Actualitate

Primii copii din Bistrița care au adoptat câte un brăduț învață la ”Ștefan cel Mare”

Elevi de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Bistrița din clasele a III-a B – “Copăceii” și a III-a C – “Brăduții” au plantat câte un puiet de molid într-un ghiveci și au învățat cum să îl îngrijească peste iarnă, anunță Direcția Silvică Bistrița care s-a alăturat campaniei naționale demarată de Romsilva și intitulată «Un copil – un brăduț”.

Potrivit Direcției Silvice Bistrița, campania își propune ”responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și socializare. În acest demers, părinții, rudele, prietenii sunt invitați să dea o mână de ajutor tuturor copiilor care vor face parte din acțiunea de plantare”.

https://www.facebook.com/directiasilvica.bistritanasaud/posts/637880573411809?__xts__[0]=68.ARCpVmjWqMVUKi3SVyNXOwWaOGWg8n3In5LHec61Eyw5eFzwGpyshTxtmdxBBxCa5BVOJZIaxF2Xi06_MuFNQdQAiiR3Z33GdV3l26DVODBw_03yuJ_-rZU2lWJowtJ9VtuVbihpAIwGIGwjHHbSqe2xFlXqFdNquXg-kASZVzCjwaDyWPa6SdY6E8JtANjGwfqvQ4ZF2KiWvLKA0_t2reW0RYcmpmi145Qym_aw2sJRgrf72DZgXhiGNDYT1DQcG84SA51uSogaKb-3eJedSQBkvw3KKvBHQwRyq0hseguJ1nKwLqdn79vzE8qyzwC05LlVh79YbxAoMKGvE6Zg4zplyA&__tn__=H-R

Conceptul Campaniei «Un copil -un brăduț” este: orice companie, asociație, fundaţie, sau persoană fizică, poate achiziționa un „brăduț”, care va fi plantat în ghiveci de către un copil, îngrijit cu atenție și ajutat să ajungă, în primavara anului viitor, tocmai bun de plantat în mediul lui natural, acolo unde îi este locul. Partenerii care vor susține acest proiect alături de Romsilva vor beneficia de asistență tehnică de specialitate din partea silvicultorilor, de expunere a numelui și imaginii (logo și denumire partener) în toate materialele de promovare a evenimentului, precum și prezentarea parteneriatului în mediul online.

Achiziționarea puieților se va realiza în perioada 04.11.2019 – 30.11.2019, fiind condiționată de înghețurile timpurii, iar acțiunile de plantare în ghivece a “brăduților” se vor prelungi până la terminarea semestrului I al anului școlar 2019 – 2020.

Lansarea oficială a Campaniei «Uun copil – un brăduț”» a avut loc la Școala Gimnazială 30 din Brașov, în data de 06.11.2019, când elevii școlii au plantat puieții în ghivece sub îndrumarea unei echipe de silvicultori din județele limitrofe. Silvicultorii au fost primii care s-au alăturat acestei campanii și au achiziționat brăduții dar și kit-ul necesar plantării acestora în ghivece. Astfel, cu ajutorul acestor silvicultori inimoși, copii au beneficiat pe lângă consultanța de specialitate și de suportul material necesar plantării brăduţilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.