”Pârtia Cocoș nu este omologată la această oră și pentru a realiza omologarea noi trebuie să facem o variantă ocolitoare în zona de sus, acolo unde pârtia are o înclinație de peste 40 de grade. Se va realiza anul acesta, avem deja scos din fondul forestier, eu cred că undeva la mijlocul lunii noiembrie vom scoate copacii de acolo și vom aranja traseul respectiv, apoi vom chema comisia de la Ministerul Turismului și vom omologa pârtia. În momentul acela lucrurile funcționează. Vom opera pe de o parte cu o echipă de la noi pentru zăpadă artificială și pentru pârtie, iar pentru funcționarea telescaunului am deschis o licitație la care așteptăm pe cei interesați și au capacitatea să-l opereze. În rest, așteptăm frig și zăpadă. Vom schia chiar dacă nu este zăpadă naturală dar sunt temperaturi de sub minus 5 grade pentru a face zăpadă artificială. Se anunță o iarnă geroasă și zăpadă multă, cred că vom schia chiar bine. Vom schia după primele zile friguroase, ne trebuie 6-7 nopți să facem zăpadă artificială”, a spus primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, la AS TV.
De ce extinderea pârtiei? ”Ne-am dat seama după ce a fost gata că panta din vârful pârtiei este prea mare pentru omologare. Din nefericire, firma din Petroșani care a făcut proiectare a falimentat înainte de a începe noi execuția și nu am mai avut pe cine să tragem la răspundere. În mod firesc, un proiectant răspunde până la realizarea obiertivului. Deci avem problema cu panta și a doua greșeală de proiectare este că nu au fost prevăzute un hangar unde să ții utilajele și echipamentele și un grup sanitar mai mare”.
Ovidiu Crețu a menționat că varianta ocolitoare va prelungi cu 50 m pârtia care are punctul de plecare la altitudinea de 686 m. ”La început este foarte abruptă și pentru începători ar fi fost periculos. Partea de jos are înclinație 20 de grade, iar partea de sus 40, iar pentru omologare trebuie să fie uniformă. Se face o ocolire, circa 50 m în plus, care asigură o pantă mai mică, iar panta medie va fi de 20-21%, se încadrează în pârtiile de dificultate medie. Omologarea conform standardelor este severă, am găsit înțelegere la Ministerul Turismului și luna aceasta vom face și omologarea. Lungimea va ajunge la 1.350 m, deci vom avea o pârtie bună, suficient de lungă, cu cădere bună. La bază este o lățime de 100 m și putem amenaja o bandă sau un teleschi pe care la vară cred că o să-l putem monta, este unul de 200-250 m de la Comelf, cu un preț modic. Teleschiul va putea fi folosit de începători și rezolvăm și această problemă. La baza pârtiei în dreapta va fi amenajată în acest sezon și o porțiune pentru săniuș”.
Primarul Bistriței a menționat că la telescaun s-au făcut verificările necesare, acum derulându-se procedura de a contracta o firmă care să opereze instalația de transport pe cablu: ”Anul trecut am lucrat cu o firmă care a operat întreaga pârtie. Acum, telescaunul va fi operat de o firmă, iar amenajarea și întreținerea pârtiei plus producerea zăpezii artificiale vor fi făcute de o echipă a primăriei în curs de formare”.
El a adăugat că se vor mai construi un hangar pentru ratrac și tunurile de zăpadă, un grup de toalete mai mari pentru că cele prevăzute în proiect nu sunt suficiente, ”dar din păcate licitațiile s-au lungit și le vom realiza la anul”. ”Pârtia a fost însmânțată, dar ploile au spălat iarba, au făcut ogașe. Noi am remediat, au fost acoperite, s-au luat bolovanii mari, însămânțăm din nou. Iarba bine înrădăcinată ajută la menținerea zăpezii pe un termen mai lung, dar zăpada stă și pe acest teren așa cum este el acum. Am îngrădit pârtia pentru a nu intra oile, pe pârtie nu se face pășunat ca pe orice pășune, ci o dată – de două ori pe an să treacă pe acolo”.
https://www.youtube.com/watch?v=-kpnQoACp4A
Imagini: AS TV
Vine Crețu, seamănă panică,
Bărbierește lumea botanică,
Taie panglici, retează burice
Țaca-țac, parcă joacă popice.
Sprinten ca cucu la sânziene,
Spurcă și parcuri și arteziene,
Pune pârtii pe dealul de tină,
Duce ninsoarea peste colină.
Copil teribil cu farse ghidușe
Plasează prin ringuri, țepușe
Și-n inima urbei marele cort
Unde, Bălane, veacul e mort,
Iar dacă vede că tu nu judeci,
Ovi suflă potcoave de pureci
Și scoate podul acvaprostirii,
Precum purcelul răspovestirii
Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
Montează singur opt veverițe
Aplaudat de… preaprefăcuții
Care plimbă la Bistrița struții.
De cand esti postac mai nene pe timp online ai ajuns si poet:))
Mai ce tampiti ; iarasi fac lucrari pe ultima suta de metri ; n-au avut timp tot anul . Niste nulitati .
Poet nu, că pe ăștia îi găsești prin altă parte. Postac da. Dumneata spune unde nu-i bine că se corectează pe loc.
Nu mai spun altceva, decât că se puteau specializa 5-6 oameni care să exoloateze, nu „să opereze” sistemul de transport pe cablu, creându-se tot atâtea locuri de muncă, ceea ce s-ar fi putut realiza într-un an, şi ar fi costat şi mai puţin. Parcă văd spre primăvară că nerealizându-se licitaţiile, poate „vom” schia peste 2-3 ani, iar atunci ni se va promite că la vară ne vom folosi de „monoraiuri” cu vagonete deschise, pentru a putea fi utilizată „eficient” pe tot parcursul anului „găselniţa” domnului primar.
Se pare ca ce am citit prin toate ziarele ca nu vom avea partie nici anul acesta au fost prostii si speculatii ! In ciuda haterilor vom schia anul asta 😀
Felicitari administratiei!
Inca mai crezi minciunile lui Cretu?
Mno asa domn primar, era greu sa ne explici de la inceput?
Ce sa explice ca nici el nu stie ce trebuie facut.
Face ce ii vine bine de la firma de paraindarat si apoi inventeaza explicatii.
Apoi cand se constata ca s-a lucrat prost se dau alte explicatii pentru alte lucari facut prost si receptionate pentru a primi paraindaratul.
Sa nu uitam de lucrari si cladiri care nu s-au facut niciodata si pentru care s-a semnat receptia si devizul de lucrari.
Cretule, daca nu vine DNA-ul peste tine atunci vom schia.
dar tare ma tem ca tu o sa apuci frigul si zapada altundeva.
încep sa iasa la iveala toate mishmashurile facute cu pârtia asta si cred ca jumate banii s-au cam topit exact ca zapada de anul trecut.
o sa cam ai de dat declaratii si nu stiu zau daca ai povestea învatata pe de rost, pari cam limitat intelectual, n-ai stofa de Vântu sau Sebi Ghita.
Stiti ceva? Lasati omul sa isi faca treaba. Va credeti destepti ca aveti papagal si amenintati cu DNA-ul…de parca ar avea cineva timp sa va bage in seama balivernele. Jur ca daca va prind la iarna pe partie ca rup picioarele :-/
Ai dreptate Alexandra, Cretu nu ne baga in seama, deloc , pe noi cetatenii urbei.
Face numai ce vrea el, lucrari proaste si extrem de scumpe.
No nu fii asa de agresiva, vezi ca nu cumva sa te alegi tu cu vreo comotie cerebrala.
Cu toate ca au existat greseli in proiectarea patriei vom schia anul acesta in bistrita cel tarziu in primele luni ale anului viitor. Asa e nu ne alegem noi oamenii cu care lucram. Trebuie respectate niste lucruri aici , licitații alea alea. Dar puțini inteleg adică vor sa inteleaga.
Miruna Cretu, deja o dai la intors, parca se schia in Decembrie, acum vii si o dai pe Februarie. Mai bine ca sa fii sigura , si ca sa nu minti iarasi, anunta ca se va schia in August.
„Vom schia anul acesta in Bistrita cel tarziu in primele luni ale anului viitor”
Hotaraste-te, anul acesta sau anul viitor.
Nici tu nu mai stii cat minti.
Probabil vom schia pe strazi.
Declarațiile lui Crețu sunt amuzante . ” Se vor …” ” Se va …”. Am aflat şi noi cu un an întârziere că pârtia nu poate fi omologată . Ca de obicei , administrația PSD a făcut şi o pârtie de mântuială la suprapreț , evident . Ăştia îşi bat joc de banii publici într-un hal fără de hal . Unde eşti tu DNA-ule să te uiți puțin la combinațiile ăstora ?
Ar fi interesant de vazut ce membru psd e in spatele firmei din Petrosani care a falimentat dupa ce a luat o caruta de bani. Cam repede a trecut primarul peste aspectul asta ! S-ar putea face o investigatie jurnalistica,nu ?
Daca paraindaratul nu a falimentat, ce sa-i pese de banii cetatenilor.
cica este un telescaun la Comelf la un pret modic… da tu primare nu esti actionar la Comelf? faci afaceri cu propria firma? ALOooo, DNA… mai existi?
Daca inca se mai periceste la pavajul din centru, daca strandul a intrat in reparatii dupa 2 luni de utilizare, de ce partia sa nu intre intr-un nou proces de modernizare si extindere inainte de a o folosi? Aici de dementa maxima ajupra banului public. Pana cand domnule prim gospodar al orasului Bistrita ne veti considera niste vite? Nu a fost deajuns experimentul veveritelor, a bibliotecilor stradale, a tuturor achizitiilor si a parcului facut pe sume exorbitante? Pe cand un referendum de demisie la Bistrita? Poate ne ajuta mai repede DNA-ul decat PSD-ul.
Halo, tovarasu primar, dar stalpii de la telescaun de ce sunt pe mijlocul partiei?
Asa ai vazut matale in Elvetia?
Vezi sa faci noile grupuri sanitare direct unde se termina partia , sa fie aproape, ca dupa slalomul printre stalpi o sa aiba nevoie.
Primare ai bagat banii grei in dealul la care tu ii zici partie iar pe strada compozitorilor, dinu lipati, george enescu este bezna totala de peste 10 ani… rusine sa-ti fie … Nu meriti sa fi primar.
Totul se plateste! Si domnia, si prostia!
Aaa, păi da, o să îmi arate copiii… aştia de la televizor nu vin pe aici, am văzut cum îl laudă pe domnu primar, cum îl ţine B în braţe. A ieşit cel mai bun primar că are cine să îl laude.
Uitați-vă cum arăta orașul înainte de Crețu, apoi povestiți! Niște prieteni din Iași mi-au spus când au vizitat orașul nostru că, dacă noi nu-l mai vrem, îl primesc oricând la Iași. E mai ușor să scoți ochii unui om care vrea să construiască decât să-l ajuți! La plăcinte înainte, doar cât de bine e să bați din gură! La război înapoi, că ne e frică de muncă și noroi! Felicitări, domnului primar Crețu, pentru inițiativele și realizările din perioada administrației sale!
Bine ca recunosti ca partia este si va fi cu noroi.
Sa il ia linistit la Iasi, dar nu cred ca niste oameni normali, lucizi, inteligenti si-a dori lucrarile lui Cretu executate pe bani foarte foarte multi si executatea foarte foarte prost.
Acuma, daca recunosti ca partia este cu noroi, stau si mai intreb de ce il lauzi? Ai si tu o parte din paraindarat? Esti atasat (cu limba) de Cretu sau la paraindarat?
Da se va schia in Austtia va invita Cretu pe toti pupincuristi, inscrierile la primul birou la intrsrea in primarie. Atentie doar lingai pot participa si curvistinile.
Domnulec Relu, numai la COMELF? A scapat de incompatibilitate o data va scapa din nou doar la el stau informatiile
Omologarea unei partii nu necesita o panta lina. Asta asa ca sa stie ,,specialistii,,. Daca ar fi necesara, partiile de cupa mondiala ar fi toate inchise.
Necesita o panta lina doar partiile inguste cu stalpi pe mijloc.
Si panta si stalpi e deja partie de sport extrem.
Ambulanta sa fie aproape, noroc ca avem neurochirurg la spital.
Oricum partia asta nu va functiona niciodata.
Cu omologarea si-a dat cu stangul in dreptul. Este inacceptabil ca intr-un an sa nu iti dai seama ca s-a facut o greseala de proiectare. Sper sa o remedieze in cel mai scurt timp, astfel incat bistritenii sa se poata bucura de zapada inca de la prima ninsoare.
Sper, se va, vom, va fi…. cuvinte tipice mentalitatii romanesti.
Nu va mirati daca Cretu va interzice accesul pe partie ca sa nu se strice zapada. Asta daca se va deschide partia vreodata, asta daca se va obtine omologarea partiei, asta daca se muta traseul sau stalpii,……