Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prezentat principiile şi mecanismul de funcţionare care vor sta la baza proiectului Legii prevenţiei. Scopul Legii prevenţiei va fi prevenirea aplicării automate a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate şi să se conformeze dispoziţiilor legale.
„Această lege va obliga autorităţile cu atribuţii de control să procedeze, în primul rând, la educarea şi perfecţionarea antreprenorilor, precum şi la prevenirea greşelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancţionat, dacă înainte nu a fost îndrumat şi prevenit”, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Antreprenoriat şi Comerţ.
Mecanismul de funcţionare a prevenţiei va fi următorul: Agentul constatator nu va putea aplica sancţiunea contravenţională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenţie; acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor şi va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă; Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare; După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul; În situaţia în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare în termenul acordat, organul de control aplică sancţiunile prevăzute de actele normative; Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenţie o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de 5 ani.
Potrivit ministerului, „Legea prevenţiei se va aplica pentru sancţiunile prevăzute de: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Legea contabilităţii, Legea dialogului social, Legea privind înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidenţă a salariaţilor. Aceste domenii vor fi completate în cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care Legea prevenţiei va putea fi aplicată”.
De asemenea, vor fi prevăzute excepţii pentru evitarea aplicării legii prevenţiei în cazurile în care: Există un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale; Există un pericol grav şi iminent de accidentare pentru salariaţi; Se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor.
„Legea prevenţiei nu se aplică, de exemplu, pentru sancţiunile prevăzute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancţiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenţiei, deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancţionarea acestei fapte”, precizează ministerul.
„Componenta de prevenţie trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri, iar o măsură de prevenţie înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp preţios oferit întreprinzătorului pentru a se conforma. Sunt sigur că, pe termen lung, această lege atât de aşteptată de mediul de afaceri va contribui semnificativ la îmbunătăţirea modului în care acesta funcţionează”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu.
Termenul estimat pentru redactarea formei finale a acestui proiect de lege, avizarea interministerială şi adoptarea în şedinţa de Guvern este 23 februarie 2017.
Așa DA, o lege normală pentru oameni normali, o lege care diminuează considerabil abuzul pe care îl poate face angajatul fiscului…