Prefectura Bistriţa-Năsăud a transmis Ordinul nr. IID 9457 către toate primăriile din judeţul Bistriţa-Năsăud.
„În vederea asigurării continuităţii legăturii cu Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud şi cu celelalte instituţii publice, autorităţi akle administraţiei publice locale şi centrale, precum şi cu alte organe abilitate implicate în organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din data de 25 mai 2014, în perioada desfăşurării acestor alegeri veţi dispune organizarea serviciului de permanenţă la nivelul instituţiei dumneavoastră pentru intervalul 23 mai-25 mai zilnic între orele 08.00 -22.00.
Conducerea instituţiei (primar, viceprimar) va asigura permanenţa la domiciliu. Membrii aparatului propriu de specialitate al instituţiei vor executa serviciul de permanenţă la sediul primăriei (2 persoane/zi în intervalele orare .08.00 – 15.00, respectiv 15.00-22.00). Programarea serviciului de permanenţă va fi transmisă până cel târziu miercuri, 21 mai, ora 14.00. (….)”, scrie în ordinul semnat de prrefectul Ioan Ţintean şi de Carmen Toderaşc, şef serviciu.
Mai mulţi primari, printre care şi Sorin Hognogi de la Spermezeu – preşedintele Ligii Aleşilor Locali PDL Bistriţa-Năsăud- au scris pe Facebook că se simt „arestaţi al domiciliu”.
„Să fim arestaţi de către prefect încă nu am mai întâlnit”, a scris Hognogi, la fel de revoltat fiind şi primarul din Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, care ne-a întrebat cum îşi va putea exercita primarul dreptul al vot din moment ce nu poate părăsi domiciliul. „Dacă eu trebuie să stau acasă tot timpul şi să fac permanenţă când să votez?”, a întrebat Anchidim Pavelea.
Surse politice au declarat însă pentru publicaţia noastră că măsura a fost luată fiindcă mai multe secţii de votare sunt organizate în sediile primăriilor, iar edilii obişnuiesc să-şi exercite influenţa asupra alegătorilor până în momentul în care aceştia intră în cabină.
Sursa foto: Facebook
o decizie f buna… sper sa fie si respectata desi ma indoiesc ca ala din runc o sa stea aksa si n o sa puna presiune pe oameni asa cum face de obicei….
macar de i-ar ,,aresta,, de tot.
pe Anghel asta de l-ar ,,aresta,, la carciuma din Cosbuc. de tot.
Dumnevoastră cred că nu aţi înţeles. Poate mai citiţi încă o dată just in case
Fiecare înţelege textul în felul său; asta este condiţia textului!
vedeti oameni , si atunci ne intrebam de ce astia in parlament interpreteaza in zeci de feluri o lege. ca nu are o virgula, ca are o virgula, ca e in interesul cuiva sau nu. asta e Romania.