Actualitate

”Primăriile bogate pierd mai mulţi bani decât pierd primăriile sărace”, spune ministrul Finanțelor

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, spune că prin amânarea promulgării Legii bugetului de stat pe 2019 autoritățile locale pierd lunar circa 300 de milioane lei.

”La nivel local se pierd lunar aproximativ 300 de milioane de lei prin faptul că acest buget nu este aprobat. Deci, comunităţile locale pierd, pentru că impozitul pe venit aşa cum era în buget era 100% la nivel local, dar neavând buget se merge pe formula din legea veche, adică pe 71,5%. Oricâte soluţii financiare, juridice am căutat şi slavă Domnului că le găsim, ca lucrurile să meargă şi în situaţia asta, tot avem un stop, că nu putem merge în situaţia asta foarte mult timp. Găsim soluţii pentru a lansa licitaţii noi, cei de la local şi ministerele, pentru a se plăti pensii şi salarii, dar undeva tot ne oprim”, a declarat el.

Ministrul Finanțelor a afirmat că ”primăriile bogate pierd mai mulţi bani decât pierd primăriile sărace”: ”Faptul că bugetul este blocat poate să afecteze absolut tot. Abordarea domnului preşedinte este una din pachetul acela meschin de instrumente cu care crede că va câştiga simpatia nu ştiu cui. Până şi primarii domniei sale sunt ofticaţi şi strâng din dinţi, pentru că pierd bani”.

2 comentarii

  • sa pui ministru unul care se crede …james bond in finante!
    nu inteleg..71 fata de 100%…?
    Daca era buget aprobat atunci primaria cheltuia pana in martie 100% din ce era aprobat? Adica bugetul unei primarii se cheltuie tot pana in martie?
    MULTI PROSTI A PUTUT ADUNA DRAGNEA IN JURUL LUI…SI CULMEA TOTI SUNT PESEDISTI

  • tu consideri ca daca bugetul se aproba in august cu 100% atunci primariile nu incaseaza diferenta de 29 de la bugetul de stat?
    rectificarile sunt pentru asa ceva parca

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.