(FOTO) După ce au participat la manifestările prilejuite de Ziua Imnului Național, unde primarul Ovidiu Crețu le-a mulțumit ansamblurilor participante pentru respectul pe care îl acordă României, dansatorii veniți la Festivalul internațional de folclor ”Nunta Zamfirei” au avut o întâlnire oficială cu edilul Bistriței la Palatul Culturii.
Primarul Ovidiu Crețu le-a oferit conducătorilor fiecărui grup mici daruri care să le aducă aminte de Bistrița, începând cu mascota orașului, struțul, și a primit la rândul său câte un însemn specific țării respective.
Anul acesta, la Bistrița au venit ansambluri din Argentina, Serbia, Israel, Bulgaria, Polonia, Rusia, Insulele Canare, dar și din Suceava (”Kozaciok”) și Brașov (”Efthimos”).
AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII.
Festivalul continuă:
Vineri 29 iulie
Ora 20.00 – Spectacol pe scena din piața Palatului Culturii: Ansamblul folcloric ”Cununa de pe Somes”, Ansamblul folcloric ”Balada”. Invitat special: Marius Ciprian Pop. Spectacol cu ansamblurile folclorice din Israel, Polonia, ”Kozaciok” din Suceava (dansuri ucrainene), Bulgaria, Insulele Canare, Rusia
Sâmbătă 30 iulie
Orele 10.00-12.00 – Animație în diferite puncte ale municipiului: Bloc Lamă, Big, Piața Decebal, Prefectură
Ora 20.00 – Spectacol pe scena piața Palatului Culturii: Ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” Cluj. Invitat special: Cristian Pomohaci. Spectacol cu ansamblurile folclorice din Polonia, ”Efthimos” din Brașov (dansuri grecești), Serbia, D`Fantasy (dansuri italiene), Argentina, Rusia
Duminică 31 iulie
Ora 12.00 – Participare la slujba religioasă de la Biserica ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (Coroana) – la monument
Ora 13.00 – Deplasare la Leșu Ilvei – Ansamblul ”Kawkab” din Israel și Ansamblul din Insulele Canare
Ora 20.00 – Spectacol pe scena piața Palatului Culturii: Ansamblul profesionist ”Meseșul” Zalău. Gala finală cu participarea tuturor ansamblurilor.
Adaugă comentariu