodora Bloj.
Liga Florilor, întreruptă în luna martie de pandemia de coronavirus, nu se va mai relua. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a încheiat pe locul 6. Lotul se va reuni pentru noul sezon în data de 1 iulie.
Adaugă comentariu