Un primar din Bistrița-Năsăud a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI). El a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. El a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Este vorba de primarul comunei Șanț, Ioan Sabo (PSD).
Potrivit ANI, el s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, deoarece a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale Enea Grapini, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Conform legii, „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”. „Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Credeam ca-i vorba de primarul Cretu care se afla in permanenta stare de incompatibilitate cu el insusi.
Sabou asta-i nu numai incompatibil, ci și inginer !
Știe niște injinerii de te doare capu.
Made PSD.