Primăria comunei Căianu Mic a câștigat un proiect cu finanțare europeană, prin programul WiFi4 EU, prin care cetățenilor li se oferă internet de înaltă calitate în punctele de acces Wi-Fi gratuit, instalate în zonele publice de pe raza localităților Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu Poieni.
”Primăria Căianu Mic a aplicat în cadrul acestui program și am reușit să câștigăm o finanțare pentru achiziționarea aparaturii necesare în vederea facilitării accesului gratuit la internet al populației. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană. Astfel, în perioada următoare, după montarea tuturor echipamentelor, comuna noastră va beneficia de acces gratuit la internet, prin Wi-Fi, în zonele publice din fiecare localitate. Menționez faptul că, după finalizarea lucrărilor, toți cetățenii comunei Căianu Mic vor avea acces gratuit la internet, prin Wi-Fi, în toate zonele publice din localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu Poieni”, a anunțat primarul Paul Știr.
Bine Paul si cu asta te lauzi ? Auzi tu internet gratuit la Poieni… Dumitre nimic nu-i gratis pe lumea asta….