Inspectorul general-adjunct Mihai Mureşan le-a spus directorilor care mai au şantiere în şcoli că toate lucrările vor fi finalizate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi prin intermediul primăriilor.
„În toate acele unităţi de învăţământ în care, în ultimii ani s-au derulat lucrări de reabilitare, iar la un moment dat s-au sistat ca urmare a lipsei de fonduri, se vor continua lucrările. Conducerea Ministerului ne-a informat că, pe parcursul anului 2014, vor exista, la nivel naţional, 250 de milioane de euro pentru încheierea lucrărilor şi stingerea datoriilor. Toate lucrările care mai sunt necesare pentru a fi realizate până la încheierea lucrărilor se vor derula într-o relaţie directă între primărie şi Ministerul Dezvoltării”, a spus inspectorul general-adjunct.
Mihai Mureşan le-a spus directorilor care au şantiere demarate în anii trecuţi şi care au primit finanţare până în 2008 prin ISJ, să sesizeze primarii, iar aceştia să meargă la ISJ şi să solicite preluarea contractelor la primării întrucât aceste finanţări se vor face direct pe relaţia minister-primării.
În 2008, Mihai Mureşan, la vremea aceea inspector şcolar general, declara că sunt zeci de şantiere deschise în şcolile din judeţ, Ministerul Educaţiei având, la vremea respectivă datorii de 15 milioane de lei către constructori.
De exemplu, Liceul Tehnologic Maieru a intrat în reabilitare în 2007, iar în 2009, Ministerul Educaţiei avea datorii de 650.000 de lei faţă de constructor pentru lucrări deja efectuate. Fostul primar al comunei, Vasile Borş, declara atunci că primăria era dispusă să continue lucrările pe banii ei cu condiţia ca ministerul să-şi plătească datoria. „Ministerul trebuie să achite restanţele acelea şi apoi vom vedea cum rezolvăm problema. Vom semna un act adiţional la contractul respectiv şi vom finanţa şi noi lucrarea cu bani de la Consiliul Local. Contractul e semnat de constructor cu Ministerul, de aceea nu putem plăti noi bani fiindcă nu avem o relaţie contractuală cu el”, a declarat Vasile Borş.
În situaţia şcolii din Maieru mai erau în 2009 alte 49 de şcoli din judeţ în care lucrările de reabilitare nu au fost finalizate. Suma necesară pentru finalizarea tuturor lucrărilor din cele 50 de şcoli era de 100 de milioane de lei.
Adaugă comentariu