Primaria Bistrița, prin Direcția de Asistență Socială, implementează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 113/2022 prin care au fost stabilite unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou născut cele mai defavorizate, care beneficiază de sprijin material pe baza de tichete sociale pe suport electronic.
Valoarea nominală a unui tichet pe suport electronic pentru nou născuți este de 2000 lei.
Cererile pentru obținerea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Bistrița, situat în municipiul Bistrița str. Dornei nr. 12 de luni până vineri între orele 7.00-18.00.
Categoriile de persoane cele mai defavorizate, care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi, în caz de precaritate materială de bază constând în lipsa produselor pentru îngrijirea nou-născutului, acordate în cadrul POAD, şi care au calitatea de destinatari finali sunt:
a) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) mamele cu dizabilităţi care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
d) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
e) mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
f) mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului;
g) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Mamele care se încadrează în una din categoriile mai sus menționate vor depune o cerere însoțită de următoarele documente:
– Copie după actul de identitate;
– Copie după certificatul de naștere al copilului,
– Copie după certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.
Adaugă comentariu