Primarul Ovidiu Crețu a făcut precizări legate de data deschiderii oficiale a Ștrandului Municipal Codrișor, unde lucrările de modernizare au început acum doi ani și încă nu sunt gata. În precedenta conferință de presă, Crețu anunțase data de 1 august ca termen pentru inaugurare și că municipalitatea se va îndrepta în justiție împotriva firmei Record, care nu și-a făcut treaba cum ar fi trebuit.
”Nu am făcut încă recepția lucrărilor, am fost ieri și am mai arătat niște chestii care trebuie făcute. Eu spun că ne vom ține de promisiune, de angajament, de fapt e o promisiune a lor (n.r. – a constructorilor) să inaugurăm ștrandul în 1 august, posibil în week-end-ul de dinainte, 29-30 iulie. Așa cum se prezintă lucrările, este posibil. Să vedem și cum va fi vremea, pentru zilele respective se anunță instabilă, cu ploi și furtună, atunci nu putem face o inaugurare în aceste condiții și o să facem în 1, 2, 3 august când prindem o zi frumoasă”, a afirmat Ovidiu Crețu într-o conferință de presă.
Din bugetul local pe 2017, Primăria Bistrița a alocat 120.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Ștrandului Municipal Codrișor, care au început în septembrie 2015 și costă în total 4,7 milioane lei.
Conform HCL de anul trecut privind aprobarea taxelor locale pe 2017, intrarea pe zi va fi 6 lei pentru adulți, 3 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari. 4 lei va costa închirierea unui șezlong sau a unei umbrele.
Suma aprobată inițial pentru modernizarea Ștrandului Municipal Codrișor era de 4.177.360 lei, constructor fiind SC Record SRL, însă la o rectificare bugetară pe 2016 municipalitatea a alocat 529.000 de lei în plus pentru lucrări. ”Pe parcurs s-a constatat necesitatea unor lucrări suplimentare care nu s-au putut determina în faza de proiectare și care se datorează viciilor ascunse ale structurii de rezistență de la bazinul mare, bazinele mici și tribune”, a explicat Primăria Bistrița.
De la bugetul local pe 2016 a fost alocată suma de 3.067.000 lei pentru aceste lucrări, care prevăd acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă, plus alte facilități. În 2015 s-au realizat lucrări în valoare de 1.266.000 lei. De asemenea, a fost achiziționat, cu 28.000 de lei, un robot pentru curățarea și întreținerea bazinelor Ștrandului Codrișor.
Pe lângă acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare au fost prevăzute şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.
para-ndărăt, vrei să zici ?
Tot ce se poate, s-au mai văzut cazuri.
Pun pariu că lipsește 1 m adâncime acelui bazin, așa cum stadionului din Craiova îi lipsește 1 etaj. Ce naște din pesedeu, pesedeu mănâncă…vorba aia!
Da nu-i bai, la urma urmei cu schiurile ne putem da, dom’ primar?
1 milion de euro bagati în groapa aia din poza ?
parca ar merge de-o ancheta…..
De traiam in china?il executau pe dom primar pana acum….
In germanía e 5 la suta taxa ,la noi e mai scump
Dom premar, fa inaugurarea de 1 Decembrie. Atunci o sa fie vreme buna si se va putea chiar patina in bazine. Oricum, foarte muti bani pentru niste bazine. Cred ca ar fi cazul de o anchta.