Primăria Cetate anunță că a finalizat amenajarea primului foișor la Dealul Negru, unde atât localnicii, cât și turiștii se pot relaxa în aer liber. Pentru a evita eventuale acte de vandalism, autoritățile locale au montat un sistem de supraveghere video.
”Vă rugăm să păstrați curățenia, să protejați bunurile comunei și să folosiți acest loc cu responsabilitate, pentru ca toți să ne putem bucura de el cât mai mult timp. În cazul în care observați abateri de la lege sau acte de vandalism, vă rugăm să anunțați autoritățile competente”, a transmis Primăria Cetate pe Facebook.
De asemenea, autoritățile locale au avertizat că zona este supravegheată video.
Încă trei foișoare mai sunt în lucru și vor fi amplasate în viitorul apropiat în aceeași zonă.
Pe Via Transilvanica, la Dealu Negru, a fost amplasat un ceas solar cu diametrul de 20 de metri, denumit Sol Rex Regum. Sub coordonarea lui Damaschin Berende, manager de traseu și vechi voluntar al Asociației Tășuleasa Social, artistul Alexandru Burlacu a sculptat gnomonul în formă de fluture – cu puternic caracter simbolic – în andezit, aceeași piatră din care sunt făcute bornele Via Transilvanica. El este pe vechiul vechiul heliport, căruia i-a dat o nouă viață.










Adaugă comentariu