Actualitate

Dezbatere publică despre ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Ce prevede regulamentul

Primăria Bistriţa anunţă organizarea dezbaterii publice a ”Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar de pe domeniul public al municipiului Bistriţa”.

Dezbaterea publică va avea loc miercuri 21 iulie, începând cu ora 16.00, în sala mare de şedinţe a Primăriei Bistriţa din Piaţa Centrală nr. 6.

Ulterior, regulamentul va fi supus aprobării Consiliului Local Bistrița.

Regulamentul prevede:

Este interzisă staţionarea neregulamentară pe domeniul public al municipiului Bistriţa a autovehiculelor de orice marcă, tip, precum şi a remorcilor, în următoarele situaţii: în statiile de taxi; în parcuri; pe alei și zone pietonale, piste pentru biciclete; pe zonele verzi, scuaruri, peluzele dintre carosabil şi trotuare; în parcări amenajate şi semnalizate corespunzător (în următoarele situaţii – parcări cu abonament ocupate abuziv; nerespectarea marcajului rutier de parcare astfel încât se ocupă 2 locuri; parcări publice cu plată ocupate fără achitarea tarifului de parcare sau fără afișarea la loc vizibil, sub parbriz, a tichetului de parcare; staţionarea vehiculelor cu caracter publicitar fără acordul Primăriei, chiar dacă deţin abonament sau tichet de parcare valabil); în pieţe; în cazurile în care prin poziţia sa vehiculul determină perturbarea traficului rutier, blochează accesul unor obiective, locuinţe, garaje sau alte vehicule, pune în pericol siguranţa circulaţiei, stânjeneşte lucrările de igienizare, de reparare/modernizare a drumurilor publice și rețelelor edilitar-gospodărești, de refacere a marcajelor de circulaţie corespunzătoare sau de ridicare a deșeurilor municipale de către operatorul de salubritate desemnat.

Nerespectarea acestor interdicții și obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 400 lei pentru persoanele fizice și de la 300 lei la 600 lei pentru persoanele juridice. Contravenientul poate achita jumătate din minimul prevăzut al amenzilor, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției.

Procedura de ridicare va fi iniţiată de agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Locale Bistriţa şi Poliţiei Rutiere, iar activitatea de ridicare va fi realizată de către personalul autorizat al Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa.

Vehiculele ridicate se vor depozita, sub pază, în spațiul special amenajat din str. Zăvoaie, lângă fosta rampă de deșeuri.

Constatările în urma examinării exterioare ale vehiculului (uşile sunt/nu sunt închise, portbagajul este/nu este încuiat, autovehiculul prezintă/nu prezintă avarii vizibile), vor fi însoţite şi de material foto şi/sau video, cuprinzând imagini ale autovehiculului înainte şi după ridicare. Prestatorul răspunde de toate prejudiciile produse din vina sa.

Eliberarea autovehiculelor se va efectua numai după ce se face dovada achitării tarifelor stabilite pentru ridicare, transport şi depozitare.

Activitatea de ridicare nu se va efectua în cazul în care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului se prezintă înainte de încheierea operaţiunilor de ridicare şi achită tariful prevăzut pentru cheltuielile de deplasare efectuate de prestator.

Tarifele care vor trebui achitate de contravenient pentru recuperarea vehiculului ridicat: a) tarif de ridicare, transport şi depozitare de 350 lei/autovehicul, la care se adaugă TVA, ce va fi plătit la casieria Direcției Servicii Publice Bistrița. b) tarif de staţionare de la ridicare până la eliberarea vehiculului pentru fiecare zi de întârziere în valoare de 25 lei/autovehicul/zi, la care se adaugă TVA, încasat de Direcţia Servicii Publice Bistrița; pentru fiecare zi începută de la momentul depozitării, se percepe tariful de staționare integral, nu se calculează fracțiuni; c) tarif de deplasare pentru situaţia în care proprietarul sau utilizatorul autovehiculului se prezintă înainte de încheierea operaţiunilor de ridicare – 150 lei, la care se adaugă TVA.

Municipalitatea explică:

”Oportunitatea şi necesitatea acestei reglementări este justificată de faptul că în ultimii ani a devenit evidentă creşterea continuă a numărului de autovehicule staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului sau pe domeniul public al municipiului Bistrița, deși Poliția Rutieră și Poliția Locală au aplicat sancțiuni contravenționale în mod constant. Fenomenul a luat amploare odată cu introducerea treptată în circulație a unui număr tot mai mare de autovehicule folosite, din import. Ca urmare, fluența traficului a fost afectată, constatându-se tot mai frecvente incidente și blocaje ale circulației auto, datorate staționărilor neregulamentare pe benzile de circulație, în intersecții cu sau fără sensuri giratorii, pe trecerile pentru pietoni ori pe trotuare înguste. Având în vedere faptul că sancțiunile contravenționale aplicate nu mai sunt suficiente, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal devine necesară aplicarea măsurii de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar. Se urmăreşte în principal decongestionarea drumurilor publice, facilitarea accesului la obiectivele de interes public, optimizarea transportului în comun, asigurarea fluenței circulației în condiții de siguranță, disciplinarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile regulamentului şi legislaţia privind circulaţia rutieră pe drumurile publice, precum şi protejarea pietonilor și a persoanelor cu handicap. Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de proiectul actului normativ va conduce și la atragerea unor fonduri suplimentare la bugetul local, acesta nefiind însă scopul principal”.

4 comentarii

  • Foarte bine ca se va pune ordine in felul haotic de a parca. Nicaieri ca la noi la acest capitol. Da, poate nu au toti locuri de parcare in buricul targului, deci, logic, nu au de ce sa vina cu masinile in centru. Uite asa se impune spiritul occidental, unde nu te dai cu masina pe la km 0 al vreunui oras.

    • Și unde ar fi parcările din afara km 0 al orașului că să își parcheze lumea mașinile? Poate ar fi bine să facă parcări pentru instituții, parcări rezidențiale și parcări pentru turiști și apoi să ridice mașinile celor care nu plătesc sau nu știu parca.

  • Amenda pentru parcare e mai mare decat in Germania. Locuri de parcare nu sunt destule si nici nu se fac(ba din contra, mai dispar cateva).
    Vai de noi…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.