Politică Social

Primar Galaţii Bistriţei: M-am îmbolnăvit din cauza lui Liviu Rusu!

Primarul comunei Galaţii Bistriţei, Vasile Găurean, a spus în cadrul Colegiului prefectural care a avut loc marţi că şi preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, suferă de două boli incurabile. Vezi de ce e nemulţumit edilul!

”Domnule prefect, sunteţi înalt funcţionar public, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Aţi spus că în faţa dumneavoastră nu avem culoare politică, aşa aţi făcut şi vă felicit. Pe lângă Insituţia Prefectului mai este una care trebuie să colaboreze cu primăriile şi să si sprijine. Această instituţie la care fac referire se numeşte SRL Liviu Rusu. Acest om, de atâţia ani, îşi permite cu nonşalanţă să-şi bată joc de 30 de comunităţi, conduse de primari de altă culoare politică decât a dânsului. Unii dintre noi s-au îmbolnăvit, alţii au murit. Eu sunt omul pe care l-a îmbolnăvit omul ăsta.  S-au repartizat sumele defalcate din impozit. Bugetarii din comuna Galaţii Bistriţei plătesc impozit pe venit, un milliard două sute de mii de lei. Măi, omule, repartizează-ne din suma aia, dă-ne nouă la comunele noastre. Domnul ăsta face ce vrea şi aş avea o rugăminte la dumneavoastră, şi nu vorbesc doar în numele meu, schimbaţi vă rog firma de la poartă şi unde e scris Consiliul Judeţean, puneţi SRL Liviu Rusu”, a spus Găurean.

Primarul din Galaţii Bistriţei a afirmat că niciun preşedinte de Consiliu Judeţean nu a îndrăznit să facă ce a făcut Liviu Rusu.

”Acest om lasă vreo 170.000 de cetăţeni în întuneric. În comunele noastre becurile se aprind doar vreo 6 luni într-un an, iar la Şieu Măgheruş fiecare bec arde 365 de zile din 365. Pentru Galaţii Bistriţei s-au primit 600 de milioane de lei vechi indemnizaţii pentru însoţitori de persoane cu handicap, iar necesarul este un milliard două sute. De la Finanţe ni se spune: de la bugetul local, sau vorbeşte cu Liviu Rusu poate-ţi dă nişte bani. Acest personaj blochează derularea lucrărilor din fonduri europene, blochează întocmirea documentaţiilor pentru accesarea fondurilor europene, blochează deschiderea unor unităţi de învăţământ construite din fonduri externe. Păi zero e egal cu 1,5 sau 6 miliarde? În ultimul ceas, vă rugăm domnule prefect, să înaintaţi adrese către toate primăriile din judeţ, să ne solicitaţi necesarul de fonduri pentru indemnizaţiile însoţitorilor de persoane cu handicap şi pentru navetă profesori”, a transmis el.

Vasile Găurean a dezvăluit o discuţie avută cu un primar PDL, în care acesta recunoştea ”măgăria făcută”.

”Un primar PDL mi-a zis: bă, ce măgărie s-a făcut şi anul ăsta, dacă ne chema pe noi Liviu Rusu, îi spuneam: dă-i domnule lui Găurean din suma alocată mie, să trăiască şi el. Omul e de acord şi mâine, dacă-l sunăm, e de acord să-i taie lui un milliard ca să aibă bani şi Galaţii Bistriţei. De 22 de ani, nimeni nu şi-a bătut joc de judeţ în halul ăsta. Dacă zice cineva că a făcut Marinescu, mâine îmi dau demisia. Domnul respectiv suferă două boli incurabile: aroganţa şi lipsa bunului simţ. Sper ca acei care îl înconjoară să nu se molipsească”.

Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian, i-a spus că va avea o discuţie cu Liviu Rusu pe această temă.

”Nemulţumiri sunt la toţi primarii, toţi au nevoi, indiferent de coloratura politică, îmi vin sesizări din toate părţile, şi multe sunt pertinente. Toate şedinţele le-am făcut pentru a vă ajuta. Voi avea o discuţie cu domnul Liviu Rusu cu privire la aceste aspecte şi de care voi ţine cont, voi face demersurile necesare. Fiecare Consiliu Local sau Judeţean îşi asumă priorităţile. Dacă apar situaţii critice, datoria mea e să fac demersurile necesare pentru a fi corectate”, a precizat Florian.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.