Politică

Primarul din Sîngeorz-Băi, Roland Venig, e pornit pe Traian Băsescu

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Roland Venig (PSD), a spus că nu a votat niciodată cu Traian Băsescu deoarece consideră că nu îl reprezintă şi că nu mai vrea un preşedinte ”care hăhăie şi care spune că suntem un neam de hoţi, dar nu vine cu soluţii pentru români”.

”Sunt foarte supărat pe cei care au făcut legile, nouă ne trebuia Constituţia făcută cu poze, ca abecedarul, niciodată nu mi-am dat seama de ce le facem atât de interpretabile, poţi să faci o adevărată artă pe legile României. Cei care vor demiterea lui Traian Băsescu au o singură variantă, să voteze ”da”, însă cei care nu doresc acest lucru au două variante: să voteze ”nu” sau să nu se prezinte la vot. Votul nu este egal şi nu e corect, există pericolul ca cei puţini să aleagă pentru cei mulţi, iar referendumul să nu fie validat. Nici pe vremea lui Ceauşescu nu se ducea lumea la vot, deşi votul era obligatoriu şi o păţeai. Vom pune şi afişe la Sîngeorz-Băi, dar apelăm şi la cetăţeni, mai ales că votul e mai simplu faţă de alegerile locale, când aveai nu ştiu câte buletine, studiai Shogun-ul”, a spus Venig.

Roland Venig a a aflat faptul că reprezentanţii PDL din oraşul său nu vor merge la vot. ”Referendumul tot va avea un rezultat, vom afla cu cât va fi mandatat Traian Băsescu. Nu e niciun secret că eu niciodată nu l-am votat pe Traian Băsescu, am votat mereu cu celălalt candidat. Consider că preşedintele Băsescu nu mă reprezintă. Ce a spus el în toţi aceşti ani, că în România se fură, că suntem un neam de hoţi, nu a fost o surpriză, dar eu aş fi dorit un altfel de preşedinte, care să vină cu soluţii. A făcut şi greşeli de imagine, a tăiat pensii, salarii, spunând practic că e deşteptul satului, dar şi-a făcut-o cu mâna lui. Aş fi vrut să se gândească la pensionari, la copii, la oamenii bolnavi, să găsească medicamente. O să votez pentru destituire. Noi poate am furat un măr sau o cireaşă din curtea vecinului, dumnealui să ne spună ce s-a întâmplat cu flota României, că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Flota a fost arestată în timpul mandatului său”, a comentat el.

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi a precizat că vrea ”un preşedinte inteligent, cult, cu mult bun simţ”: ”L-aş vrea pe Crin Antonescu, dacă va cădea Băsescu PSD îl va vota masiv pe Crin Antonescu, mi se pare un tip mai OK.Vreau să trăiesc în ţara asta, am refuzat cu încăpăţânare să plec. Vreau să avem cu toţii o şansă, cu Traian Băsescu nu se poate. Nu mai doresc un om care hăhăie”.

Venig, care va împlini în curând 53 de ani, a precizat că în urmă cu aproximativ un an a devenit creştin-ortodox. ”Nu mă mai duc la romano-catolici sau greco-catolici, m-am făcut ortodox împreună cu soţia mea. Nu mi-e ruşine, am făcut din nou o nuntă mare”, a spus primarul din Sîngeorz-Băi.

 

2 comentarii

  • Dumneavoastra asteptatii solutii pentru Sangeorz de la Bucuresti? uitarii de comunistii si de migratia asta indiferent la ce se refera , traseism politic,traseism religios, etc Va place cum arata SANGEORZUL si ce imbunatatiri ati facut ca arata din ce in ce mai rau. …… PUNETI MANA LA TREABA ca de certuri se ocupa PONTA SI ANTONESCU…
    …..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.