Social

Primarul Vasile Silași: Vă rog să rămâneți oameni

”Vă rog să rămâneți oameni! Pacea înseamnă mai mult decât simpla lipsă a războiului, pacea este o stare de spirit, o dispoziție pentru încredere, bunăvoință, încredere și justitie”. L-am citat pe Spinoza, asta pentru că pacea lui este ceea ce avem nevoie în aceste momente. O pace în care să avem încredere, pace care este dată de încrederea în oameni”, spune primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași:

”Mi-e teamă că nu am înțeles nimic din Holocaust, cu atât mai puțin din înspăimântătorul Gulag, asta pentru că văd tot mai multe ieșiri în spațiul public în care ”sinele” e așezat mai presus de orice, chiar și de Dumnezeu. Începem a ne respinge ca oameni și ne arătăm ura pe față, iar asta doar pentru că avem suspiciuni. Mă gândesc cu groază cum vom reacționa când această cumplită boală va afecta foarte mulți dintre noi. Ce vom face? Vom scoate armele? Sper că nu vom face acest lucru. Ar fi a treia oară și ultima. Oare de ce nu ne putem restarta ca indivizi? Să facem ceea ce este de făcut acum. Lăsați trecutul cu toate tarele lui și astfel vom înțelege viitorul.

Vă propun, vă rog să redevenim, din nou, oameni. Frica de boală poate avea consecințe fatale. Aud tot mai des strigătele celor sănătoși și care vor sa fie separați de cei suspecți sau bolnavi. Acum, acum nu avem nevoie de ură. Ura nu e soluție, soluția se cheamă solidatitate, umanitate, prietenie. Urmează săptămâni deloc ușoare, iar eu nu pot decât să vă rog, din nou, să rămânem oameni. Totul va fi bine. E ura soluția acum? Eu cred ca nu trebuie să respingem pe nimeni, doar sa ne amintim de Holocaust, să nu creăm ceva asemănător indiferent de motive! Totul va fi bine!”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.