Noile piste pentru cicliști din Bistrița pe care șoferii încă pot parca, acestea nefiind marcate și semnalizate din dispoziția primarului, riscă să se degradeze până la recepția lor finală. ”Dintre două rele, am ales cumva răul mai puțin apăsător în sensul în care cred că, până venim cu o ofertă pentru locuri de parcare, trebuie să fim mai indulgenți și să îi lăsăm pe oameni să mai parcheze pe unde pot”, a spus Ioan Turc într-o emisiune televizată.
Primarul Bistriței a menționat că le-a cerut angajaților de la Direcția de Patrimoniu să inventarieze, din nou, tot ce înseamnă parcări în municipiul Bistrița.
”Am identificat și terenuri pe care am amenajat locuri de parcare noi, la sol, nu sunt foarte puține. Unele au fost marcate și se organizează proceduri. În 10 august a.c. am avut o procedură pentru încredințarea unor locuri de parcare. Am avut scoase la licitație 11 locuri și am avut 9 doritori. Pe mine m-a mirat. Am crezut că vom avea 11 locuri de parcare și 25 de doritori. Întâmplător, numărul lor a fost mai mic, dar avem străzi în oraș unde situația este de-a dreptul dramatică și acolo unde avem de identificat soluții și de pus în operă lucrări prin care să fie compensate locurile de parcare care se pierd pentru că astăzi se poate parca pe pistele pentru cicliști. Din dispoziția mea, aceste piste pentru cicliști nu au fost inscripționate și nu s-au pus semne cu acest caracter care arată că discutăm despre piste. Nici această formulă nu este una fericită pentru că curge ulei din baia de mor pe piste. Suprafața pistelor este poroasă, se pătează. Până la recepție, lucrările nu mai arată cum arătau în momentul în care au fost finalizate, dar, dintre două rele, am ales cumva răul mai puțin apăsător în sensul în care cred că, până venim cu o ofertă pentru locuri de parcare, trebuie să fim mai indulgenți și să îi lăsăm pe oameni să mai parcheze pe unde pot”, a spus Ioan Turc.
Reamintim că la Bistrița s-au amenajat și sunt în curs de amenajare piste de cicliști. Potrivit site-ului de licitații publice, valoarea estimată a lucrărilor este de 16,7 milioane de lei, bani cu care se vor amenaja 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița.
Străzile pe care s-au/se vor amenaja pistele pentru cicliști sunt:
- 1 Decembrie – DN 17;
- Avram Iancu;
- Grănicerilor;
- Ghinzii; Drum comunal 8 – Ghinda;
- R. Vivu – DJ 173;
- Vasile Lupu;
- Tudor Vladimirescu;
- Cimitirului;
- Crinilor;
- Ion Slavici;
- Subcetate;
- Drumul Cetăţii DN 17 / terenuri adiacente DN;
- Drumul Dumitrei Vechi;
- Dimitrie Cantemir;
- Eroilor;
- Împăratul Traian;
- Valeriu Branişte;
- Aleea Sălciilor / teren situat între str. Libertăţii şi Petru Maior, pe lângă pârâu; Aleea Sălciilor / teren între str. Libertăţii şi Valeriu Branişte, pe lângă pârâu;
- Petru Maior – tronson 1; Petru Maior – tronson 2;
- Alexandru Odobescu – DJ 173 C;
- Ioan Raţiu – DJ 173 C;
- Codrişor – tronson 1;
- Alba Iulia;
- Aleea Şieului;
- Panait Cerna;
- Gheorghe Pop de Băseşti;
- Axente Sever;
- Garoafei.
De asemenea, vor fi instalate șapte stații de închiriere pentru biciclete – tip bike-sharing – dintre care două vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare, după implementarea proiectului și vor fi cumpărate 175 biciclete inteligente, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete față de situația prezentă, respectiv cu 25.500 de persoane în plus, în primul an după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane, în plus, în al 5-lea an de durabilitate a proiectului.
Prin realizarea infrastructurii pentrru cicliști și achiziția de biciclete se are în vedere îmbunătățirea creșterea siguranței în trafic a acestora, respectiv reducerea numărului de deplasări cu autoturismele private, contribuind astfel la o reducere estimată a emisiilor de echivalent CO2 cu aproximativ 3,98% după primul an de implementare a proiectului și cu 5,4% după al 5-lea an de durabilitate a proiectului.
Proiectul este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 21.074.346,11 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 20.494.064,29 lei (97,25% din valoarea totală a proiectului) și contribuția proprie (cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile) suportată de către Municipiul Bistrița, în valoare de 580.281,82 lei (2,75% din valoarea totală a proiectului).
Tromsonul de pistă deja realizat pe Drumul Cetății se poate marca acum fără nicio problemă, acolo oamenii au curții generoase şi garaje unde îşi parchează maşinile. Este destul de hilar să vi de pe pista de pe Drumul Dumitri Vechi marcată corespunzător după care să intri pe o pista identică de pe Drumul Cetăți nemarcată.
Cred că ai scris pe bicicletă. Că ți-au sărit niște litere.
@ Ortograful, Da ai dreptate la ora când am scris mesajul era pe drum spre muncă pe bicicletă şi pe lângă bicicletă pe partea încă neamenajată a pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății şi am fost nevoit să fiu foarte atent la maşini şi la alte obstacole de pe partea carosabilă.
Nu am vazut in viata mea un primar care face atatea gafe, intr-un timp atat de scurt!
Cum sa spui tu ca ai luat 5 mil de euro de la Uniunea Europeana, pentru a face piste de biciclete si nu le pui in mod intentionat la dispozitia cetatenilor, pentru a le folosi conform scopului pentru care au fost construite?
Asta e deturnare de fonduri si e o speta ce trebuie analizata de DNA.
Domnule primar, banii care vin de la UE sunt bani publici, nu facem ce vor muschii nostrii cu ei.
Si cand da masinile peste voi ca stati pe telefoane pe biciclete tot soferii sunt de vina nuuuu????? Si tot voi va plangeti ca nu sunteti respectati in trafic!!!!! fara telefoane la ghidoaneeee!!!!!!!!
Ce bine ca acolo sunt oameni normali care nu au fracturi de logica. Detrunarea de fonduri inseamna ca banii sa fie folositi in alt scop decat acela pentru care au fost dati. Adica daca in loc de piste, s-ar fi facut…parcuri. Pistele sunt realizate, ele mai trebuie doar marcate. Banii au fost folositi corect. E usor sa folosim cuvinte mari, pe care nu le intelegem deloc… De asta nu ai reusit mai nimic in viata, ca altfel la ora asta munceai: pentru ca esti de un analfabetism functional iesit din comun
Cu proiectul cretzulian de amenejare a pistelor, a ramas sa faca actualii ce mai pot din el. Cand s-or remedia din probleme, poate vom avea si piste functionale.
Da Zorro, Pistele de biciclete ar fi trebuit să se facă pe alte străzi unde se pot construi piste ca lumea şi nu vopseli roşi şosea sau pe trotuar. Pistele de biciclete ar fi trebuit să se conecteze cu localitățile componente Sigmir, Viişoara şi Unirea şi să fie construite pe străzile Calea Clujului, Simion Mândrescu, Lucian Blaga. Piste pe străzi înguste pe care nu merge niciun biciclist nu au niciun rost ca Înpăratu Traian, C R Vivu, Ioan Rațiu, Avran Iancu, Codrişor, Ghinzi.
Trebuia sa ii spui asta lui Cretu cand a gandit proiectul ca in plin santier nu se mai pot face modificari
Culmea, nu trebuie locuri de parcare in plus. Trebuie ca fiecare familie sa inteleaga ca nu poate lasa 2-3 masini (de familie) in fata locuintei. Una e suficient. Celelalte? Renunti la ele sau le parchezi in parcari cu plata. Plus administratia locala ar trebui sa taxeze masiv a doua sau a treia masina inregistrata la aceeasi adresa pentru a descuraja trendul „vehicul pentru fiecare membru de familie”. Altfel cum poti determina populatia sa se indrepte spre mijloace de transport in comun sau alternative individuale (biciclete / trotinete electrice)? NU crearea de noi locuri de parcare este solutia. DA, piste de biciclete, linii de transport in comun bine gandite si cu autobuze noi.
De acord in rest, insa nu e normal sa taxezi masiv proprietatea, pentru ca va duce la scaderea productivitatii populatiei. E un principiu de baza in economia de piata. In rest, numai de bine.
Asta va invata la scoala de vara? Ca trebuie parcari pentru biciclete cu distantare? Cam asta e nivelul vostru…
Autoturismele platesc taxa, pe cand taxa pe bicicleta, soferii conduc dpa niste regulii , biciclistii dupa urechee, cand vom avea mii de biciclete si lor le vor trebui locuri de parcare, unde le vor parca ? Astazi este la moda sa proslavim LGBTiul si Ciclismul, ne razboim cu ce-i care au masini si in anii comunismului ne razboiam cu oamenii harnici si destoinici care aveau pamant…atunci am disstrus acum ne pregatim de distrugere, asta se intampla cand ajung la putere oameni fra discernamant oamenii care isi vad doar proprile interese.
Da, ma, chiar… cum de nu ne-am gandit ca ciclismul si comunitatea lgbt sunt strans legate si chiar poate au o relatie de cauzalitate? Apocalipsaaaa! Doamne Iisuse Hristoase ajuta-ne ca murim fara masinaaa astia vor sa ne puna sa mergem pe bicicleta cica e mai sanatos si nu polueaza Doamne fereste vine sfarsitul lumiiii :::::))))))))))))))
Inseamna ca bunica-to era gay?
Crezi ca de la inceput puteai conduce un automobil cu carnet si erau regulile erau cele de astazi?
Lumea s-a adaptat in decursul evolutiei prin scoli de soferi, reguli si legi noi.
Cand va fi cadrul, se vor aplica si la noi amenzi pentru biciclisti.
Pe un loc de parcare de 1 masina pui 4 biciclete, cred ca e mult mai rentabil.
In Olanda si Elvetia se pedaleaza la greu si asta creste calitatea vietii in oras. Mai putina poluare, mai putin zgomot, oameni mai sanatosi.
Cand o sa platesti impozit in suma absoluta pe bicicleta cat se plateste pa masini, atunci sa ai pretentii la acelasi regim 🙂
Nu e foarte complicat, se numesc amenzi si au efect rapid si sigur
Eheee cati ar avea taria de caracter sa recunoasca??? TOTI suntem oameni! Doar ca unii uita asta!
D-le primar, daca tot v-ați apucat de amenajat piste de bicicliști și asta nu zic ca e rău, va rog faceți ceva si pe str Lucian Blaga. Pe aceasta stradă efectiv îți riști viata mergând pe bicicletă, ce sa mai zic de mamici cu cărucioare. Dacă nu e posibil piste, barăm un trotuar ceva..